De ce protestează cineaştii
Zeci de cineaşti protestează împotriva respingerii Ordonanţei 91/2016 de modificare a legii cinematografiei. Revolta lor e întemeiată: legea care reglementa domeniul cinematografiei avea nevoie de o actualizare – iar modificările fuseseră negociate, dezbătute, convenite cu breasla după o lungă şi uneori zbuciumată consultare. La consultarea iniţiată de ministrul Culturii de atunci, Corina Şuteu, au participat reprezentanţi de seamă ai mediului cinematografic precum Mungiu, Giurgiu, Mihăilescu şi mulţi alţii. N-a fost o dezbatere de complezenţă. Din cîte îmi amintesc, s-au iscat discuţii aprinse atît despre fondul chestiunii, cît şi despre formă.
Printre altele, modificarea legislativă instituie reguli noi în ceea ce priveşte (co)finanţarea proiectelor cinematografice, inclusiv a co-producţiilor europene şi prevede mărirea procentului obligatoriu de proiecții cu filme românești în cinematografe, de la 5 la 10 la sută. În fine, conform ordonanţei de urgență, Arhiva Națională de Filme trece din subordinea Centrlui Național al Cinematografiei în subordinea Ministerului Culturii.
Însă, la nici o jumătate de an de la adoptare prin ordonanţă de guvernul Cioloş, Comisia pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă a Camerei Deputaţilor cere respingerea modificărilor. Toată discuţia din Comisie n-a durat mai mult de zece minute. La ora la care scriu aceste rînduri, plenul Camerei Deputaţilor dezbate ordonanţa de respingere, iar rezultatul votului îmi e încă necunoscut. Vor conta, pentru deputaţi, scrisorile deschise ce le-au fost adresate de cineaşti şi producători? Vor fi cîntărite efectele respingerii?
După cum s-a explicat într-o scrisoare deschisă, Comisia a cerut respingerea Ordonanţei 91/2016 „pe baza unor argumente neadevărate (precum faptul că ordonanţa de urgenţă ar fi fost adoptată pe perioada vacanţei parlamentare) sau ridicole, fără nici o legătură cu conţinutul său, comisia condusă de domnul deputat Gigel Ştirbu a acordat acesteia un aviz negativ“. Ba, mai mult, se arată în scrisoare, raportul scris al Comisiei nu explică în nici un fel avizul negativ. Cum ar veni, legea este expediată in corpore, fără vreun argument, pe baza unei minciuni. Prin respingerea modificărilor, ne întoarcem în timp, la momentul 2005, la o lege depăşită.
„Practic s-ar reveni la vechea lege a cinematografiei care împiedică accesul tinerilor la finanţare, îngreunează realizarea coproducţiilor europene, înlesneşte corupţia şi cheltuirea banului public pe producţii lipsite de valoare artistică“ – se afirmă într-o a doua scrisoare de protest.
„Respingerea ordonanţei ar echivala cu decapitarea a încă unor posibile generaţii de cineaşti“.
Pe de altă parte, şi cu modificările adoptate, şi – mai ales, fără ele – sîntem încă departe de un cadru ideal de dezvoltare pentru cinematografie. Finanţăm, de ani buni, prin CNC, producţia de film românesc. Multe dintre aceste filme s-au dovedit valoroase: au fost recompensate la festivaluri importante, au intrat în competiţie cu alte producţii, susţinute de bugete cu mult mai generoase, au fost apreciate de critici şi de presa culturală, dar nu au ajuns nici-odată cu adevărat la publicul din România. Barometrele consum cultural o arată periodic: consumul de cinema e, tot mai mult, o întreprindere casnică, individuală. De ce? Pentru că nu mai avem cinematografe. De bine, de rău, România şi-a construit mijloace pentru a susţine producţia, dar nu are şi instrumentele de difuzare necesare. Cineaştii şi casele de producţie au inventat soluţii alternative, mici festivaluri locale sau caravane cinematografice. Ele sînt, pe cît de inventive şi de costisitoare, pe atît de ineficiente. Nu ai cum să ajungi la publicul larg prin iniţiative mici, independente. Reţeaua extrem de vastă de săli de cinema, distrusă după 1990, e o componentă esenţială. Dar pot fi recuperate vechile cinematografe, transformate, între timp, în săli de bingo, discoteci şi magazine de boarfe? Poate RADEF să eficientizeze sălile de cinema pe care le administrează, să le modernizeze, să le integreze în circuitul european care susţine filmul de artă? E nevoie de bani. E nevoie de competenţe. Şi e nevoie de implicare din partea responsabililor culturali.
Foto: wikimedia commons