Bumbata, Blue Jasmine, Balkanik

11 septembrie 2013   DILEMA VECHE VĂ RECOMANDĂ

● Bumbata lui Cosmin Bumbuţ, cu prefaţa de Attila Bartis (Editura Punctum, 2013), o carte-confesiune-album despre libertate, prietenie, coincidenţe şi alegeri de viaţă, un imago-roman ce-ar putea să devină film. (Simona Sora

● Eu şi tu (Io e te), ultimul film al lui Bernardo Bertolucci (Ultimul tango la Paris, Ultimul împărat, Micul Buddha), după aproape zece ani de pauză regizorală, a avut premiera în România pe 6 septembrie. Eu şi tu este primul film în limba italiană, cu actori italieni şi filmat exclusiv în Italia, după 30 de ani de producţii internaţionale. (Iaromira Popovici

● Ediţia aniversară – adică a X-a – a Nostalgiei lui Mircea Cărtărescu (situat de cronicarii străini între „un George Lucas poet“ – New York Sun, şi „un Proust psihedelic“ – Frankfurter Allgemeine Zeitung), tipărită de Editura Humanitas într-un format elegant, cartonat, pe hîrtie volumetrică şi cu supracopertă. Cel mai bun volum de povestiri din literatura română şi singura carte de ficţiune de la noi care-şi merită cu adevărat titlul de carte cult! (Marius Chivu

● Noi sîntem familia Miller (We’re the Millers, 2013, regia Rawson Marshall Thurber) cu Jennifer Aniston, Jason Sudeikis – o comedie mai puţin stupidă decît mă aşteptam, care emite o idee viabilă despre familie: aceasta poate reprezenta un număr de oameni nu neapărat înrudiţi, dar care îşi poartă de grijă unul altuia şi se pot baza unul pe altul în special în situaţii dificile. (Iaromira Popovici

● În weekendul 14-15 septembrie, în Parcul Izvor din Bucureşti avem BikeFest – „cel mai mare festival dedicat bicicliştilor şi bicicletelor de toate felurile“. Tot în cadrul festivalului va avea loc şi Talciocul de Biciclete, organizat de Portocala Mecanică şi BiţaColor, unde veţi putea vinde sau/şi cumpăra biciclete şi tot felul de accesorii (lanţuri, ghidoane, claxoane, lumini etc.). Aşa că luaţi-vă bicicletele şi pregătiţi-vă de sărbătoare! Mai multe detalii pe www.ivelo.ro/bikefest şi pe www.portocalamecanica.ro. (Patricia Mihail)  

● Cea de-a treia ediţie a Festivalului de muzică şi cultură balcanică va avea loc între 13 şi 15 septembrie în Grădina Uranus din Bucureşti. Fanfara Ciocîrlia, Taraful Haiducilor, Mitsoura, Bălănescu Quartet&Klaus Obermaier sînt doar cîteva dintre numele invitate la Balkanik. Noi am dansat de curînd, la Alba Iulia, la concertul Fanfarei Ciocîrlia, deci ştim ce spunem. (Ana Maria Sandu

● Blue Jasmine, cel mai nou film al lui Woody Allen, un comentariu caustic şi fără speranţă la Un tramvai numit dorinţă, cu o Cate Blanchett magnifică, jucînd un personaj care a pierdut totul în afara genţilor Louis Vuitton, şi scapă, puţin cîte puţin, controlul. Un Woody din vremurile bune. (Luiza Vasiliu

● Pentru iubitorii de snooker: începe Masters-ul de la Shanghai, pe 16 septembrie! Sperăm să vedem cît mai multe transmisiuni live pe Eurosport. (Stela Giurgeanu)  

● Între 12 septembrie 2013 – 31 mai 2014, graficianul Alexandru Ciubotariu va fi prezent la Biblioteca Naţională a României (spaţiul expoziţional Palimpsest – Mezanin), unde va fi găzduită expoziţia Arta Benzii Desenate. Aceasta face parte din proiectul de autor „Muzeul Benzii Desenate“ şi îşi propune să descrie aventura de peste un secol a benzii desenate româneşti. Vernisajul expoziţiei va avea pe 12 septembrie 2013, la ora 18,00. Intrarea este liberă. (Cristina Ştefan

● La grădina Muzeului Antipa, în fiecare weekend al lunii septembrie se organizează proiecţii în aer liber (şi cu intrare gratuită) de filme documentare cu animale, difuzate de Digi Animal World. Printre altele, veţi avea parte de jungle tropicale şi de peisaje vulcanice, chiar în centrul Bucureştiul. Mă gîndesc că poate fi relaxant... (Adina Popescu)

Mai multe