Cui îi e frică de Mein Kampf?

Este societatea germană suficient de matură pentru a redescoperi, cu detașare, dar și cu spirit critic, această carte? Este pregătită Germania pentru această „carte interzisă“? Multă vreme, deținătorul drepturilor nu a permis reeditarea în limba germană a cărții autobiografice a lui Adolf Hitler de teamă să nu trezească nostalgii național-so­cia­liste ori să promoveze ideologia ucigașă în rîndul tinerilor. Reeditarea unei ediții în limba germană a cărții e o temă fierbinte, discutată și răscomentată în presa culturală. Pînă în 1944 se vînduseră peste 12 milioane de exemplare din ­Mein Kapf – cartea e deci disponibilă în anticariate, în biblioteci publice sau private, în institutele de cercetare. Oricine poate consulta cu ușurință edițiile vechi ale cărții. Pînă la sfîrșitul anului trecut, drepturile de autor erau administrate de Ministerul de Finanțe al landului Bavaria, care a interzis din principiu orice exploatare comercială sau ideologică a autobiografiei lui Hitler. În ultimii 50 de ani au apărut însă traduceri (autorizate sau nu, parțiale ori integrale) ale cărții în numeroase limbi. Acum cîțiva ani, liderii politici ai landului Bavaria au hotărît nu numai să permită republicarea celor două volume ale cărții, ci și să încurajeze alcătuirea unei ediții integrale adnotate, a unei ediții abreviate și a unei ediții speciale destinate școlilor. Suma pusă la dispoziție: 500.000 de euro. Apoi, autoritățile au revenit asupra deciziei, motivînd că e imoral să subvenționeze editarea unei asemenea cărți.

Acum, cartea e liberă de drepturi și apare sub egida Institutului pentru Istorie Contemporană de la München. Cu un aparat critic compus din peste 3500 de note, studiu introductiv, tabele cronologice și referințe, cartea de peste 2000 de pagini a suscitat numeroase dezbateri în Germania. Nu doar pentru că e prima ediție germană autorizată de după Război, nu doar pentru că bîntuie, precum o fantomă, conștiința germanilor; ci și pentru că guvernul federal își propune să introducă această carte pe lista lecturilor obligatorii în școlile publice.

Nu cumva oameni cu simpatii de dreapta vor găsi în această carte noi argumente ideologice? – se întreabă unii comentatori. Nu li se dă apă la moară neonaziștilor, susținătorilor PEGIDA și xenofobilor de tot felul? Dar cartea a tot circulat, clandestin sau „pe față“, în aceste cercuri extremiste, în versiunile vechi. Republicînd-o cu note critice și oficializînd circulația ei, s-ar reduce substanțial eventuala forță de atracție ideologică – spun cei care susțin publicarea cărții.

Süddeutsche Zeitung atrage atenția și asupra altei capcane: cititorii își vor da seama, probabil, că această carte e scrisă foarte prost, într-o limbă încîlcită, că e, stilistic, mult inferioară chiar și altor scrieri ale naționaliștilor germani din acea perioadă; că așa-zisul program politic al lui Hitler e explicat incoerent; că istorisirea autobiografică e plină de contradicții și de redundanțe. Asemenea observații, oricît ar fi de juste, constituie marea capcană pentru cititorii neavizați, susține Jens Bisky, căci nu stilul (ori absența lui) ar fi marea problemă a cărții…

Tocmai pentru că a fost interzisă atîta vreme, simpla rostire a titlului ar avea o componentă aproape magică. Nils Mark­wardt susține, în Die Zeit, că germanii dau prea multă importanță „forței oculte a răului“ și că republicarea cărții în ediție critică ar fi un prim pas spre demitizare.

În fine, Frankfurter Allgemeine Zeitung dedică apariției volumului Mein Kampf un articol substanțial în care evaluează aparatul critic pentru a conchide, în cele din urmă: cine vrea să înțeleagă nazismul și istoria secolului XX să citească mărturii ale supraviețuitorilor, nu această carte.