Elena Ferrante, Comorile Egiptului Antic, revista Nautilus

28 martie 2018   DILEMA VECHE VĂ RECOMANDĂ

● Marți, 3 aprilie, la librăria Cărturești-Verona aveți întîlnire cu Josquin des Prez, personaj în romanul lui Cătălin Pavel Chihlimbar. (Matei Martin)

● Rubrica săptămînală a Elenei Ferrante din The Guardian, despre femei, feminitate, feminism – scrisă echilibrat, fix aşa cum trebuie –, dar şi despre literatură, familie sau viaţa în Italia. (Cristina Ştefan)

● Expoziţia „Comorile Egiptului Antic“, deschisă pînă pe 21 iunie, la Biblioteca Naţională a României, aduce în țară peste 300 de exponate, printre care celebra mască a Faraonului Tutankhamon, mumii autentice, fragmente dintr-un sarcofag, foi de papirus şi bijuterii. Biletele costă între 20 şi 45 de lei. (Dana Călinescu)

● Citiţi despre maternitate şi identitatea femeii – şi a artistului – după ce dă naştere, în Fiica ascunsă, de Elena Ferrante (Pandora M, traducere de Cerasela Barbone), care-mi aminteşte pe alocuri de nuvelele Simonei de Beauvoir din Femeia sfîşiată. (Cristina Ştefan)

● Vineri, 29 martie, de la ora 19, la Cinema Union, Ciulei și Furtuna – filmul unei repetiții. În 1979, Liviu Ciulei avea să monteze unul dintre cele mai importante spectacole din istoria Teatrului Bulandra – Furtuna de William Shakespeare, printre ultimele sale creaţii înainte de emigrarea în Statele Unite. După aproape 40 de ani, criticul și istoricul de film Costel Safirman montează şi prezintă filmul repetiţiilor la acest spectacol-eveniment, surprinzînd momentele cele mai importante, indicaţiile regizorale şi munca întregii echipe de actori. Proiecţia va avea loc în prezenţa actorilor Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc. (Adina Popescu)

● Dragostea unei femei cumsecade de Alice Munro (Editura Litera, traducere de Adriana Bădescu, 2018), nu neapărat pentru că e vorba despre o autoare care a primit Nobelul. Ci pentru că e, pur și simplu, o carte de povestiri frumoasă. (Ana Maria Sandu)

● Revista Nautilus, lansată în 1992 ca un proiect corelat colecției clasice omonime de SF & fantasy a Editurii Nemira, s-a relansat săptămîna trecută, sub coordonarea scriitorului Marian Coman, sub forma platformei online www.revistanautilus.ro dedicate literaturii, filmelor, benzilor desenate și jocurilor SF, horror & fantasy. Merită accesată fie şi pentru povestirea inedită „Cei care pleacă din Omelas“ a Ursulei K. Le Guin, scriitoarea cult dispărută recent şi reeditată la Nemira cu capodopera Mîna stîngă a întunericului, roman ajuns la a patra ediţie în versiunea românească a lui Mihai-Dan Pavelescu. (Marius Chivu)

● O primăvară a capodoperei filmului rus pe TVR 3 – în fiecare sîmbătă seara, de la ora 20. Debutul a fost făcut cu Solaris-ul lui Tarkovski, urmat, în ordine, de Oglinda (31 martie), Călăuza (7 aprilie), Andrei Rubliov (14 aprilie). Din 21 aprilie, Război și pace, în regia lui Serghei Bondarciuk (Oscarul în 1969), va fi difuzat în patru episoade. După Moscova nu crede în lacrimi (regia Vladimir Menșov), urmează ciclul semnat de Karen Șahnazarov. Vizio-nare plăcută! (Ruxandra Mihăilă)

● Din ciclul „Lauda de sine“: nu uitaţi să intraţi pe www.urbansunsets.com, postul de radio online, unde găsiţi arhiva integrală a emisiunii mele cu scriitori All You Can Read, difuzată în fiecare luni seara, de la ora 22. De la începutul anului, invitaţii mei au fost: Adriana Bittel, Florin Vasiliu (nepotul lui Bacovia), Ioan Groşan, Ioan Es. Pop, dar şi americanii Jeff Lindsay şi John Freeman sau, lunea viitoare, scriitoarea britanică de origine sîrbă Vesna Goldsworthy, tradusă la noi cu două cărţi deja. De asemenea, în secţiunea „Booktapes“, îi puteţi asculta pe toţi aceşti scriitori citind fragmente din propriile cărţi. (Marius Chivu)

Mai multe