Festivaluri de ştiinţă şi electro, Muzică clasică la Metrou, Absolut!
● În perioada 25-29 septembrie are loc Bucharest Science Festival, un eveniment care îşi propune să dezvăluie publicului larg cunoaşterea ştiinţifică, prin programe interactive, dezbateri, experimente şi demonstraţii. Programul complet al întîlnirilor se găseşte la www.bucharestsciencefestival.ro. (Matei Martin)
● Prima ediţie a Festivalului de Muzică Electronică „Trance Omnia Tribute Festival“ va avea loc în perioada 18-22 septembrie 2013, la Braşov. Vor fi acolo două dintre cele mai mari scene folosite vreodată în România, cele mai mari ecrane LED montate pînă acum în ţara noastră, singurul SkyLine Canon cu patru capete mobile (vizibil pînă la 12 km), cea mai performantă linie de sunet outdoor, spectacole de pirotehnie, lasere şi visuals, acrobaţii aeriene şi paraşutism, acrobaţi şi dansatori. Precum şi 30 dintre cei mai titraţi DJ şi artişti din zona muzicii electronice internaţionale. (Adina Popescu)
● Dacă vi se mai face dor de momentul acela magic din copilărie cînd ascultaţi poveşti la pick-up, încercaţi audiobook-urile. De curînd a apărut la Humanitas Multimedia Sub pragul de sus al dramaturgului Glen Berger. Textul are suspans, umor şi emoţie. Iar întîlnirea dintre vocea lui Răzvan Vasilescu şi traducerea Antoanetei Ralian e o bucurie. (Ana Maria Sandu)
● Sîmbătă, 5 octombrie, de la 9 dimineaţa, va avea loc conferinţa internaţională „The Power of Storytelling“, organizată de neobosita redacţie de la Decât o revistă. Dacă vă place să citiţi presă de limba engleză (The New Yorker, Esquire, The Atlantic etc.) şi credeţi că poveştile scrise/filmate/cîntate bine pot schimba mersul lucrurilor din jurul nostru, atunci e musai să veniţi. Vor vorbi, într-o singură zi, cîţiva jurnalişti multipremiaţi (Chris Jones, Cynthia Gorney, Tom Junod, Jacqui Banaszynski), o regizoare (Mona Nicoară) şi un cîntăreţ (Jens Lekman). Un fel de crème de la crème al poveştilor bine spuse, de la care nu aveţi voie să lipsiţi. Mai multe la www.decatorevista.ro/storytelling/2013. (Luiza Vasiliu)
● Joi, 19 septembrie, de la ora 19, la Teatrul Act, spectacolul Absolut!, după povestea lui Ion Creangă – „Ivan Turbincă“, one man show-ul lui Marcel Iureş, în regia lui Alexandru Dabija. (Stela Giurgeanu)
● Expoziţia de pictură a lui Jan Albu, Geneză şi Apocalipsă, care a avut vernisajul pe 14 septembrie, la Carol 53. Picturile acestuia, cu tematică mitologică, dovedesc forţă şi capacitatea de a crea o lume fantastică, apocaliptică, interesantă. (Iaromira Popovici)
● Pentru cei care citiţi în spaniolă, romanul La vendedora del tiempo (Vînzătoarea de timp) al poetei Ioana Gruia (Ediciones Espuela de Plata), cu prefaţa lui Luis Garcaa Montero şi recomandarea entuziastă a lui Fernando Iwasaki, pentru care tînăra scriitoare, deja multipremiată în peninsulă, vine, cu acest prim roman, nu doar de dincolo de fosta Cortină de Fier, ci şi „de dincolo de acea frontieră despre care au scris Conrad, Beckett, Nabokov şi alţi scriitori extrateritoriali care şi-au ales limbile literare.“ (Simona Sora)
● Cu ocazia Zilelor Bucureştiului, în perioada 16-21 septembrie, are loc ediţia a doua a proiectului de responsabilitate socială „Muzică clasică la metrou“, organizat de Asociaţia „Arta nu muşcă“, împreună cu Metrorex. În staţiile de metrou Piaţa Unirii 1 şi 2, Universitate, Piaţa Victoriei 1 şi 2 şi Gara de Nord, între orele 17,30-19, tineri muzicieni vor susţine o serie de concerte de muzică clasică, acompaniate de grafică, desen, pictură, balet clasic, dans contemporan sau tango. De asemenea, în perioada 4-30 septembrie, în cele şase staţii de metrou se va difuza muzică clasică şi pe plasme: o oră dimineaţa (07,30-08,30) şi o oră după-amiaza (16-17). (Patricia Mihail)