25 de ani şi cîteva sute de partide, Prin Bucureştii lui Mircea Eliade, Nenea Iancu
● Citiţi cartea lui Cristian Preda –
, apărută la Editura Baroque Books & Arts. Autorul declară că acest volum are o „ambiţie strict documentară“, dar tocmai acesta îi e farmecul. În fapt, Cristian Preda a alcătuit lista tuturor partidelor şi alianţelor politice apărute în România din 1990 încoace, cu rezultatele obţinute la alegeri. Înşiruirea lor spune destul de multe despre fojgăiala politică a tranziţiei, în care partidele zise mari s-au cocoţat pe umerii celor mici, au făcut, au dres şi au rupt alianţe etc. etc. Şi, oricum, în nemulţumirea aproape generalizată faţă de „clasa politică“ de azi, nu strică să ne amintim de creaţii politice numite Alianţa Leopardul sau Partidul Muncii Birocratice sau Partidul Liber Schimbist sau Partidul Eroilor Căzuţi pentru Libertatea Eroilor Rămaşi în Viaţă Afectaţi de Gloanţele Barbare. Ca să nu uităm de unde am plecat. (Mircea Vasilescu)
● Sîmbătă, 18 martie, de la ora 17, un nou traseu cultural pietonal organizat de ARCEN: „Prin Bucureştii lui Mircea Eliade“, care aduce pentru prima dată în faţa publicului o serie de elemente de mitologie urbană (tramvaiul, liftul, fereastra, podul şi pivniţa, scara şi trăsura), toate preluate din literatura fantastică a lui Mircea Eliade. Traseul cuprinde istoria şi poveştile mahalalelor Negustori, Sfinţilor, Mîntuleasa şi Vergului, legătura acestor locuri cu Mircea Eliade – casa cu mansardă, Şcoala Mîntuleasa, Foişorul de Foc, casa lui Mircea Vulcănescu. (Adina Popescu)
●
, filmul ucraineanul Miroslav Slaboshpitski, a fost unul dintre titlurile din 2014 care a atras atenţia criticilor (a cîştigat Marele Premiu al Săptămînii Criticii la Cannes). Din 27 martie intră şi pe ecranele de la noi. Este un omagiu adus filmului mut şi o emoţionantă poveste despre adaptare. Dragostea n-are nevoie de cuvinte ca să arunce totul în aer. (Ana Maria Sandu)
● În acest an aniversar – 90 de ani de la naştere –, Maestrul se alătură, in
, Corului său, astfel încît cuvîntul Poetului sporeşte în semnificaţii: „
Un omagiu.
O reverenţă.“ – Nichita Stănescu. Pe 5 aprilie, la Ateneul Român, Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin“ va susţine, sub bagheta Annei Ungureanu, un concert extraordinar de Paşti. (Ruxandra Mihăilă)
● Luni, 30 martie, la Teatrul Naţional din Bucureşti are loc Gala Premiilor Gopo (a noua ediţie). E, poate, singurul moment de glamour pentru cinematografia din România. Puteţi urmări gala live pe TVR2 şi online la adresa
. (Matei Martin)
● Cartea lui Doru Ionescu –
(Editura Artprint, 2014), în care neobositul jurnalist de televiziune pune cap la cap poveştile a o sută de muzicieni români care au părăsit România înainte de Revoluţie sau imediat după. Îi veţi găsi, printre alţii, pe Aura Urziceanu, Sanda Weigl, Nicolae Covaci, Decebal Bădilă, Nicolas Simion, Lucian Ban, Vasile Şirli, Nuţu Olteanu, Păuniţa Ionescu, Nansi Brandes, Josep Kappl, Radu Goldiş, Eugen Gondi, Alexandru Bălănescu şi mulţi, mulţi alţii, fiecare cu povestea lui. O carte-recuperare extraordinară! (Marius Chivu)
● Beraria Nenea Iancu, de pe Romulus: bere bună, mîncare clasică, printre care mititei şi cartofi prăjiţi adevăraţi. (Iaromira Popovici).
● Ediţia de primăvară a tîrgului Kilipirim – tîrg de carte cu discount, are loc de pe 25 pînă pe 29 martie, la Galeriile Dalles. Accesul este gratuit. (Stela Giurgeanu)
● Data viitoare cînd auziţi de Teatrul „Anton Pann“ din Rîmnicu Vîlcea, vă rog frumos să ciuliţi urechile. Mai ales dacă-i prindeţi în turneu prin Bucureşti, cum mi s-a întîmplat mie acum două săptămîni, cînd Nottara-ul a găzduit adaptarea delicioasă după
, de Alessandro Boffa, în regia lui Tudor Lucanu. În ceea ce mă priveşte, am avut cea mai bună surpriză din ultimii ani legată de un teatru din România: o trupă tînără, talentată şi entuziastă, un fel de noul Piatra Neamţ. Se pare că, începînd din martie 2015, „Anton Pann“ vine o dată pe lună la Nottara. Intraţi pe
şi luaţi-vă bilete la următorul spectacol, cred c-o să vă placă. (Luiza Vasiliu)
● Filmul
sub titlul românesc
, cu Adam Sandler şi Dustin Hoffman, e una dintre cele mai minunate (termenul nu-i chiar întîmplător) comedii apărute în ultima vreme. Are mult haz şi are şi o poveste bună. E pe cît nostimă, pe atît de nepretenţioasă. (Andrei Manolescu)