Eveniment Humanitas: Suleika Jaouad în dialog cu Delia Apostol-Hanzelik și Cătălin Striblea despre bestseller-ul „Între două lumi”

1 noiembrie 2021   DILEMA VECHE VĂ RECOMANDĂ

Vă invităm miercuri, 3 noiembrie, ora 19:30, la o întîlnire online în care Suleika Jaouad va discuta cu Delia Apostol-Hanzelik, redactor-șef al revistei Psychologies România, și Cătălin Striblea, realizator Radio Europa FM, despre Între două lumi. Amintiri dintr-o viață suspendată, cartea de memorii a toamnei la Humanitas.

Evenimentul va fi transmis live pe pagina de Facebook Humanitas și pe canalul YouTube Humanitas. Înregistrările video vor fi disponibile ulterior pe canalul YouTube Humanitas, iar cele audio pe canalele Humanitas pentru podcasturi de pe SoundCloud, Spotify, Deezer, Apple și Google.

„O carte sinceră și emoționantă care aduce speranță într-un moment cînd tema izolării e mai actuală și mai acută ca oricînd. Lecția ei cea mai valoroasă este topirea diferențelor dintre oameni atunci cînd mărturiile lor se întîlnesc. În final, ele rămîn doar experiențe umane universale care ne vorbesc despre îmbrățișarea vulnerabilității ca adevărata putere. Și poate că dacă învățăm ce să facem cu lecțiile primite de la viață vom reuși, fiecare dintre noi, să transformăm suferința în artă.“ — Delia Apostol-Hanzelik, redactor-șef Psychologies România

„Nu am citit niciodată o carte despre boală care să te țină cu sufletul la gură. Suleika Jaouad își descrie suferința în detaliu, te emoționează, te îndurerează și te pune în genunchi ca să te aducă apoi către lumină și viață. Este o carte care îți dă speranță, te pune să te gîndești și aruncă o lumină nouă asupra milioanelor de oameni care sînt bolnavi de cancer. Suleika are marele merit de a te face să te gîndești la cel de lîngă tine și îți spune că nu ai voie să te predai niciodată.“ — Cătălin Striblea, realizator Radio Europa FM

*

Suleika Jaouad s-a născut la New York dintr-un tată tunisian și o mamă elvețiană. A urmat studii muzicale la Juilliard, și-a obținut licența cu brio la Princeton University și a absolvit masteratul în literatură la Bennington College. La 22 de ani s-a mutat la Paris din dorința de a deveni corespondent de război. Visurile i-au fost însă curmate de un diagnostic necruțător: leucemie. Au urmat patru ani de tratamente pe patul de spital, despre care Suleika Jaouad a scris o serie de articole pentru New York Times intitulată Life, Interrupted, distinsă cu Premiul Emmy. Articolele ei au mai fost publicate în The New York Times Magazine, The Atlantic, The Guardian, Vogue, Paris Review, Los Angeles Times, Glamour și pe site-ul NPR. Între două lumi. Amintiri dintr-o viață suspendată a apărut în Statele Unite în primăvara acestui an bucurîndu-se de un succes impresionant. Discursul ei TED a fost unul dintre cele mai populare în 2019, înregistrînd aproape 5 milioane de vizualizări pe YouTube.

Mai multe