Depresii scandinave la Agronomie

15 martie 2006   La zi în cultură

Sîmbăta, 11 martie, de la ora 19, în Sala Agronomia din Bucureşti, va avea loc concertul trupei Lake of Tears. În deschidere vor cînta Celelalte Cuvinte şi Voices of Silence . Cînd i-am văzut pe rockerii români exultînd pe Internet, prin forumuri, că vine Lake of Tears, m-am întrebat - ca orice blondă care ascultă mult Sting şi deloc gothic - cine-s ăştia. Cînd am auzit din surse sigure şi destul de surprinse - organizatorii Metalfan - că s-au vîndut sau comandat ferm toate cele 2.000 de bilete, m-am pus deja pe treabă. Am scormonit world wide web-ul, am citit cîteva interviuri, o biografie, iar la ora la care scriu am ascultat albumul nou, The black brick road (2004), şi clasicul The headstones (1995). Trupa vine din Suedia, una din ţările în care depresia e rezident, iar o zi cu soare le poate provoca locuitorilor un atac subit de anhedonia (sindrom de panică ce apare brusc; atunci omul se simte în imediata apropiere a fericirii). De altfel, într-un interviu acordat de Daniel Brennare (voce/chitară), pe site-ul Metalfan, acesta susţine că se inspiră mai degrabă din tristeţe şi zile mohorîte, preferînd ca într-o zi cu soare să... trăiască pur şi simplu. Aviz românilor, care, deşi au mult mai multe zile (meteorologic) însorite, preferă să-şi facă draci în trafic sau să se preocupe de soarta copilului mai mic al lui Năstase, care, săracu', nu mai are cu ce se îmbrăca la şcoală de cînd cu sechestrul şi sigiliul. Prizonieri de bunăvoie pe pămîntul walkiriilor, suedezilor de la Lake of Tears nu le-a fost greu, bănuiesc, să aleagă rockul gothic ca mod de exprimare muzicală, chiar dacă pe cel mai recent album mai lasă deoparte sound-ul greu şi impunător al vremurilor cînd prin munţi erau regi ("I still dream of the mountains / Where I used to be king") şi se orientează spre teme mai generale şi superstiţii mai lejere - binele şi răul, zilele reci şi neguroase, corbi care le şoptesc că răul e aproape... Felul modern şi trendy în care sună albumul The black brick road mi-e mai la îndemînă mie şi, probabil, tuturor celor care lasă poveştile la locul lor, în cărţi, preferînd să asculte o muzică energică şi nu foarte orientată pe o temă. E-adevărat că unul ca Daniel Brennare, care preferă (tot din interviul Metalfan) berea în detrimentul vodcii (ce rocker o fi ăla?!), binele în locul răului (e cineva care susţine conştient altceva?) şi Codul lui Da Vinci, Bibliei (treaba lui) nu avea cum să menţină o direcţie foarte clară, în concepţia unui album. Muzical însă, The black brick road sună - repet - foarte bine şi, chiar dacă n-o să aibă clăpar în concert şi, probabil, nici pe vreuna dintre solistele care i-au mai ajutat (păcat, "Sister Sinister" ar fi meritat cîntată în concert) este posibil să asistăm la un concert de excepţie. Fanilor nu am ce să le recomand, probabil că ştiu de mult tot ce se poate şti despre trupă, iar pe forumul de la www.lakeoftears.net am văzut că s-au tot făcut pronosticuri asupra playlist-ului concertului de la Bucureşti, pînă cînd un oficial le-a pus sub nas un playlist fix, de pe urma căruia s-a lăsat, evident, cu plînsete, că nu se cîntă bucata aia sau cealaltă. Celor neavizaţi în genul gothic - şi care n-au văzut nici Stăpînul Inelelor - dar iubitori de rock şi care se simt datori să participe la orice concert de rock mai cu prestanţă, le sugerez să asculte cîte ceva înainte. Textele fac mult din atmosfera acestui gen şi, dacă nu vă duceţi cît de cît pregătiţi, e posibil să nu apreciaţi la justa valoare încercarea trupei de a vă purta într-o călătorie pe tărîmurile magice în care îşi au rădăcinile. Întrebat dacă sursa lacrimilor care umplu lacul nu seacă niciodată, solistul Daniel Brenner a răspuns: "Cred că există mereu un motiv de tristeţe. Dar dacă vreodată lacul de lacrimi va seca, voi fi foarte trist, fiindcă atunci înseamnă că a dispărut toată tristeţea din lume". Posibil ca Brenner şi trupa să ne înveţe să folosim tristeţea în mod constructiv, sperînd într-o zi de mîine mai bună şi temîndu-se că, dacă n-ar mai exista zile rele, n-am mai face diferenţa (asta mi-aduce aminte de Sfîntul Sisoe al lui Topîrceanu, în Rai). Dacă este aşa, atunci răspunsul meu la întrebarea din titlu este da. Pe-al vostru puteţi să-l daţi după ce vedeţi concertul.

Mai multe