Cu procentele la muzeu
În fiecare an, Barometrul de Consum Cultural realizat de Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală ne arată care sînt preferinţele publicului, care sînt practicile de consum cultural, gradul de satisfacţie, tendinţele generale. E un instrument de măsură util mai ales pentru că o mare parte din sistemul cultural românesc este subvenţionat, finanţat din fonduri publice de la guvern sau de la autorităţile locale. E deci firesc ca, periodic, să verificăm, şi din perspectiva beneficiarilor, adică a publicului, dacă aceste fonduri sînt cheltuite judicios, dacă participarea culturală e pe măsura investiţiilor, dacă strategiile instituţiilor culturale sînt bine calibrate. Am întrebat patru oameni implicaţi în cultura actuală cum interpretează cea mai recentă ediţie a Barometrului, cea pe anul 2016. (Matei Martin)
Actualizarea permanentă a Barometrului de Consum Cultural este pentru mine un moment de satisfacţie mai ales profesională. Nu, nu sînt eu cel din spatele acestui instrument minunat de radiografiere a practicilor de consum cultural, dar reprezint acea categorie, probabil destul de mică, ce îl foloseşte din plin în orice demers de planificare a unui proiect cultural. Pe scurt, este poate unul dintre cele mai utile şi mai respectate studii sociologice aplicate sectorului cultural cu ajutorul căruia îţi poţi identifica cu succes nevoi reale în funcţie de care proiectele tale îşi găsesc şi justificarea, dar şi soluţiile. Aveam ceva de demonstrat cînd venea vorba despre o valoare a muzeelor, mă uitam repede în Barometru şi îmi găseam sigur un argument imabatabil. Asta se întîmpla pînă mai ieri, pentru că recent am început să îmi pun semne de întrebare cu privire la valabilitatea unor date oferite de el. Sînt oare corecte toate aceste cifre şi procente oferite spre interpretarea şi înţelegerea noastră?
Să luăm ediţia publicată recent, Barometrul pentru anul 2016, şi să ne concentrăm pe domeniul muzeal. Nu mică mi a fost satisfacţia, dar şi mirarea, să aflu că muzeele au fost cocoţate pe primul loc în rîndul instituţiilor de cultură cele mai prizate de către publicul consumator, atîta cît este. Practic, 38% din populaţia ţării a vizitat un muzeu anul trecut, în comparaţie cu numărul celor care au vizionat un film la cinematograf (33%) sau al celor care s-au bucurat de o piesă de teatru (30%). Desigur, dacă vezi coloanele de autocare pline cu turişti parcate de a lungul Bulevardului Kiseleff, ai spune că Muzeul Naţional al Satului este un fel de Luvru al României – şi atunci procentul indicat al gradului de vizitare al muzeelor stă în picioare. Eu, unul, ştiu însă unele lucruri care se ascund în spatele acestor cifre şi care se referă strict la muzee. De exemplu, ca unul care este obsedat de calitatea muzeelor şi de acel procent din publicul larg pentru care vizitarea unui muzeu este o opţiune personală neinfluenţată de vreo agenţie de turism sau de şcoală, mă îngrijorează faptul că acest procent este alimentat consistent şi datorită Nopţii Muzeelor, care scoate în stradă pînă la un milion de oameni pretutindeni în ţară. Asta, în loc să avem o frecvenţă semnificativă de vizitare, măcar a marilor muzee naţionale, la fiecare sfîrşit de săptămînă. În aceeaşi măsură, mă interesează mai mult să aflu de ce doar 6% din instituţiile de cultură, din rîndul cărora fac parte şi muzeele, au fost apreciate pentru abordarea contemporană şi inovatoare şi de ce numai 13% sînt apreciate pentru spaţiile destinate publicului. De asemenea, aş vrea să înţeleg de ce echipa Barometrului de Consum Cultural nu consideră muzeul un mediu unde formele de participare au un caracter de relaxare în aceeaşi măsură cu cele culturale. Consumul receptiv nu este specific doar cinematografiei sau muzicii, ci şi muzeelor, iar acest lucru se observă cel mai bine din dimensiunea participativă ca proces activ şi plăcut de interacţiune cu colecţiile. De fapt, acest consum receptiv nu are mai multe forme? Cum se manifestă ele? Cam astea sînt lucrurile pe care doresc să le aflu. Sînt desprinse de pe un alt nivel al realităţii aflat mereu în spatele unui astfel de Barometru.
Dragoş Neamu este expert muzeal.
Foto: wikimedia commons