De ce se ceartă scriitorii

Orizont, Nr. 6, 28 iunie 2011

Anchetă despre „de ce se ceartă scriitorii“. Iată trei piste posibile, trei răspunsuri, trei motive de ceartă (şi de adoraţie)! Ruxandra Cesereanu: „Pentru că sînt: orgolioşi, infantili, ridicoli, nevrotici, cusurugii, păguboşi, colerici, autosuficienţi, egocentrici, impacienţi, suspicioşi, grandomani, capricioşi, flecari, geloşi, invidioşi, frustraţi, ranchiunoşi... (Lista de calificative şi de semnături rămîne deschisă.) P.S.: Fireşte, scriitorul (în general şi în particular) are şi calităţi, dar nu din pricina lor se hîrîie/ceartă cu ceilalţi scriitori.“ Octavian Doclin: „Scriitorii adevăraţi, adicătelea veritabili prin conştiinţa lor literară, ştiindu-şi valoarea, nu se ceartă, ei duc polemici de idei, în probleme importante. Se cunosc, nu, răsunătoare polemici ce au rămas în istoria literaturii române, fiindcă au lămurit astfel de probleme. În rest, avem în literele româneşti de astăzi polemişti redutabili precum Al. George şi Gheorghe Grigurcu, dintr-o generaţie literară cu nume ilustre. Şi probleme reale de lămurit.“ Ioana Bot: „(...) Scriitorii se ceartă pentru că sînt şi ei oameni, aşadar. Mai mult, ei se ceartă din aceleaşi pricini ca toţi oamenii: rareori mi-e dat să văd o ceartă scriitoricească (ceartă, iar nu polemică, să ne-nţelegem, deşi nici acolo lucrurile nu sînt mult mai «înalte», întotdeauna) care să nu fi pornit de la orgolii, răutăţi, loialităţi de grup şi pretenţii de castă, de la neînţelegeri personale şi competiţii private, ca la toată lumea. Sub acest aspect, tabloul certurilor scriitorilor e mai degrabă decepţionant prin lipsa de originalitate, prin simplitatea (viscerală?) a acţiunilor şi reacţiunilor din teren.“