BIEFF, Brian May, Departe de trunchi

● Am început să citesc cartea lui Andrew Solomon, Departe de trunchi. Douăsprezece feluri de dragoste. Părinți, copii și căutatea identității (Editura Humanitas, 2015, traducere de Ioana Miruna Voiculescu). Același stil atașant din Demonul amiezii şi o călătorie fascinantă în intimitatea legăturii dintre părinți şi copiii lor diferiți. Andrew Solomon are erudiția unui renascentist şi ochiul unui poet cînd vine vorba de natura umană. (Ana Maria Sandu)

● Joi, 3 martie, la ora 16, vernisajul expoziției „Eleganță și tradiție în moda feminină. De la Belle Époque la interbelic“. Deschisă în Salonul Cerchez de la Muzeul Național Cotroceni, cu ocazia Zilei internaționale a femeii, expoziția reunește piese vestimentare de excepție din colecțiile Iulia Gorneanu și Oana Crețu. Manifestarea se va încheia cu un recital cameral susținut de baritonul Silviu Mihăilă, acompaniat la pian de Teodora Tepeș. În program: lucrări de George Enescu, Rahmaninov, Chopin, Gabriel Fauré. Expoziția va putea fi vizitată pînă pe 29 mai. (Ruxandra Mihăilă)

● Luna asta întîmplă multe. Mai bine să știți din timp: în săptămîna 14-20 martie va avea loc la București Festivalul Internațional de Film Experimental. Ca în fiecare an, programul e unul provocator. Dacă sînteți amatori de titluri noi și de experiențe vizuale, treceți-vă festivalul în program. Mai multe informații pe: www.bieff.ro. (Ana Maria Sandu)

● Fata și băiatul de la Romană care fac pisici roz, galbene, portocalii, albastre și verzi monstruoase, bufnițe, maimuțe, lei, girafe, păsăroi și niște animale urecheate greu de identificat, dar altfel decît grosul mărțișoarelor de acolo din argint, la cutie, reglementare, aceleași… (Iaromira Popovici)

● Bucureștii arhitectului Duiliu Marcu – un nou tur pietonal, zece kilometri „în pas ușor“, sîmbătă – 5 martie și duminică – 6 martie, de la ora 10,45, cu plecare din Piața Victoriei (muzeul Antipa). De fapt, un omagiu adus unuia dintre cei mai importanți arhitecți din prima jumătate a secolului XX, de la moartea căruia se împlinesc, pe 9 martie, 50 de ani. Traseul cuprinde, ca principale obiective, clădiri realizate după schițele și planurile lui Duiliu Marcu. În rest, va fi o plimbare tematică pe Calea Victoriei, Calea Griviței, prin Cotroceni, Grozăvești, pînă la Gara de Nord. Participarea este gratuită. (Adina Popescu)

● Ronnie O’Sullivan, Stephen Hendry, Steve Davis, Jimmy White. Poate că multora aceste nume nu le spun încă nimic. E vorba de cei mai talentaţi şi mai titraţi jucători de snooker din lume. Primul e încă în activitate şi bate pe oricine, oricînd vrea el, următorii doi s-au retras, iar al patrulea mai apare din cînd în cînd la marile concursuri. Toţi patru sînt nişte jucători spectaculoşi şi vin la Bucureşti pe 2 şi 3 aprilie pentru un meci demonstrativ. Ronnie O’Sullivan şi Jimmy White au mai fost în România. Pentru Ronnie, sala Circului din Bucureşti s-a umplut de două ori în noiembrie anul trecut. (Andrei Manolescu)

● Pe 14 martie e concert Bryan May la București. Nu ratați întîlnirea cu legendarul chitarist al trupei Queen. (Matei Martin)

Mai multe