Cu lanterna, noaptea, prin muzee...

Mădălina Ghiţă: "MNAC prezintă Dutch Instalation Art (o expoziţie colectivă), iar de la ora 21,00, în faţa intrării muzeului, începe un video-maraton de zece ore (detalii afli dacă mergi acolo). La 21,30, pe terasa MNAC va fi lansat numărul trei al revistei Omagiu. Ce va urma? O noapte de party pe muzică electronică." Aşa zicea la gazetă, aşa că am pus ţoala festivă, am scos accesoriile trăznite, cît mai colorat, cît mai excentric, că doar mergeam la MNAC. O mare de lume, gălăgie şi agitaţie maximă! Toată lumea urca cu liftul, la terasă. Ăsta este primul pas. Mai întîi iei sucul/berea, te înarmezi cu răbdare, că doar e greu să te mişti în reluare, la cîţi cunoscuţi vei întîlni pînă să ajungi la etajul trei, unde se petrece Teledivision Show. Itinerariu deturnat! Mare agitaţie! În hol, Dan Popescu, Ştefan Cosma şi Gorzo. Se pregătea o licitaţie. Ce licităm? Bascheţi şi lucrări de artă. După cum ne anunţaseră pe pliante, pe lîngă Omagiu la subraţ, mai putem varia cu un baschet personalizat de Gili Mocanu sau cu o pernă de la Gorzo, aşa cît să ne amintim că Mr. President is a sexual object. Admirabilă iniţiativă: banii se făceau 50/50 - juma' la artişti, juma' pentru programul "Gata, Dispus şi Capabil". Preţul de pornire, rezonabil - 100 RON bascheţii, 1.000 RON lucrările. Ceva totuşi trebuia să meargă aşa ca la români: abia dacă s-au licitat trei lucrări, şi acelea la preţul de pornire. Să zicem ca Ştefan Cosma despre slabul succes al converşilor: "arta se pare că nu se poartă în picioare", dar lucrările de artă?! Nume deja cu caps lock în arta contemporană românească: Dumitru Gorzo, Gili Mocanu, Vlad Nancă, Emanuel Borcescu, Roman Tolici, Anca Benera, Şerban Savu, Florin Ciulache, Mircea Suciu, Ana Bănică, Daniel Gontz, Donald Simionoiu şi Suzana Dan. Tot artiştii s-au salvat între ei. Surpriza serii: Gorzo licitează un baschet 43, personalizat de Gili Mocanu. Sper că la finalul licitaţiei i-au găsit şi o pereche pentru că era tare entuziast şi părea că abia aşteaptă să-l scoată pe trotuarele Bucureştiului... Pînă aici mi-a fost cu "Cîteodată îmi place de RO!". Marius Chivu: La mine seara a început nasol. Era abia ora 18, dar în faţă la MNAR, coadă ca la Mona Lisa. De fapt, era vorba de Rembrandt: o expoziţie cu picturi, desene şi gravuri pe muzică de Bach, Telemann, Cajoni şi Matteis - concert susţinut de formaţia Collegio stravagante -, iar pentru copii muzeul organiza şi un program educativ. A doua zi, organizatorii au anunţat cu entuziasm că 5.200 de vizitatori au călcat podelele muzeului, promiţînd o altă mobilizare gratuită pentru sfîrşitul acestei luni. Aglomeraţia m-a împins mai departe pe Calea Victoriei, dar la Muzeul "G. Enescu", linişte şi pace - un concert clasic nocturn ar fi fost nemaipomenit! -, iar pe treptele Muzeului de Geologie, concert, dar cu... Alina Sorescu. Multă puştime disco se agita la şosea, iar ca să vezi expoziţia, proiecţia de diapozitive şi aplicaţia multimedia despre lumea mineralelor anunţate în presă trebuia să aştepţi să se termine concertul. Din nou am trecut mai departe... Mădălina Ghiţă: Eu am trecut în faţa TV-ului: "Dragi telespectatori, recunoaşteţi, televizorul vă plictiseşte. Asta nu e o ruşine. Ce mai contează dacă aveţi ecran cu plasmă sau tot pe ăla vechi, făcut acum 30 de ani în Cehoslovacia. Vă plictisiţi şi gata. Hai, recunoaşteţi că v-aţi gîndit că televizorul vă va ţine aproape. Că în fiecare seară vă veţi uita la acelaşi program, cu familia, colegii de şcoală sau de serviciu (dacă încă mai aveţi aşa ceva). Noi v-am adus nişte filme pe care nimeni, niciodată nu vi le-ar da la televizor. O să le arătăm mai întîi în muzeul pe care îl aveţi în spate, la Palatul Parlamentului. În urma celor care vor cu tot dinadinsul ca voi să vă uitaţi la cele cîteva canale nenorocite pe care le prindeţi acasă..." Asta s-a şi întîmplat. Am stat, de data asta nu ca nişte legume, în faţa ecranelor, cu berea lîngă noi, pe jos sau, dacă eram mai norocoşi, pe paturile