Cream

22 decembrie 2005   La zi în cultură

Cei trei păşesc pe scena celebrei Royal Albert Hall: Jack Bruce, Ginger Baker, Eric Clapton. Publicul care a intrat în posesia celor mai rîvnite bilete din istoria rock-ului (vîrsta medie o intuiţi) ovaţionează grupul Cream, revenit pe scena unde acum 37 de ani susţineau concertul de adio. Neverosimil chiar şi pentru mulţi dintre cei care se aflau acolo. Emoţia revederii se simte şi pe DVD. Sînt din nou împreună. La iniţiativa lui Clapton, cei trei s-au întîlnit pentru a retrăi magia a ceea ce poate oferi un power trio. Patru concerte într-o săptămînă din luna mai. Mai întîi a fost concluzia: We are buddies again. Apoi examenul rezistenţei fizice, forţa de a susţine patru recitaluri la aceeaşi intensitate. Au trecut şi peste asta. Plăcerea de a cînta se simte încă de la prima piesă, "I'm so glad", iar fluidul îşi păstrează cursivitatea pînă la momentul de final, "Sunshine of your love". Bruce, la 62 de ani, încă slăbit după un transplant de ficat, rămîne amprenta soul a grupului, cu vocea mai profundă şi cu mai puţine atacuri acute. La 66 de ani, Baker nu mai are explozii de drum superstar, în schimb controlează perfect pulsul pieselor, menţine un swing elegant şi îşi permite chiar un solo în care se întinde exact cît îi permit resursele şi experienţa. Foarte personal. La fel ca tot ce se întîmplă. "Mezinul" Clapton este şi el pus într-o situaţie inedită la cei 60 de ani ai săi. Să susţină partiturile de chitară şi solo-urile care i-au adus renumele în tinereţe. Dovadă că sunetul de chitară ne aduce aminte mai mult de perioada lui din anii '70 decît de cea din anii Cream. Totul se desfăşoară ca o aducere-aminte, iar energia de atunci este înlocuită cu înţelepciunea unei vieţi trecute prin multe experienţe. Siluetele lor reflectă trecerea timpului, dar esenţa muzicii Cream e bine conservată. Magia constă în faptul că sunetul Cream din 2005 nu este acelaşi cu cel din '67-'68, rămînînd totuşi Cream. Au fost suficient de creativi atunci, pentru a-şi permite acum să fie relaxaţi. Producţia video capturează exact ce îţi doreşti să vezi, de la ţinuta artiştilor şi zîmbetele complice, bucuria retrăirii unor momente cu parfum psihedelic, pînă la detalii legate de legendara sală de spectacole. Montajul conţine secvenţe din toate cele patru seri, sub forma unui playlist fluent. Sunetul excelent, nici nu se putea altfel. Cream au reeditat evenimentul şi peste Ocean, la Madison Square Garden, la sfîrşitul lunii octombrie.

Mai multe