Cu cortul pe Coasta de Azur
Cu un ochi, în ultimele zile, la ce se întîmplă la Cannes și cu emoții pentru filmele românești (fain tare Bacalaureat, de-abia aștept și Sierranevada!), mi-am amintit de cum am fost acum cîțiva ani pe Coasta de Azur, cu cortul. Mi-am contrazis cumva principiul că, dacă mergi într-un loc, trebuie să te adaptezi specificului. A merge cu cortul pe Coasta de Azur e ca și cum ai merge la un hotel superluxos într-o țară supersăracă. Dar deh, după o scurtă trecere în revistă a site-urilor de booking de hoteluri, bugetul a zis nuuuu, cort sau mergi în Vamă. Iar în Vamă am mai fost – doar de zece ori pe an. Și nu au stridii.
Planul era simplu. Ajungem pe Coasta de Azur, unde ne întîlnim, după vreo două zile, cu niște prieteni care vin din Anglia cu mașina, boschetărim cu toții la cort și stridii cîteva zile, și apoi continuăm un road trip prin Europa, adică ne întoarcem, pe un drum mai lung și mai ocolit, în România. Conform bunului obicei de a nu rezerva cazare, nu ne-am uitat dacă sînt locuri la camping-urile de pe Coastă, așa că, aterizați cîndva seara în Nisa, am bîntuit niște ore bune din poartă în poartă și din stațiune în stațiune, cu toate cele în spate, să vedem unde găsim locuri. „Nu aveți rezervare?“ „N-avem.“ Sau e închis. Am fost aproape de divorț atunci cînd jumătatea mea aventuroasă susținea că „mai știe el unul, sigur găsim acolo“. Într-un final, a cedat și am stat noaptea la hotel, iar a doua zi am găsit un camping superb, în Biot, cu tot ce ne trebuia.
Nu trece mult timp și multe fructe de mare consumate în toate formele posibile, pînă ne sună prietenii noștri că ei mai întîrzie un pic, că li s-a stricat mașina fix cum au trecut granița. Se întorc cu ea pe platformă, poate o repară. Nu o repară. Mai trec cîteva zile.
"Sinistrați pe Coasta de Azur“, nu puteam spune că suferim prea mult, plimbîndu-ne de la Cannes la Monaco și de la Nisa la Antibes, din plajă în plajă, căscînd ochii la iahturi (mi-a rămas în minte unul numit Zenobia, întrebîndu-mă ce ar scrie Naum pe o barcă în mijlocul Mediteranei) sau avînd de luat decizii grele, cum ar fi „iarăși fructe de mare sau restaurantul ăla doar cu rață?“. Cel mai mult mi-a plăcut una dintre insulele de la Cannes, un parc natural superb și sălbatic atunci, unde-ți petreceai liniștit o zi sub copaci sau făcînd snorkeling. Iar locurile de unde puteai admira riviera de sus, cu peisaje spectaculoase, parcurile sau arhitectura elegantă, peisajele stîncoase din Monaco, relaxarea din Antibes, atmosfera de bon vivre, colțurile mici ascunse între două străduțe sau galeriile de artă te făceau să evadezi într-o altă lume. La fel și lifturile sau scările rulante din Monaco (nu mai văzusem), care-ți ușurau – mă rog, poate după o anumită vîrstă sau o anumită înălțime de tocuri – plimbările prin oraș și urcarea pantelor abrupte, mașinile de lux sau personajele ce păreau desprinse din filme.
Recunosc că mă așteptam să fie intimidantă Coasta de Azur, cu un lux mai ostentativ, dar cumva totul mi s-a părut atunci integrat firesc și elegant, unde toată lumea părea să-și găsească locul. Aproape că nu ni se mai părea nimic amuzant cînd ba umblam prin aceleași restaurante, ba mîncam stridii pe plajă, ba intram în hoteluri de lux să vedem cum sînt licitațiile și expozițiile de artă, ba aruncam un ochi la showroom-urile de mașini, ba făceam shopping și apoi ne întorceam rupți de oboseală la noi în camping, unde petrecerea era în toi.
Între timp, prietenii noștri treceau prin alte aventuri. Cu toate bagajele după doi ani de studii în Anglia, se întrebau ce le mai spune mecanicul auto despre Pajero-ul lor, sunîndu-ne în fiecare zi să ne informeze că mai durează puțin. După cîteva zile, dornici de soare și plictisiți – sau mai degrabă enervați de atîtea amînări –, își cumpără alt Pajero și se îndreaptă fericiți spre Coastă. Mai puțin receptivi la fericirea lor au fost însă vameșii, care nu înțelegeau cum au trecut ei cu un Pajero plin de bagaje cu cîteva zile în urmă, s-au întors cu el pe platformă, și acum trec cu altul identic, tot plin de bagaje. Așa că le-a luat o zi să-i controleze rucsac cu rucsac, carte cu carte și pungă de șosete cu pungă de șosete. Cînd au ajuns, într-un final, ne-am bucurat să-i ducem în toate locurile faine, că doar avusesem timp berechet de explorat.
Foto: C. Foarfă