improvizate şi frumos personalizate, aşa ca pentru nişte copii obedienţi şi frumoşi. Ne-am plimbat fascinaţi de labirintul vizual în care ne-au aruncat artiştii cehi. Pe Strangechannel am văzut Va fi iubire în curînd (Akhe Group, Rusia), o nebunie în alb, negru şi maro, la care am rîs ca atunci cînd am văzut Unora le place jazzul..., iar la TV02- Recommended Actions am stat geană pe Stockholm, Terorist orb pe Broadway şi Revoluţie în lume, toate trei aparţinînd lui Martin Zet, care ne-a mai vizitat şi în decembrie 2004, cu un steag US, roşu-foc. Marius Chivu: Cînd am ajuns la Muzeul "Antipa", pe trotuar, vreo sută de copii puneau la cale asaltul muzeului. Alte cîteva sute erau deja în clădire. La intrare, ni s-a dat, cu titlu gratuit, un bilet de intrare în valoare de 3 lei. Ironia sorţii e că pe bilet era înscris şi anul tipăririi: 1986. După fix 20 de ani, o revoluţie şi mai multe schimbări monetare, preţul biletului era, din nou, (aproximativ) corect. Înăuntru, sute de copii se buluceau pe toate coridoarele, în căutarea lui Manny, mamutul din Ice Age. Abia acum am realizat cît de educative pot fi desenele animate! În faţa giganticului schelet de mamut, copiii cu gura căscată scoteau un cor de oau-uri pe mai multe voci şi încercau să silabisească de pe carton Mammuthus primigenius Blumb după care Archidiskonton meridionalis Nesti şi tot aşa. Inutil să mai spun că la etaj se adunaseră ciorchine la vitrina cu opossumi şi se arătau dezamăgiţi că leneşii nu prea semănau cu Syd. Apropo de vitrine, sînt însă prăfuite rău, manechinele şi animalele împăiate sînt decolorate şi rupte, totul arată ca în '86 cînd am venit în excursie cu clasa de pionieri. Asta mă miră puţin, întrucît Muzeul "Antipa" este primul şi - cred - singurul muzeu care a avut o campanie de promovare şi încă una premiată şi, oricum, este un muzeu foarte activ. Una peste alta, am avut cîteva mici revelaţii: Neoharriotta pinnata este cel mai urît peşte (nu-l căutaţi pe net, căci e preistoric), narvalul este un fel de avatar acvatic al unicornului, casuar-ul parcă poartă costum tradiţional turc, gîndacul arlechin are salopetă de camuflaj şi mi s-a făcut o poftă să recitesc Cărtărescu... Cînd am ajuns la MŢR - care anul acesta îşi sărbătoreşte centenarul -, în curte cînta Taraful lui Năsturică, se vindea bere Bucegi la 15 mii sticla (la mese erau Vintilă Mihăilescu, Ioana Popescu, Cosmin Manolache, Ciprian Voicilă ş.cl.), iar muzeul se vizita cu lanterna. În Sala "Irina Nicolau" fusese adusă o căruţă, erau baloturi de paie în jur, felinare şi un coviltir... MŢR e, oricum, cel mai cool muzeu din ţară şi cred că singurul din lume în care se află o biserică în care se află o altă biserică mai mică! L-am văzut de nenumărate ori, mă relaxează şi mă surprinde de fiecare dată. Un muzeu de artă tradiţională plin cu ready-made-uri - asta e MŢR, un muzeu extrem de prietenos, deschis oricărui discurs, inepuizabil... Dacă ţi se pare că sînt prea entuziast, răsfoieşte condica de impresii. Nici un alt muzeu nu are comentarii atît de inteligente! De departe însă cea mai interesantă experienţă a serii a fost expoziţia lui Mircea Roman, Dezorient Expres, din curtea MŢR-ului, pe care, însă, vreau să o fac cît mai vizibilă şi o recomand mai încolo, în p. 15. Mădălina Ghiţă: La plecare am avut şi eu parte de o surpriză: o coadă pe trei rînduri la intrare şi oamenii încă mai aveau răbdare să aştepte, poate şi pentru că li se promitea un surogat al insulei fericirii pe un ecran imens, chiar la intrare. Concluzia: noaptea muzeelor, un succes - încă se consumă artă contemporană, deşi nu vrem să o licităm. Am plecat cu sentimentul că totuşi, cîteodată, da, îmi place de RO! Au mai urmat şi alte peripeţii la party în Embrio, dar asta deja este o altă poveste, ceva mai sofisticată, pentru că se pare, mai nou şi pe la noi, că dacă nu eşti pe guest listu' celui de la intrare, nu prea exişti ca animal social de noapte. Recomandarea mea? Lazăre, ia conversu tău şi mergi la noaptea muzeelor oricînd va mai fi ea!