Festivalul Panait Istrati, Povestea unei pasiuni, Serată cu scrisori

● Prima ediţie a „Seratei cu scrisori“ va avea loc joi, 24 mai, de la ora 19,30, în Grădina Cărtureşti/Verona, unde numiţii Gianina Corondan, Răzvan Exarhu, Genevieve Fieraru, Nora Iuga, Ioana Pârvulescu, Cătălin Ştefănescu, Alex Tocilescu şi subsemnatul vor citi scrisori de dragoste din literatura română într-un eveniment intim plin de patos, nostalgie şi umor. Numele expeditorilor şi destinatarilor scrisorilor scoase din cuferele arhivelor literare este secret, dar va fi pasiune, va fi disperare. (Marius Chivu)

● „Cum ai putut rezista, Maiestate? Care a fost puterea care te-a susținut și însuflețit? Iar răspunsul Lui (sau al meu?) ar fi fost: conștiința obligației impuse de destin, de a fi Rege chiar și cînd nu mai ești Rege“ – Ion Vianu, Elegie pentru Mihai. Scris în onoarea Majestății Sale Regele Mihai I, textul curge ca o rugă spre a înțelege un destin de rege și de țară. Pe lîngă caracterul subiectiv memorialistic, recenta apariție de la Polirom se impune ca un excelent manual alternativ de istorie centenară. (Ruxandra Mihăilă)

● Abia apărut pe piață, excelentul DVD/Blu-ray cu foarte recenta producție a operei Dama de pică de la Opera Națională Olandeză are mare succes. Producția, deja cumpărată pentru sezonul viitor la Covent Garden, este remarcabilă regizoral (Stefan Herheim), impecabilă muzical (Mariss Jansons dirijează Orchestra Regală Concertgebouw) și excelent cîntată (Misha Didyk, Alexey Markov, Vladimir Stoyanov, Svetlana Aksenova, Larissa Diadkova, Anna Goryachova). Nu mi-e greu să-mi imaginez cît de cîștigat ar putea fi orice om inteligent și cultivat văzînd acest spectacol cu opera compusă de Ceaikovski după faimoasa nuvelă a lui Pușkin, în loc să se uite la televizor. (Sever Voinescu)

● Nu știu voi ce credeți, dar eu aș (re)vedea acest musical, de data aceasta o producție românească – Mamma Mia!, care are premiera pe 24 mai la Sala Palatului. Pentru „Voulez-vous“, „S.O.S.“, „Take a Chance on Me“, „Dancing Queen“, dar și pentru distribuție. Am văzut deja cîteva secvențe de la repetiții și sună bine. (Adina Popescu)

● Povestea unei pasiuni a lui Ford Madox Ford, apărută la Editura Litera, în 2017. Pentru felul în care scriitorul pune lumina pe partea nevăzută a relațiilor. Pentru că intimitatea rămîne o ciudățenie. Pentru că e o carte cu o frumusețe retro. (Ana Maria Sandu) 

● Expoziţia „Romanian Dads“, organizată de Ambasada Suediei la Bucureşti, este deschisă la ArCuB pînă pe 31 mai. Tot acolo vor avea loc dezbateri despre rolul bărbaţilor ca taţi şi parteneri într-o societate echilibrată & egalitatea între sexe. (Cristina Ştefan)

● Anul acesta, Festivalul „Panait Istrati“ are loc la București în perioada 26-27 mai: ateliere pentru copii și adolescenți, expoziție de bandă desenată, sesiune de autografe și concert Balkan Taksim. Programul complet al festivalului poate fi găsit aici http://www.kyralina.ro. (Matei Martin)

● Pentru a patra ediţie din „Absent nemotivat“ (şi ultima pînă la toamnă), duminică, de la ora 18,30, în spaţiul Qreator (bd. Aviatorilor 8A), îl voi avea ca invitat pe scriitorul sibian Radu Vancu: vom povesti şi vom citi din poemele unui alt poet sibian, Iustin Panţa (1964-2001), din păcate dispărut prematur la 36 de ani. Aflaţi mai multe despre acest admirabil poet la rubrica mea din pagina 16. (Marius Chivu)

Mai multe