Blog-ul lui Bill Gates, Dalí la Buşteni, Jazz in the Park la Cluj
● Citiţi, pe blog-ul lui Bill Gates (
), recomandările lui de lectură: cele mai bune cărţi pe care le-a citit în 2014, ce cărţi trebuie citite pentru a avea succes, ce trebuie citit pe plajă. Cele mai multe nu sînt disponibile în româneşte, dar, pentru cine vrea să-l cunoască mai bine pe Bill Gates, merită efortul de a merge pe urmele recomandărilor lui. (Mircea Vasilescu)
● Pînă pe 5 iulie, la Cluj-Napoca e Jazz in the Park, un festival de muzică şi arte dens & divers. Tot acolo e şi o ediţie estivală a tîrgului de carte Bookfest. Mai multe detalii despre program şi invitaţi găsiţi la
. (Matei Martin)
● O carte proaspăt apărută la prestigioasa Inter-Disciplinary Press, Oxford şi intitulată
reuneşte studii interdisciplinare, centrate asupra fricilor, reale sau imaginate, care bîntuie lumea contemporană. Editat de doi tineri specialişti în domeniu, Cătălin Ghiţă de la Universitatea din Craiova şi Robert Beshara de la University of West Georgia, SUA, volumul promite să devină un reper în cercetarea detaliată a fobiilor şi a anxietăţilor contemporane. (Ruxandra Mihăilă)
● Mi-am descoperit o nouă pasiune, „de vară“: discurile cu poveşti ale copilăriei mele sînt acum (aproape) toate pe YouTube. „Alice în Ţara Minunilor“, „Harap Alb“, „Ali Baba şi cei 40 de hoţi“ şi „Farizada“, „Căluţul cocoşat“, „Cireşarii“, „Sarea în bucate“, „Prinţ şi cerşetor“ şi multe altele. Puteţi revedea şi coperţile discurilor, dacă le-aţi uitat. Recomandate – cîte o poveste pe zi, nu mai multe, ca să nu faceţi excese – în după-amiezile tihnite, o plăcută moţăială garantată! (Adina Popescu)
● Aveţi timp pînă în toamnă să daţi o fugă la Buşteni, la Castelul Cantacuzino, unde vor fi expuse peste 200 de opere ale lui Salvador Dalí. Între 22 iulie şi 4 octombrie veţi putea admira lucrări care au ilustrat marile capodopere ale literaturii universale –
precum şi ineditele cărţi de Tarot. (Cristina Ştefan)
● Turul Franţei, desigur. Ca de fiecare dată, nu doar pentru competiţia în sine, ci şi pentru Franţa însăşi, ca spunem aşa. Turul e întotdeauna un prilej de vizitare televizată a acestei frumoase ţări. Şi e de dorit să aveţi un televizor cît mai mare şi cît mai HD, cît mai 3D, semicircular sau ce s-o mai fi inventat. (Andrei Manolescu)
● Subiectul zilei e Grecia. Dacă vreţi să aflaţi ce spun despre situaţia tensionată doi economişti premiaţi cu Nobel, citiţi în
opinia lui Joseph Stiglitz (
) şi într-o cronică din
(
) care este punctul de vedere al lui Paul Krugman. Ambii îi consideră pe europeni iresponsabili. Stiglitz consideră că oficialii europeni ar trebui să admită că au făcut o mare eroare cînd au impus Greciei austeritatea şi ar trebui să propună un nou început în această situaţie. Iar Krugman îi sfătuieşte pe greci că voteze „nu“ la referendumul de duminică, 5 iulie. (Ana Maria Sandu)