Enescu 55 la Radio România Muzical

28 aprilie 2010   DILEMA VECHE VĂ RECOMANDĂ

În 4 mai 1955 s-a stins din viaţă, la Paris, George Enescu, cel mai important compozitor român şi unul dintre mai apreciaţi interpreţi din prima jumătate a secolului XX.

Acestei personalităţi deja legendare, de la dispariţia căreia se împlinesc 55 de ani, Radio România Muzical îi dedică în 4 mai o emisiune specială. Pe parcursul a 4 ore (17.00 - 21.00), se vor derula nu numai opusurile care au marcat creaţia lui George Enescu, ci şi mărturii ce vor să creioneze portretul lui Enescu, aşa cum a fost şi cum este văzut astăzi de contemporanii noştri. În acest sens, Radio România Muzical aduce la lumină din Fonoteca de aur a Radiodifuziunii Române însăşi vocea lui Enescu în dialog cu Bernard Gavoty, un celebru interviu ce a devenit şi o apreciată carte, dar şi alte mărturii ale unor mari personalităţi ce-l evocă pe Enescu – David Oistrah, Mihail Jora, George Georgescu, Florica Musicescu.

Este de interesant de urmărit şi care este percepţia muzicienilor şi publicului contemporani asupra lui George Enescu, de aceea, în emisiunea specială „Enescu-55” vor fi inserate şi interviuri cu interpreţi români care şi-au făcut un act de credinţă din promovarea muzicii enesciene: Sherban Lupu, Eduard Stan, Luiza Borac, dar şi cu interpreţi străini, precum Lawrence Foster şi Uto Ughi – acesta din urmă unul dintre ultimii elevi în viaţă ai lui George Enescu.

Ce mai ştiu românii de pe stradă despre George Enescu vom afla dintr-un sondaj realizat de Radio România Muzical, cele mai interesante sau neaşteptate reacţii putând fi de asemenea ascultate în această emisiune specială.

Pentru cei cărora timpul nu le permite să asculte emisiunea „Enescu-55”  chiar în timpul difuzării ei, Radio România Muzical aduce o soluţie alternativă: emisiunea va fi arhivată online la adresa: www.romania-muzical.ro. Pe site-ul Radio România Muzical, vizitatorii sunt aşteptaţi şi cu alte surprize legate de momentul comemorativ Enescu: aici ei pot găsi două filme în care directorul Muzeului Enescu de la Bucureşti şi custodele casei Enescu de la Sinaia prezintă locurile în care a trăit şi a creat cel mai important compozitor român.

Radio România Muzical este unicul post românesc clasic, jazz&more din România. Poate fi ascultat în FM (97,6 şi 104,8), pe satelit şi live online.

Mai multe