Criza face diferenţa?

A început Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu. E al treilea festival ca amploare, după cele de la Edinburgh şi Avignon. E, totodată, şi unul dintre puţinele festivaluri de la noi care şi-au cîştigat, într-un timp relativ scurt, un format propriu: are ştaif, dar şi o largă deschidere spre public, e elitist&popular, mainstream cu numeroase accente underground, e cosmopolit cu puternice amprente locale. E un brand şi un concept fără de care, mai mult ca sigur, oraşul Sibiu nu ar fi dobîndit statutul de Capitală culturală europeană în 2007.

Succesul internaţional al festivalului se datorează în primul rînd calităţii spectacolelor din secţiunile principale, dar şi continuităţii: iniţiatorul şi directorul festivalului, Constantin Chiriac, a ştiut cum să inventeze noi evenimente, să-şi aleagă o echipă, să ceară bani de la sponsori şi de la instituţiile statului. A avut noroc şi de-o colaborare bună cu primarul oraşului, care a văzut în festival nu o cheltuială inutilă, ci o sursă de creştere economică.

Bineînţeles că, de-a lungul timpului, au fost dezbateri pe tema oportunităţii acestui festival – povestea Constantin Chiriac. Nu mai bine s-ar investi banii pentru a construi o şcoală, un drum, un azil? Pariul – pînă acum cîştigător – e că FITS constribuie la regenerarea urbană. Aşa se face că festivalul s-a dezvoltat constant, bazîndu-se de fiecare dată pe un buget tot mai mare, dar echilibrat, la care au participat deopotrivă autorităţile locale, companiile şi Ministerul Culturii

Ediţia de acum ar fi trebuit să fie – după spusele lui Constantin Chiriac – cea mai cea dintre toate. Timp de zece zile, oraşul Sibiu e locul în care se întîlnesc două mii cinci sute de artişti din şaptezeci de ţări. Au fost programate peste 350 de spectacole în şaizeci de spaţii de joc din Sibiu şi din împrejurimi. Ca de fiecare dată, spectacolele invitate în secţiunea centrală răspund unui slogan. Anul acesta – un subiect de actualitate: „Crize. Cultura face diferenţa“ („Crisis – Shall we take over?“). Alegerea temei nu e întîmplătoare. Slogane similare au apărut pe afişele multor festivaluri de toate felurile, semn că, universală fiind, criza loveşte şi inspiră lumea artelor de peste tot. Austeritatea nu e o soluţie – cel puţin asta ne arată experienţa de pînă acum a marilor evenimente culturale europene. Germania – o ţară care a adoptat numeroase măsuri drastice de reducere a cheltuielilor bugetare – a menajat brandurile culturale majore. Şi numeroase festivaluri importante din Occident n-au fost nici ele afectate de criză; dimpotrivă, acolo unde economia locală n-a mai putut sponsoriza, a finanţat statul, pentru a acoperi eventualele pierderi. Pentru că, în vreme de criză, tocmai cultura face diferenţa.

Nu şi în România. Cu doar o săptămînă înainte de startul festivalului, Ministerul Culturii – partener de tradiţie al festivalului – a anunţat că nu mai poate susţine ediţia din acest an. Suma solicitată, deşi iniţial promisă, n-a mai putut fi virată la timp. Aşa că directorul festivalului a fost nevoit să anuleze cîteva zeci de spectacole. Nu cunosc în detaliu situaţia financiară a Ministerului Culturii. Din exterior, pare (încă) un simptom al modului defectuos în care instituţia îşi percepe propriul rol. Subvenţia e văzută ca un premiu (eventual unul de consolare), nu ca o investiţie în viitor. Şi, probabil, nicăieri în altă parte subvenţiile pentru cultură nu au avut randament mai mare decît la festivalul sibian. O dată, pentru că ele nu reprezintă oricum decît mai puţin de o treime din totalul cheltuielilor; apoi, pentru că banii se întorc rapid înspre economia locală – turism, servicii, bunuri culturale etc. Reducînd considerabil susţinerea financiară a ediţiei din acest an a festivalului de la Sibiu, Ministerul Culturii n-a făcut decît să ilustreze (à rebours) sloganul iniţial. A se citi: „Cultura. Criza face diferenţa“.