Cum se finanţează statul cultural

După îndelungi dezbateri și negocieri s-a ajuns, în sfîrșit, la un compromis. Noua Mare Coaliție e gata de guvernare. Politicile de azil și de integrare au fost teme importante în campania electorală și subiecte sensibile pe agenda negocierilor pentru formarea guvernului. În noul program de guvernare, cultura ocupă un loc privilegiat. (Capitolul „Cultură“ are cam aceeași întindere ca secțiunea intitulată „Relansarea economică“: șapte pagini.) Nu vor fi schimbări majore de direcție, dar politicile culturale par acum mai clar profilate și cu ținte precise.

Germania dispune deja de o infrastructură culturală extinsă: teatre, săli de cinema, săli de concerte și muzee există mai peste tot, chiar și în orașele mai mici. Ele sînt susținute din fonduri publice distribuite la nivel federal sau local, direct sau prin concurs. E drept, uneori costurile acestei imense rețele culturale devin o povară. Dar consensul în jurul ideii de „stat cultural“ nu s-a erodat nici măcar în anii crizei economice. Ceea ce s-a schimbat e perspectiva asupra subvenției. Mai mult decît protejarea patrimoniului ori promovarea culturii vii contează, acum, beneficiarul actului cultural. În plan intern, politicile culturale vizează în primul rînd creșterea accesului la evenimente și instituții culturale. Vor fi finanțați cu prioritate operatorii culturali din zonele slab dezvoltate; de asemenea, politicile culturale tind să se coreleze cu politicile de integrare: sînt vizate în special zonele în care au ajuns, în număr mare, refugiați.

Asigurările sociale pentru artiști reprezintă un capitol sensibil: statul se angajează să mențină un statut special pentru creatori.

Un alt punct interesant: egalitatea de șanse în cultură. La propunerea fostei ministre Monika Grütters s-a adoptat o rezoluție prin care instituțiile finanțatoare să formeze comisii și jurii în proporții „potrivite“ (din cîte relatează presa germană, socialiștii au încercat să impună termenul „cote de gen echilibrate“, dar nu s-a ajuns la un consens).

În fine, este posibil ca în următorii ani să se petreacă o reașezare instituțională: instituții aflate în grija landurilor vor trece în administrația federală.

Programul de guvernare mai prevede și lansarea unei reflecții asupra drepturilor de autor în era digitală.

În plan extern, politicile culturale vizează o extindere a ariei de acoperire. Germania ar trebui să se impună în competiția internațională nu doar în plan economic și științific, ci și în plan cultural. E o „competiție a narațiunii“ în care „fiecare încearcă să spună lumii întregi propria poveste, propriul adevăr“, explică, într-un articol din Sueddeutsche Zeitung, Michelle Müntefering (SPD). Pînă acum, Germania s-a folosit prea puțin de instrumentele de soft-power, în vreme ce Rusia și China au cîștigat teren, crede autoarea. „Nu vrem să facem propagandă. Dar vrem să apărăm structurile democratice și libertatea de exprimare.“ Asta înseamnă să lupți „împotriva falsificării hibride a informației“.

Un plan mai vechi este reiterat în noul program de guvernare: pentru a putea concura mai eficient cu state puternice precum Rusia sau China în plan cultural, Germania se va alia cu Franța. Mai precis, Goethe Institut și Institut Français vor deschide pînă în 2020 cel puțin zece instituții comune. E un mod de a vorbi despre cele două țări, dar și de a găsi o narațiune comună europeană.

„Internaționalizarea“ politicilor culturale înseamnă, pe de o parte, mai multe resurse puse la dispoziția Institutului Goethe prin Ministerul de Externe, dar și noi domenii de acțiune. Rolul Institutului nu va mai fi doar de a „exporta“ cultura germană, ci de a promova cooperarea cu instituții partenere în plan local. Această deschidere reprezintă o oportunitate în special pentru culturile marginale, dar și pentru state în care democrația e în pericol.