Corp & ritm

30 iunie 2007   La zi în cultură

Actuala ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu a cuprins o importantă secţiune de spectacole de dans, cu participare naţională şi internaţională semnificativă. Dintre toate acestea, reprezentaţiile pe care le aşteptam cu cea mai mare curiozitate erau, desigur, cele ale coregrafului francez de origine română Gigi Căciuleanu, actualmente director al Baletului Naţional din Chile. În programul provizoriu, pe care l-am primit acum cîteva luni, era menţionată recenta sa creaţie, Valparaiso Vals. Ne întîlniserăm vara trecută la Paris şi povestise mult despre sursa sa de inspiraţie - o doamnă avocat care cînta într-un bar melodii învăţate de mult de la bunica ei, ca şi despre dorinţa sa de a lucra împreună cu ea, despre întîmplările care au declanşat tot acest excurs coregrafic prin poezia lui Pablo Neruda. N-am crezut pînă în ultima clipă că Baletul Naţional din Chile nu mai vine, dar odată cu începutul festivalului evidenţa a trebuit acceptată. Iar bucuria, pentru că mare bucurie ar fi fost cu siguranţă, va să fie amînată pentru altă ocazie. Cu toate acestea, nu se poate spune că, odată tăiat de pe lista spectacolelor obligatorii de văzut şi chiar pierzînd prima zi de festival, în care a fost programat Apparition, spectacolul lui Klaus Obermaier, coregraf german devenit o prezenţă constantă la ultimele trei ediţii, dificultatea de a alege nu a fost destul de mare. Cu atît mai mult cu cît am extins secţiunea cu pricina, adăugînd şi alte titluri şi subcategorii. Aşa am ajuns la mai bine de douăsprezece spectacole, fie ele de dans contemporan sau tradiţional, de spectacole de stradă sau de teatru-dans. Reprezentative, într-un clasament personal, ar fi patru sau cinci dintre ele, acoperind toate subgrupele menţionate. În materie de dans contemporan, compania belgiană Massoux-Bonte s-a impus cu un coupé format din două piese scurte: Nunakt şi Noli Me Tangere. Prima este o lucrare tragi-comică în care doi actori-urşi încearcă să evolueze împreună sau separat, în pereche sau la concurenţă, pe o fîşie lungă, albă, ce tinde spre un niciunde vertical. O tentativă de dans conceptual, dar mişcarea nu ajunge niciodată la împlinirea ideii. Intervin accidente de parcurs, împuşcături şi morţi de o secundă, după care lucrurile se reiau. Mobilitatea celor două dansatoare şi desenul coregrafic, dimensiunea şi textura costumelor fac să se treacă dincolo de glumă într-o dimensiune care aminteşte cumva de tragismul absurd din Angajare de clovn al lui Matei Vişniec. (În paranteză fie spus, invitat de onoare în festival, cu spectacolul omonim, produs de o companie engleză.) Piesa a doua - Noli Me tangere - schimbă radical registrul. Într-o lumină gri, pe un fundal ca de piatră, apar întîi un dansator, apoi trei şi finalmente şase. Vin dintr-altă lume, care pare uneori subpămînteană, alteori acvatică sau poate a spiritelor. Evoluează aproape bidimensional. Frînturi de gest, spasmodice, poze prelungite, nefireşti şi suite întrerupte - amintiri dintr-o altă viaţă. Par prizonieri, incapabili ori sortiţi să nu se desprindă din fundal. Sînt fresce ce schiţează mişcări, arareori grimase sub machiajul alburiu, inexpresiv, de var. Încearcă să cucerească a treia dimensiune, să se întrupeze, dar mişcarea nu devine armonică, umanizarea nu aduce echilibrul. Vor sfîrşi asemenea unor păpuşi stricate, prinse în devălmăşie de o nouă împietrire unde neîncrederi şi spaime, taine şi înverşunări şi-au găsit un loc de neatins, undeva în adîncul sufletului. Trebuie adăugat că această producţie a fost creată special pentru Festivalul de la Avignon. La fel şi cea a companiei coreano-franceze SEO, intitulată Fluide. Este un spectacol al energiilor care se scurg şi se potenţează una pe alta, se nasc şi se pierd una într-alta pe o muzică sugerînd ritmul egal al valurilor şi cadenţa de metronom a picăturilor de ploaie, o muzică aparent monotonă şi apăsătoare, căreia ploaia din acea seară îi amplifica ecourile. Inconştientul cel mai profund ia formă unduitoare, trupurile se regăsesc, instincte originare prind contururi mereu schimbătoare, senzorialitatea dictează mişcările. Chopin, hip-hop şi tauri mecanici Într-o subgrupă aparte intră un alt spectacol cu un aer special. Se numeşte L

Mai multe