Cioran, un aventurier nemişcat, Ferbonia, Nat Geo Wild
● Cioran, un aventurier nemişcat (apărut recent la Editura All), adună nu mai puţin de 30 de interviuri (dintre care cîteva au apărut iniţial în Dilema veche şi Dilemateca) dedicate vieţii, personalităţii şi operei acestui minunat, complex şi paradoxal scriitor filozof. Autorul, eseistul Ciprian Vălcan, el însuşi unul dintre cei mai noi şi proaspeţi exegeţi ai lui Cioran, a urmărit şi a intervievat ani de zile traducători, editori, filozofi, profesori şi interpreţi din toată lumea ai operei lui Cioran, de la românii Marta Petreu, Liviu Ciocârlie şi Dan C. Mihăilescu, prin francezi precum Jacques Le Rider şi Michael Finkenthal, pînă la brazilieni ca Flamarion Caldeira Ramos şi José Thomaz Brum. (Marius Chivu)
● Nat Geo Wild, un canal la care m-aș putea uita oricît, cu locuri senzaționale și, mai ales, puzderie de animale – care, e drept, mi-a zguduit imaginea idilică, Disney și de pluș asupra acestora: văd foarte bine cum se mănîncă unele pe altele ca să supraviețuiască, sau cum le lasă, deliberat, pe cele mai slabe în urmă... (Iaromira Popovici)
● Dintre cele mai noi cărți pentru copii (și nu numai) lansate la tîrg, de la Editura Arthur recomand: Ferbonia de Ioana Nicolaie – o lume prietenoasă și colorată, cu năzăreli, unde prima regulă este „Nu trece nepăsător pe lîngă celălalt”, Harry Potter și piatra filozofală, într-o nouă, excelentă traducere a lui Florin Bican, Cronicile din Narnia I. Nepotul magicianului, în traducerea Irinei Oprea și a lui Radu Paraschivescu, Acolo unde nu mai e trotuar de Shel Silverstein – o lume minunată în care îți speli umbra și poți planta diamante în grădină. (Adina Popescu)
● Am citit în ultima vreme tot felul de cărți/memorii despre Bucureștiul interbelic. Dincolo de mitologia unei epoci și de ordinea unei lumi care părea că se așezase bine, am descoperit niște personaje incredibile. Unul dintre ele este Ioana Bassarab, în cartea lui Barbu Olănescu-Orendi, Așa a fost să fie. Amintiri din anii mei buni și răi, Editura Humanitas, 2014: „Fiica lui Ludovic Bassarab, unul dintre pictorii noștri de seamă, a făcut parte dintre românii care au studiat la Paris în anii ’20-’30. A lucrat ani de zile, după întoarcerea de la studii, la Monetăria Națională, fiind una dintre cele mai bune graficiene ale noastre. Toate monedele comemorative, precum și monedele naționale puse în circulație poartă numele ei. Celebrul afiș: Fă-mă, mamă cu noroc și aruncă-mă și-n foc! al Loteriei de stat, din aii ’30-’40, care putea fi văzut pe toți pereții Bucureștiului interbelic, era opera ei. Refuzînd orice fel de colaborare cu noul regim, această artistă a fost scoasă de peste tot și a ajuns aproape să moară de foame. Pentru a reuși să supraviețuiască, ajunsese să meargă, o dată sau de două ori pe săptămînă, la Institutul Pasteur, de pe cheiul Dîmboviței, unde i se punea o plasă pe pulpe, hrănea puricii din crescătoria institutului, care erau folosiți la experimente.” (Ana Maria Sandu)
● Joi şi vineri, la Teatrul Act se joacă Apă de mină, de Csaba Székely, un proiect coordonat de Oana Stoica, cu participarea lui Alexandru Dabija. E a treia parte a unei trilogii – un amplu proiect mai amplu al autorului maghiar despre sărăcie, marginalizare şi disoluţia comunităţilor. (Matei Martin)
● Biserica Armenească din București își serbează Secolul Luminilor. Tot acum, același secol își comemorează Genocidul. Biserica ne invită maiestuos să-i trecem pragul, ca să refacem destinul ucis al unui popor, prin istoria lui, dar și prin credință și artă. Spre lumină. Construcția bisericii, începută în 1911 pe baza planurilor semnate de arhitecții Maimarolu și Grigore C. Cerchez, se încheie la 6 septembrie 1915 și este inspirată de Catedrala patriarhală din Echmiazdin, cel mai vechi lăcaș de cult din Armenia (301 – 303), considerat centrul spiritual al Armeniei. (Ruxandra Mihăilă)