Criza economică şi crizele democraţiei
Între libertatea presei şi bunăstarea unei ţări există o relaţie de determinare. Cu cît o ţară este mai bogată, cu atît presa e mai liberă. Sigur, această relaţie nu e valabilă peste tot în lume, însă ea poate fi atestată în peisajul european. Raporturile cu privire la libertatea presei plasează pe primele locuri ţările (mai înstărite) din nordul Europei. Uneori, şi inversul e valabil: în ţările considerate sărace, presa e doar parţial liberă. Criza economică a adîncit aceste clivaje. Mai ales în ţările înapoiate s-au înregistrat regrese în ceea ce priveşte libertatea jurnaliştilor. Ultimul raport FreeEx, publicat în primăvară, a arătat, de pildă, că în România, de la începutul crizei economice şi pînă la finele anului trecut au fost concediaţi cel puţin 6000 de angajaţi din mass-media (jurnalişti şi personal tehnic) şi peste 60 de ziare locale au fost închise din cauza lipsei de lichidităţi. Veniturile din publicitate au scăzut dramatic în ultimii ani, iar tirajele mai multor ziare quality s-au înjumătăţit faţă de anul precedent. Presiunea financiară a vulnerabilizat redacţiile: jurnaliştii au tot mai puţină libertate de mişcare în raport cu politicul şi economicul. Ziarele sînt la cheremul investitorilor, al companiilor dispuse să cumpere publicitate, al oamenilor politici. Mecanismele acestor presiuni sînt cunoscute; necunoscute sînt doar modalităţile prin care jurnaliştii se pot apăra mai ales în condiţiile în care nu există organisme asociative suficient de puternice la nivel naţional.
Despre această relaţie dubioasă între mediul de afaceri şi presă vorbeşte şi Nick Cohen într-un articol din The Observer. „Mai multă austeritate, mai puţină libertate a presei?“ – se întreabă autorul. Uniunea Europeană denunţă, pe bună dreptate, turnura populistă pe care a luat-o guvernul de la Budapesta şi-şi exprimă constant îngrijorarea cu privire la independenţa presei din Ungaria, controlată, de o vreme, de o instituţie a statului. Însă reprezentanţii UE nu par deloc preocupaţi de soarta democraţiei dintr-un alt stat membru al Uniunii, Grecia – susţine Cohen. Într-adevăr, în discursul public al şefilor de stat şi de guvern din Europa se face mereu aluzie doar la criza economică şi aproape niciodată la criza politică. De fapt, prima a determinat-o pe cealaltă.
Libertatea presei rămîne garantată doar pe hîrtie, nu şi în viaţa reală a jurnaliştilor. Aproape toate organismele de presă sînt deţinute de stat sau controlate de oligarhi bine conectaţi la politică. Iar presiunile asupra jurnaliştilor sînt la ordinea zilei. La sfîrşitul lunii trecute, un jurnalist a fost arestat după ce-a anunţat că intenţionează să publice o serie de mesaje confidenţiale care ar fi putut explica felul în care măsurile de austeritate impuse de UE ar fi generat o criză încă şi mai adîncă; doi prezentatori ai postului public de televiziune au fost înlocuiţi după ce şi-au explicat intenţia de a cita în emisiune un articol din The Guardian despre violenţele înregistrate la protestele de stradă; iar un alt reporter al televiziunii de stat a fost concediat după ce a vorbit, în direct, despre protestele cu care au fost primiţi preşedintele şi premierul în cel de-al doilea mare oraş al Greciei – relatează Cohen.
Acestea sînt doar cîteva exemple care arată degradarea democraţiei prin ameninţările aduse libertăţii de exprimare. Mai sînt şi altele – primul, şi cel mai concludent fiind chiar violenţa forţelor de ordine. Pe de altă parte, radicalizarea scenei politice prevesteşte ameninţări şi mai mari pentru statul de drept.
„Puteţi da vina pe societatea greacă pentru că ar fi tolerat corupţia. Puteţi da vina pe bancheri pentru crah. Dar trebuie dată o parte din vină şi pe politicienii şi birocraţii europeni, care au acceptat Grecia (şi restul Europei de Sud) în zona monedei unice – punîndu-i permanent într-o situaţie competitiv dezavantajoasă –, şi care au refuzat să anuleze datorii pe care Grecia nu le va putea rambursa niciodată“ – scrie Cohen.
Dacă mai era nevoie de încă o ilustrare a ridicolului în care se află Uniunea Europeană – distinsă cu premiul Nobel pentru Pace – atunci iată un exemplu perfect. Austeritatea economică înfrînge democraţia. Subminarea statului de drept prin economie – sugerează Cohen. O fi. Dar ce ne facem dacă supravieţuirea statului depinde chiar de aceste constrîngătoare măsuri de austeritate?