Bălănescu Quartet, Roxette, www.muzeuldefotografie.ro

● Prima oară în viaţă la stand-up comedy, la Copper’s Pub din Bucureşti, teatrul „În culise”, unde se întîmplă mereu tot felul de lucruri. Invitat special a fost Claudiu Teohari zis Teo, un fel de „clasic” în ale genului. El a fost OK. Ceilalţi trei stand-up comedianţi care s-au perindat pe acea scenă n-au fost însă deloc de rîs. E o meserie foarte grea şi degeaba vorbeşti măscări pe scenă dacă tot n-au nici un haz. E ceva ce cred că ar trebui învăţat din prima clipă. Şi tot din prima clipă ar trebui să se ştie că fără un text bun, degeaba te chinui pe scenă. Pe scurt, dacă n-ar fi fost Teo să salveze lucrurile, probabil că în loc să se binedispună, publicul ar fi plecat dezamăgit sau chiar enervat. Poate că unii chiar ar fi apelat la soluţia comandării unor roşii la masă, pe care le-ar fi şi folosit ca pe vremuri. (

)

● Două articole excelente ca să înţelegem mai bine ce caută Rusia în Ucraina.

şi

Ambele pe Eurozine, reţeaua revistelor culturale europene,

. (

)

● Din cînd în cînd, mai intru pe

, colecţia de imagini de arhivă alese şi îngrijite de Alex Gâlmeanu. Mi se pare o formă excelentă de recuperare a memoriei noastre fotografice. (

)

a fost anul trecut prezent în competiţia oficială a Festivalului Internaţional de Film de la Veneţia. Este cel mai recent film al regizorului Fatih Akin. Îl puteţi vedea luna aceasta în cinematografe. O poveste cu o miză istorică mare: genocidul armenilor de la începutul secolului XX. (

)

● Din nostalgie pentru anii ’90, cînd erau cel mai celebru şi mai chic duet din pop-rock, din admiraţie pentru cei treizeci de ani de carieră (sau pentru trupa din deschidere – Eskobar), puteţi încerca concertul trupei Roxette de la Arenele Romane de duminică.

(

)

● Sîmbătă, 16 mai, o noapte albă la Pensionatul Domnesc de Fete, organizată de ARCEN. Vizitatorii vor avea parte de tururi ghidate speciale ale Şcolii Centrale (în galeria principală), care vor cuprinde istoria pensionatului de fete, poveşti despre elevele pensionului, despre femeile din perioada interbelică, educate la Şcoala Centrală, şi explicaţii privind arhitectura neo-românească. În plus, „Povestea de la miezul nopţii”, o conferinţă dedicată iubitorilor oraşului Bucureşti, tema fiind: „Mahalalele, mahalagii şi mahalagisme”. Şi, în grădina interioară, degustarea unei prăjituri speciale cu lămîie, pregătită după reţeta originală a Şcolii Centrale, aparţinînd Elenei Malaxa. (

)

● Am citit

lui Mihail Sebastian în 1996, cînd a fost publicat la Editura Humanitas. Aveam 22 de ani. Mi-a plăcut mult. Acum îl recitesc şi mi se pare de-a dreptul fascinant. Aşa cum sînt şi anii 1935-1944. Nici o idealizare nu mi se mai pare posibilă. (

)

● Concert aniversar: Bălănescu Quartet, zece ani de

unul dintre cele mai suprinzătoare şi, îndrăznesc să zic, revoluţionare albume apărute la noi în ultimii 25 de ani. Joi, 28 mai, ora 20, la Fratelli Studios (str. Glodeni 1-3). (

)

● Peste 110 muzee din 77 de localităţi au fost retrocedate sau se află în litigii. Sîmbătă, de Noaptea Muzeelor, începînd cu ora 21, Radio România Cultural transmite o emisiune specială despre starea muzeelor. O emisiune la care sînt invitaţi să participe, ca reporteri, şi ascultătorii. Dacă vreţi să povestiţi ce vedeţi vă puteţi înscrie la cuvînt la adresa radioromaniacultural@gmail.com. (

)

● Drumurile Bran – Rucăr – Cîmpulung şi apoi Cîmpulung – Tîrgovişte – Bucureşti. Rar am văzut peisaje mai... paradisiace şi serpentine mai palpitante. Nu te plictiseşti deloc: ori eşti cu sufletul la gură, ori admiri peisajul, ori amîndouă la un loc. (

)

● Cel puţin trei excelente romane în traducere apărute anul acesta la Editura Casa Cărţii de Ştiinţă:

de norvegianul Carl Frode Tiller (trad. Simona Schouten), care a primit Premiul Uniunii Europene pentru Literatură în 2009;

de suedezul Per Olov Enquist (trad. Daniela Ionescu) şi

de poloneza Olga Tokarczuk (trad. Cristina Godun). Nu le judecaţi după coperte şi, dacă nu daţi de ele prin librării, căutaţi-le la standul editurii clujene din cadrul apropiatului tîrg de carte Bookfest. (

)

Mai multe