De la „Lacul lebedelor” la „Carmen”: seară de balet la Sala Radio

28 februarie 2022   DILEMA VECHE VĂ RECOMANDĂ

Vineri, 4 martie 2022 (de la ora 19:00), primul concert al primăverii aduce la Sala Radio cîteva dintre cele mai frumoase fragmente compuse vreodată pentru arta dansului. Din dorința de a marca și sărbătoarea dedicată femeii, partiturile selectate în programul serii fac parte din lucrări concepute în jurul unor personaje principale feminine. De la selecțiuni ce ilustrează emoționanta poveste de iubire dintre lebăda Odette și prințul Siegfried – din celebrul „Lacul Lebedelor” – la valsul din „Frumoasa din Pădurea Adormită” – Ceaikovski sau ritmurile hispanice din Suita nr. 1 din „Carmen” de Bizet, seara de balet de la Sala Radio vă propune o frumoasă călătorie în lumea dansului.

Evenimentul conceput în jurul universului muzicii de balet – ce evocă o atmosferă de poveste, pură și plină de frumos – stă sub semnul păcii și al solidarității în raport cu situația geopolitică actuală.

Concertul prezentat de Orchestra Națională Radio se va derula sub bagheta lui Adrian Morar, dirijor al Operei Naționale Române Cluj-Napoca. Evenimentul de la Sala Radio cuprinde și selecțiuni din baletul „Coppélia” de Léo Delibes sau din opera „Samson şi Dalila” – ce poartă semnătura lui Camille Saint-Saëns.

                                                 Credit foto Adrian Morar: Nicu Cherciu

Parcursul artistic al dirijorului Adrian Morar înseamnă concerte dirijate atît în ţară, cît şi în Franţa, Elveţia, Grecia, Ungaria, Germania, Spania şi Thailanda. A urmat cursurile Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca și a avut totodată prilejul de a participa la cursuri de dirijat susținute de remarcabili muzicieni, precum Peter Eötvös, Eri Klass, Eric Ericsson, Ton Koopman, Zoltán Pesko, Helmuth Rilling.

În anul 1994 a obţinut Premiul I al Concursului „Gheorghe Dima”, în anul 2002 a fost distins cu Premiul „Ludovic Spiess”, în anul 2009 cu Premiul „Lia Hubic”, iar in anul 2014 a primit Premiul pentru interpretare oferit de revista „Actualitatea muzicala” .

Pe lîngă activitatea sa în cadrul Operei Naţionale din Cluj-Napoca, Adrian Morar colaborează cu operele din Timişoara, Iaşi, Brașov, Constanța, Craiova şi Bucureşti – la aceasta din urmă ocupînd şi funcţia de director artistic (între 2006-2007). Adrian Morar susţine concerte alături de Orchestra Naţională Radio şi Orchestra de Cameră Radio, precum şi alături de orchestre simfonice din Iași, Timişoara, Cluj-Napoca, Braşov, Craiova, Tîrgu-Mureş, Sibiu, Oradea, Satu-Mare ș.a.

Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor - pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical - și LIVE online, pe site-urile celor două posturi de radio.

Accesul în Sala Radio va fi permis doar în condițiile respectării reglementărilor legale în vigoare. Biletele sînt disponibile în sistem online pe iabilet.ro. Biletele sînt disponibile și în magazinele Flanco, benzinăriile Rompetrol, Metrou Unirii 1, magazinele „Muzica”, IQ BOX, Uman și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, prin Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier, oriunde în țară.

Mai multe