„Contextul cultural nu se va schimba doar prin deciziile politicienilor“ – interviu cu artistul vizual Matei BEJENARU

28 octombrie 2015   La zi în cultură

La finalul lunii septembrie, la Iaşi, a fost inaugurat Centrul de Fotografie Contemporană (www.c-f-c.ro). Artistul vizual Matei Bejenaru (n. 1963), profesor univ. dr. la Universitatea de Arte „George Enescu“ din Iaşi, este şi principalul promotor al noii instituţii. 

De ce un Centru de Fotografie Contemporană la Iaşi?  

Ideea de a fonda o instituţie artistică dedicată artei contemporane există de cîţiva ani şi cred că principalul motiv pentru care a apărut este lipsa acută a infrastructurii de artă contemporană din România. O ţară europeană cu 20 de milioane de locuitori are doar un singur muzeu de artă contemporană, în Bucureşti. Este extrem de puţin şi, dacă ne uităm la alte ţări din Europa de Est, precum Polonia, Cehia sau Croaţia, stăm foarte prost. Astfel se explică de ce fenomenul artistic contemporan nu are priză la public, pentru că acesta nu are unde să se informeze despre acest tip de producţie culturală. 

Fotografia este un mediu mai popular, însă nu prin acel gen de imagine înscrisă în artele vizuale contemporane, caracterizată prin idee şi concept, ci mai ales prin genul anecdotic, cu standardele specifice, promovate de asociaţiile de pasionaţi. Împreună cu mai mulţi colegi artişti vizuali, am fondat în anul 2007 la Iaşi, la Universitatea de Arte „George Enescu“, direcţia de studiu Foto-Video, şi cred că în acest context ne-am profesionalizat viziunea şi expertiza în domeniul fotografiei artistice şi al imaginii dinamice, al filmului video experimental. Am dorit apoi să folosim experienţa cîştigată din perioada în care am organizat la Iaşi Bienala de Artă Contemporană „Periferic“ într-o nouă instituţie cu un profil mai bine definit. Astfel, la începutul acestui an, am fondat, împreună cu Lavinia German, Cătălin Gheorghe, Cristian Nae, Cristina Moraru şi Cătălin Soreanu, Centrul de Fotografie Contemporană. El a apărut la Iaşi pentru că noi activăm aici şi pentru că există deja o tradiţie şi un interes în fotografia contemporană.  

De ce doar fotografie? O parte dintre iniţiatori lucrează şi cu alte medii artistice. 

Noi abordăm fotografia şi imaginea dinamică din perspectiva artelor vizuale contemporane. Nu văd nici o problemă dacă unii dintre noi activează ca artişti, teoreticieni sau curatori şi în ale medii. Interdisciplinaritatea este un concept tot mai folosit şi în contextul cultural, mai ales din perspectiva migrării ideilor şi a conceptelor dintr-un domeniu de cunoaştere într-altul. 

Consider că am ajuns la o etapă în care instituţiile artistice trebuie să aibă un profil mult mai bine definit. Aş dori să precizez totuşi că abordarea noastră este mai largă, putem să prezentăm expoziţii, spre exemplu, în care nu sînt expuse fotografii, dar în care sînt prezentate practici şi forme de gîndire artistică specifice mediului menţionat.  

Cum aţi ales artiştii care să inaugureze spaţiul şi ce planuri aveţi pentru expoziţiile viitoare? 

Vreau să menţionez că expoziţia de deschidere din septembrie 2015 a fost precedată de alte evenimente în ultimii doi ani, în care Centrul funcţiona la nivel artistic, dar nu şi juridic (ca ONG cultural). Astfel, în anul 2013, am organizat la Universitatea de Arte „George Enescu“ conferinţa „Fotografia Contemporană: concept şi reprezentare“, iar în 2014, expoziţia „Paralele intersectate“, la care am invitat cîţiva dintre cei mai reprezentativi artişti fotografi contemporani din România, precum Nicu Ilfoveanu, Michele Bressan sau Bogdan Gîrbovan. 

Pentru ultima expoziţie, cea de care vorbim, intitulată „Artistul este în cadru“, am invitat doi artişti contemporani, Dumitru Oboroc din Iaşi şi Claudiu Cobilanschi din Bucureşti, care au în comun practici performative documentate cu ajutorul aparatului de fotografiat. Seria de fotografii „Planking Art“ a lui Dumitru Oboroc, realizată recent cu ocazia rezidenţei artistice de la Viena, documentează infiltraţiile subversive ale artistului în muzee de artă, prezenţa corpului său generînd, pentru o infimă durată de timp comparabilă cu expunerea fotografică, o nouă lectură critică a unor lucrări artistice binecunoscute. Fotografiile analogice ale lui Claudiu Cobilanschi din proiectul „Biobservator“ şi filmul său, în format Super 8,

sînt martorii incursiunilor sale solitare, realizate la marginea oraşului în care trăieşte, în căutarea unor forme naturale organice în natură. Escapadele sale sînt cele ale unui arheolog căutător al semnelor unor lumi dispărute sau care nu au existat vreodată. Imaginile sînt mărturia angajamentului politic al artistului exprimat prin devotamentul pentru forme de cunoaştere şi medii artistice aproape dispărute în România postcomunistă.  

