Cu „argumentul“ la vedere

6 mai 2015   La zi în cultură

Ceremonia de decernare a Premiilor Molière, oferite anual, în Franţa, pentru performanţă în teatru, e una dintre cele mai urmărite competiţii şi un show care face de fiecare dată audienţă bună atunci cînd e transmis la televiziune. Trofeul Molière a devenit atît de cunoscut, atît de prestigios, încît a devenit substantiv comun: cînd sînt anunţate premiile, se spune că X a luat Molière-ul pentru regie (sau scenografie, sau dramaturgie etc.). Tocmai pentru că e atît de urmărită, ceremonia de decernare a Molière-ilor e şi un bun prilej de a aduce în atenţia publică probleme arzătoare pentru lumea teatrului. Probleme politice sau sociale, cum ar fi statutul artiştilor sau al tehnicienilor, şomajul, retribuţia, subvenţia ori accesul la teatru. Aşa s-a întîmplat şi la cea mai recentă ediţie, care a avut loc săptămîna trecută. 

Nicăieri în lume, actorii, artiştii, creatorii în general, angajaţi sau liber-profesionişti, nu au mai multe avantaje sociale ca în Franţa. Paradoxal, nicăieri în lume nu se mai folosesc atît de des şi atît de apăsat cuvinte grele precum „precaritate“ sau „pauperizare“ în relaţie cu viaţa oamenilor de cultură. Domeniul cultural e, în Franţa, un cîmp de luptă, un front deschis, un spaţiu exploziv. Anul 2014 a fost parcă mai zbuciumat ca niciodată. S-a vorbit parcă mai mult despre frămîntări sociale, greve, apeluri şi ultimatumuri decît despre creaţie. Era firesc ca această stare de alertă să ajungă şi la Gală. Printre Molière-i, adică. 

Motivul tulburărilor e o modificare a condiţiilor în care se acordă indemnizaţia de şomaj şi valoarea acesteia. Sindicatele au solicitat guvernului revizuirea convenţiei de asigurări. Legea nu face parte din pachetul de măsuri pentru sprijinirea creaţiei şi are o aplicabilitate generală. Or, artiştii şi tehnicienii din domeniul artelor spectacolului vor reglementări speciale pentru condiţii speciale. O lege proprie – sau o exceptare de la condiţiile generale ale convenţiei de asigurări. E o revendicare care a dat de furcă şi guvernelor anterioare. Fostul ministru al Culturii, Aurélie Filipetti, de pildă, a trebuit să ţină piept la o grămadă de proteste şi a demisionat, printre altele, şi din cauza eşecului unor reforme „de stînga“. Tot anul trecut, numeroase festivaluri au fost anulate (şi) din cauza protestelor actorilor. Iar festivalul de la Avignon a avut un start întîrziat şi s-a desfăşurat cu dificultate după ce, cu o săptămînă înaintea debutului, cam toată lumea se resemnase cu gîndul că n-o să se mai ţină. 

Dar să ne întoarcem la ediţia de anul acesta a Premiilor Molière – şi la protestul prilejuit de această gală. La un moment dat, pe scenă a apărut, în chip de purtător de cuvînt al sindicaliştilor, Sébastien Thiéry, cunoscut actor şi autor al unei piese de succes. O apariţie intempestivă, poate chiar insolită, căci omul nu era îmbrăcat în nici un costum – mai exact, nu era îmbrăcat deloc. Se apropie de pupitrul de pe scenă şi ţine o scurtă prezentare, un

despre cît de năpăstuiţi de soartă sînt dramaturgii care nu beneficiază, sărmanii, şi ei, ca toată lumea, de indemnizaţie de şomaj, ceea ce-i pune în situaţia dificilă a fi nevoiţi să scrie numai piese geniale şi vandabile pentru a putea supravieţui. E un protest în cheie umoristică, un stand-up comedy care reaprinde discuţia despre asigurările de şomaj. Cu „argumentul“ la vedere, iese din spatele pupitrului şi se apropie de rîndul în care stă ministrul Culturii, Fleur Pellerin, pentru a cere „un sistem corect, care să-i protejeze pe cei mai fragili dintre noi“. Cei mai fragili dintre noi sînt autorii dramatici, explică pe un ton apăsat Sébastien Thiéry. „Ştiaţi, doamnă ministru, că autorii sînt singurii din acest domeniu care nu beneficiază de asigurarea de şomaj?“ Mai mult ca sigur, doamna ministru ştie şi cum e cu asigurările de şomaj, şi că actorii pregătesc noi proteste dacă nu li se rezolvă revendicările. Dar una e s-o ştie doar ea, şi alta e să afle, de la televizor, graţie acestui

, o mulţime de amatori de teatru. Căci, fireşte, imaginile au ajuns – chiar dacă blurate – şi în casele francezilor.  

Mai multe