„12 poveşti pentru Crăciun“ şi Poemul invectivă

23 decembrie 2010   DILEMA VECHE VĂ RECOMANDĂ

● După ce ani în şir cu greu am reuşit să găsesc şi să citesc versurile din perioada avangardistă a lui Geo Bogza, iată că de curînd au fost strînse într-un volum: Poemul invectivă şi alte poeme (Jurnalul naţional, Editura Litera Internaţional, prefaţă de Paul Cernat). O bucurie personală şi un eveniment literar. (Ana Maria Sandu)

● Pentru o digestie uşoară şi nişte seri de iarnă calme şi calde, recomand podcast-ul pregătit de The Guardian pentru sărbători. La adresa http://www.guardian.co.uk/books/series/short-stories-podcast îi găsiţi pe: Julian Barnes citind Homage to Switzerland de Hemingway, Jeanette Winterson citind The Night Driver de Italo Calvino ş.a. Adunaţi în jurul proiectului „12 poveşti pentru Crăciun“, 12 scriitori britanici citesc şi discută prozele lor preferate din maeştrii genului (Carver, Ballard, Cehov etc.). Cred că v-am convins. (Luiza Vasiliu)

Mai multe