Cortázar și Medalia de onoare
● Cei care cunosc şi iubesc literatura lui Julio Cortázar vor fi intuit deja valoarea şi plăcerea nepreţuite oferite de volumul Pagini neaşteptate (traducere de Tudora Şandru Mehedinţi, Editura Polirom) care conţine textele inedite (proze, poeme, conferinţe, articole, eseuri, portrete) ale celui care se considera un scriitor „nocturn, profund nocturn“ estimînd că „cel puţin 25%“ dintre povestiri se inspirau din coşmarurile sale. Inedite & minunate! Nu vom şti niciodată de ce Cortázar nu le-a publicat în timpul vieţii. (Marius Chivu)
● D.R. Popescu, Mări sub pustiuri (Opere, vol. I, cu o prefaţă de Cornel Ungureanu, Editura Polirom, 2010). Nuvelistica de tinereţe a DR-ului, aceea care a impus rapid, în anii ’60-’70, un scriitor de incontestabilă vigoare, de un realism tenace, prea puţin „socialist“. Pentru mine, nuvela „Leul albastru“ – condamnată public la apariţie, în 1965 – domină volumul printr-un nonconformism încă răzbătător, rezistent (dacă tot avem voie să folosim acest adjectiv multă vreme hulit) pînă în zilele noastre. (Radu Cosaşu)
● Pentru o seară de duminică liniştită (şi liniştitoare) mergeţi la Ateneul Român. Duminică, 14 noiembrie, începînd cu ora 19,00, la Sala Mică veţi avea parte de minunatele „Acorduri pentru harpă“ ale Roxanei Moişanu, însoţite de proiecţii media realizate de Radu Rădescu. Cine a fost la „Ora de pace“ ştie ce spun. Cine nu – trebuie să afle. (Patricia Mihail)
● E o toamnă bogată, cu multe premiere româneşti. Profitaţi de ele, la anul nu se anunţă o recoltă prea bogată. Următorul titlu care intră pe ecranele noastre, după ce a cîştigat mai multe premii la festivalurile de film, este Medalia de onoare în regia lui Călin Netzer. O poveste emoţionantă despre bătrîneţe şi demnitate, cu un Victor Rebengiuc memorabil. (Ana Maria Sandu)