Fiecare moare singur, Mariana Marin, Street food
● București, duminică, 12 mai – „Plimbare în costum tradițional“, pe următorul itinerar: Piațeta Regelui (întîlnire ora 12) – str. Arhitect Ion Mincu – Parcul Kiseleff – Calea Victoriei pînă în Centrul Vechi – Biserica Stavropoleos. „Sînt așteptați toți iubitorii portului tradițional românesc, cei care au costume întregi, cei care au ie sau un obiect tradițional românesc, dar și cei care nu au în garderobă obiecte vestimentare tradiționale, dar le iubesc!“ – Domnițe cu altițe. Astfel vom aniversa cea de-a treia ediție a Zilei Naționale a Portului Tradițional din România, ce se desfășoară în a doua duminică a lunii mai. (Ruxandra Mihăilă)
● Fiecare moare singur de Hans Fallada (Editura ART, traducere de Gabriella Eftimie, 2018), e o mărturie a umanității avariate. O carte frisonantă despre cum istoria mare scoate din oameni tot răul și toată frumusețea posibile. 700 de pagini, scrise în doar douăzeci și patru de zile. (Ana Maria Sandu)
● Vineri, 17 mai, ora 19, Sala Radio găzduiește anualul său concert regal. În fața publicului se va afla tînărul violonist Vlad Stănculeasca. Acesta va cînta pe o vioară Guarneri (cumpărată de George Enescu și dăruită mai apoi discipolului său Yehudi Menuhin), interpretînd Max Bruch și Rahmaninov. (Sever Voinescu)
● Under the Silver Lake (r. David Robert Mitchell), o comedie noir cu Andrew Garfield în rolul principal, cu nenumărate trimiteri la Hitchcock și David Lynch. (Cristina Ștefan)
● Uitați-vă, pe Netflix, la minunatul serial Street food. Nu, nu despre mîncare e vorba, ci despre cultura urbană și despre oamenii din orașe îndepărtate și prea puțin cunoscute. (Matei Martin)
● La a zecea ediţie a seratei duminicale „Absent nemotivat“ din 12 mai, ora 18,30, la Qreator (bd. Aviatorilor 8A), invitata mea va fi scriitoarea Elena Vlădăreanu, iar scriitoarea evocată, poeta Mariana Marin (1956-2003), descrisă astfel de Nicolae Coande: „Nu doar cea mai talentată, dar și cea mai curajoasă poetă a generației sale, Mariana Marin face figură de primus inter pares în falanga poeților care au vrut să schimbe nu doar poezia, ci și felul de a gîndi poezie într-o țară încremenită în ultimii ani ai fazei național-comuniste“. O singurătate feroce se numeşte antologia din poezia ei, apărută acum cîţiva ani la Editura Tracus Arte, iar Scrisoare deschisă este o CD-carte cu poeme rostite la Radio (între 1991-2002), apărută la Editura Casa Radio. Cu ocazia asta le şi recomand. (Marius Chivu)