În viitor sperăm ca aplicaţiile de finanţare la care lucrăm acum să fie cîştigătoare şi, începînd cu 2016, să putem dezvolta un program coerent şi constant de proiecte. Ne propunem să organizăm un proiect internaţional mai complex, intitulat „Fotograficul“, care se doreşte a fi o bienală de fotografie şi film contemporan în scopul promovării scenei româneaşti şi în afara ţării. Pe lîngă expoziţii vom organiza conferinţe şi

-uri, iar în paralel dorim să fondăm o editură specializată în publicare de carte de fotografie. Dacă vom fi susţinuţi de autorităţile locale, sperăm ca, începînd cu anul următor, să dezvoltăm şi un program internaţional de rezidenţe artistice. 

Cum aţi ajuns la spaţiul care aparţine Muzeului Literaturii?  

Momentan avem sediul într-un spaţiu ce aparţine Muzeului Literaturii din Iaşi pentru că avem un parteneriat de colaborare cu această instituţie. Desigur, am căutat şi alte spaţii adecvate activităţilor noastre, însă preţurile chiriei erau mult peste posibilităţile noastre. Vă mărturisesc că eu, în continuare, visez ca în următorii ani să construim o clădire nouă, modernă şi adaptată nevoilor unei instituţii culturale. Mă întreb, retoric, de ce în ţările pe care le-am menţionat la început acest lucru este posibil şi la noi nu. Biserici apar peste tot la noi… 

Dorinţa de progres 

Cum vă descurcaţi în această dublă calitate, de artist/manager? Cînd intervine separaţia? 

Cred că pînă în acest moment am găsit o modalitate de a nu interfera cele două calităţi: atunci cînd sînt implicat ca manager nu sînt artist şi viceversa. Sper totuşi ca, într-un viitor cît mai scurt, un alt coleg de-al meu să preia responsabilităţile manageriale ale instituţiei, iar eu să mă ocup numai de creaţia artistică şi de activitatea pedagogică la universitate. 

Nu sînteţi la prima instituţie fondată. Secţia de Foto-Video a Universităţii de Arte „George Enescu“ (Iaşi), Asociaţia Vector, Bienala „Periferic“ sînt probabil cele mai de impact iniţiative. În contextul social actual, de unde mai aveţi energie pentru un nou demers? 

M-am gîndit şi eu de multe ori la energia consumată pentru construcţiile instituţionale menţionate. Cred că motorul care mă împinge să mă implic în asemenea întreprinderi este dorinţa de progres realizată prin investiţia culturală şi educaţională în locul în care trăiesc, pe care îl doresc mai evoluat şi mai complex, pe măsura aşteptărilor oamenilor educaţi şi rafinaţi. Contextul cultural nu se va schimba şi nu va progresa doar prin deciziile politicienilor. Artiştii au viziuni creative şi trebuie să aibă un cuvînt de spus. 

Care sînt planurile de viitor ale dvs. ca artist? 

Ca artist sînt implicat în mai multe proiecte, dintre care unele sînt de lungă durată. Spre exemplu, de mai bine de cinci ani lucrez la proiectul fotografic „Prut“, de documentare complexă a vieţii rurale din satele din bazinul Prutului, graniţă naturală de est a Uniunii Europene. Un alt proiect este „Cîntece pentru un viitor mai bun /

, care e destul de complex şi care vorbeşte despre speranţa într-un viitor mai bun pentru grupuri şi comunităţi de oameni, bazat pe idealuri umaniste. Chiar acum cîteva zile, am avut la Timişoara un performance coral în care am colaborat cu mai mulţi muzicieni şi un grup de deţinuţi. O varianta de instalaţie video multicanal a acestui proiect va fi prezentată la sfîrşitul lui noiembrie la MNAC Bucureşti în cadrul unei expoziţii colective. 

Tot în această toamnă voi participa într-o expoziţie la McDaniels College, din Maryland, SUA, în care voi prezenta o variantă instalată a unui ghid de călătorie pentru muncitorii români din Marea Britanie. Pe lîngă preocupările de angajament social în practica mea artistică, lucrez la proiecte fotografice şi de film, în care investighez mediul şi posibilităţile de comunicare ale fotografiei, precum şi metode creative de realizare a unor proiecte artistice. Începînd cu anul viitor, voi prezenta public unele dintre aceste proiecte. 

Cum vă doriţi să rămîneţi în memoria publicului amator de artă: artist sau fondator de instituţii?  

Încă nu mă gîndesc cum aş fi dorit să fiu perceput de public în viitor. Cred că este prematur să trag o astfel de linie în activitatea mea. Ce pot spune este că intuiesc că peste cîteva decenii, cînd se va analiza dintr-o altă perspectivă şi de o altă generaţie ce s-a întîmplat cultural în primele trei decenii de după căderea comunismului în România, vor fi analizaţi cu mai multă atenţie cei care au creat modele instituţionale ce au adus progresul în societate. Cu alte cuvinte, pe lîngă arta care s-a produs, se va studia atent şi contextul nou creat de sectorul cultural independent.  

a consemnat George PLEŞU   

Mai multe