„Cum a fost posibil”
„Cum de a fost posibil?“ Chiar şi la mai bine de 60 de ani de la sfîrşitul celui De-Al Doilea Război Mondial, încă mai pluteşte în aer această întrebare. Cum a fost posibil ca Hitler şi naţional-socialiştii să cîştige încrederea germanilor şi să obţină un sprijin popular atît de larg pînă foarte aproape de sfîrşitul războiului? Muzeul de Istorie din Berlin încearcă să caute răspunsuri în cadrul unei expoziţii cu titlul Hitler und die Deutschen. Volksgemeinschaft und Verbrechen (Hitler şi Germanii. Comunitatea naţională şi crima). Expoziţia de mari dimensiuni ilustrează ascensiunea dictatorului şi relaţia sa cu partizanii şi naţiunea germană, prin obiecte aflate în patrimoniul muzeului şi documente originale împrumutate din arhivele de stat. Sălile muzeului (întinse pe 1000 de metri pătraţi) cuprind busturi ale dictatorului, înregistrări audio-video cu discursurile sale, diverse materiale de propagandă (destinate civililor sau militarilor), articole de presă, afişe, fotografii, planuri, uniforme ale ofiţerilor etc. Multe dintre documentele prezentate nu au mai fost expuse în vreo expoziţie. Aşa cum era de aşteptat, criticile nu au întîrziat. Numeroşi istorici reproşează muzeului încălcări ale deontologiei sau chiar rea-credinţă. Hitler vinde – şi atunci expunerea sa într-un context eroizant (chiar şi neintenţionat) e privită cu suspiciune mai ales în Germania, unde discuţiile despre culpa pentru crimele naziştilor nu au fost încă asimilate.
De altfel, în urmă cu cîţiva ani, expoziţia fusese respinsă de muzeu tocmai de teama eventualelor reproşuri din partea societăţii civile. Conceptul a fost revizuit de curatorii Hans-Ulrich Thamer şi Simone Erpel şi a primit aprobarea comisiei de-abia anul acesta. Conform conceptului expoziţional, cîteva exponate nu au mai fost prezentate deloc, în vreme ce altele sînt expuse într-o manieră neobişnută, ironică. Astfel, pentru a se evita eroizarea dictatorului unele dintre imagini (mai ales cele care prezintă simboluri naziste) sînt atîrnate oblic pe pereţi. Oricîte i s-ar reproşa şi orice ar crede vizitatorii neavizaţi, nu e o expoziţie despre Hitler. O fi dictatorul eroul central, dar subiectul e poporul german şi ataşamentul său faţă de ideologia criminală. Şi totuşi, criticile nu contenesc: Der Spiegel, Die Welt, Süddeutsche Zeitung, Die Zeit etc. au publicat reportaje ample din expoziţie în care vizitatorii se declară uimiţi de descoperirea acestei părţi a trecutului lor. Comentariile editorialiştilor vizează în special modul în care sînt expuse obiectele şi pericolul pe care îl reprezintă afişarea acestor simboluri pentru opinia publică. Spiegel acuză muzeul de „pornografie“, făcînd referire directă la faptul că s-a mizat de la bun început pe faptul că portretele oficiale, propagandistice, ale lui Hitler nu fac decît să-i accentueze (ba chiar să-i actualizeze) charisma. După cum se ştie, propaganda nazistă, în orice formă, precum şi negarea Holocaustului sînt considerate delicte în Germania şi cei care se fac vinovaţi riscă pedepse aspre, inclusiv cu închisoarea. (De pildă, chiar săptămîna trecută autorităţile germane au închis un post privat de radio şi au arestat în jur de zece persoane pentru că au difuzat cîntece naziste.)
Acuza nu s-ar putea susţine în cazul Muzeului de Istorie, care utilizează imagini ale lui Hitler în scop didactic. Una dintre intenţiile declarate ale lui Thamer a fost să spulbere mitul conform căruia populaţia civilă a Germaniei n-ar fi aflat despre ororile din lagărele naziste decît după încheierea războiului. Fără voinţa poporului nu ar fi putut exista nici Führerul – acesta e unul dintre mesajele pe care încearcă să le transmită expoziţia. Rudolf Trabold, unul dintre conducătorii muzeului, a explicat răspicat că scopul muzeului nu a fost să prezinte biografia lui Hitler. De altfel, evenimentul nici măcar nu îi e consacrat dictatorului. „Vrem să arătăm cum această persoană a reuşit să realizeze o relaţie de simbioză cu propriul popor german, cum a devenit o proiecţie a dorinţelor acestui popor.“
Angoasele cu privire la oportunitatea expoziţiei nu sînt însă chiar neîntemeiate, de vreme ce, tot mai des, sondajele de opinie dezvăluie tendinţe naţionaliste şi xenofobe. Conform unei cercetări realizate de Fundaţia „Friedrich Ebert“, 35% dintre germani consideră că numărul imigranţilor e îngrijorător şi peste o jumătate crede că libertatea religioasă a musulmanilor ar trebui restricţionată. Tot nu se ştie „cum a fost posibil“, dar astăzi 1 din 10 germani e de părere că ţara ar trebui condusă de „o mînă de fier“.