Cum ar putea eşua Europa – scurt ghid al ratării
„Şi dacă Europa eşuează?“ Sub acest titlu provocator s-a desfăşurat la New Europe College din Bucureşti o serie de conferinţe despre proiectul european, despre obiectivele şi riscurile sale. Invitaţi: intelectuali angajaţi, universitari, politologi, scriitori din zece ţări europene. Printre aceştia: filozoful Andrei Cornea, scriitorul György Dalos, profesorul de literatură comparată Heinrich Detering, scriitoarea Slavenka Drakulici, istoricul Edhem Eldem, politologul Ivan Krastev, juristul Michael Stolleis şi, bineînţeles, fondatorul NEC, Andrei Pleşu. Clivajele se găsesc la toate nivelurile: între Est şi Vest, dar şi între Nord şi Sud; între ortodoxie şi catolicism, dar şi între catolicism şi protestantism; între socialism şi capitalism, dar şi între mai multe feluri de-a concepe capitalismul şi socialismul; între naţionalism şi europenism, dar şi între suveranitate (naţională) şi subsidiaritate; între statele euro şi cele noneuro. Etc. Prima concluzie: în ciuda pesimismului general, Europa rezistă. A doua concluzie: în ciuda faptului că rezistă, Europa trebuie să se schimbe. Iată, pe scurt, un fel de ghid al ratării cu argumente culese din ce-am auzit la conferinţă.
● Europa e în criză existenţială. Continuăm să sperăm în unitatea unui continent marcat de disensiuni de-a lungul istoriei. În Europa sînt mai multe conflicte îngheţate decît în Africa.
● Pe de o parte, există divergenţe tot mai serioase între structurile naţionale şi cele supranaţionale. Pe de altă parte, există criza economică începută în 2008 – căreia încercăm să-i răspundem cu măsuri comune. Dar măsurile s-au adresat în primul rînd statelor „euro“ – chiar dacă nu toate statele membre ale Uniunii au adoptat moneda unică. Europa de Est a fost aproape exclusă de pe agenda europeană.
● Cineva l-a citat pe Stefan Zweig: „Războiul e o sinucidere colectivă a Europei.“
● „Cînd dansezi cu ursul, nu te opreşti cînd ai obosit. Te opreşti cînd oboseşte ursul.“ Ursul, se ştie, e URSS. Şi, cum URSS nu dă semne de oboseală, s-a discutat mult şi despre relaţia Europei cu Rusia.
● Se vorbeşte tot mai des despre o doctrină în politica externă şi de apărare a Rusiei. (Adesea, cele două se confundă.) Europa, în schimb, nu are o „doctrină“ a ei. Europa vorbeşte doar despre valori: drepturile omului, libertate, unitate în diversitate etc. Europa are soft power, da n-are hard power. Nu cumva şi acesta e un factor de risc?
● Uniunea Europeană a devenit atît de atractivă, încît riscă să atragă mai mult decît poate asimila.
● Ce înseamnă „european“? Ivan Krastev: „E Turcia o ţară europeană? Ar putea fi. Depinde cum o priveşti. Dacă te uiţi la Istanbul, atunci, da, poţi afirma că e europeană. Mai sînt şi alte regiuni europene sau europenizate. Exact acelaşi lucru se întîmplă şi cu Rusia. Să nu uităm, vorbim de două imperii periferice ale Europei: Imperiul Otoman şi Imperiul Rus. Proiectul european era despre habsburgi, despre francezi, despre germani şi despre britanici, aceste două imperii europene n-au ştiut niciodată unde să se plaseze. Sînt europene sau nu? Sînt într-adevăr imperii sau doar nişte colonii? Turcii şi ruşii împărtăşesc anumite atitudini anticolonialiste – e cam acelaşi sentiment care se regăseşte în ţări precum Brazilia sau India, alte două state care sînt, ele însele, imperii. Trebuie să recunoaştem, Rusia şi Turcia sînt Europa din afara Uniunii Europene. E aici ceva ce noi nu prea înţelegem. Rusia e, poate, un caz mai clar. Dar Turcia, deşi, la nivel declarativ, vrea să adere la Uniunea Europeană, nu va accepta, de fapt, niciodată toate regulile. E parte din ADN-ul Turciei să fie o putere independentă. Niciodată Turcia nu va avea faţă de Uniunea Europeană aceeaşi atitudine pe care o au ţările mai mici, cum ar fi Bulgaria.“
● Eşecul, astăzi, nu înseamnă că Europa va dispărea sau că statele europene vor dispărea. Eşecul e autodistrugerea proiectului european. Abandonarea „visului european“ ar fi calea sigură către un eşec. De fapt nu există nici o altă cale a reuşitei: Europa nu poate rămîne un centru de putere al lumii decît dacă se continuă cu integrarea şi consolidarea Uniunii Europene.
● Mă întreb care ar fi fost subiectele discuţiei dacă, cu doar cîteva zile în urmă, scoţienii ar fi hotărît, la referendum, să se rupă de Marea Britanie.