Concurs literar pentru liceenii şi studenţii francofoni

15 aprilie 2015   La zi în cultură

Ce înseamnă proiectul „Échos Francophones“? 

„Échos Francophones“ este un concurs bilingv (română-franceză) de creaţie literară, organizat de zece ani de către Asociaţia Studenţilor Francofoni din Iaşi. În cadrul proiectului organizăm cîteva cafenele literare, unde punen faţă în faţă studenţi cu autori consacraţi. Anul trecut, spre exemplu, i-am avut invitaţi pe Dan Lungu şi pe Florin Irimia, anul acesta îi avem pe Matei Hutopilă, Ştefan Ivas, Paul Gorban, Andrei Alecsa şi Şerban Axinte. 

Cine vine la aceste întîlniri? 

Concursul se adresează exclusiv liceenilor şi studenţilor din ţară. Ei se pot înscrie la concurs cu poezie în limba română sau franceză, sau cu proză scurtă în limba română. Este foarte plăcut să vezi că de la an la an proiectul devine din ce în ce mai serios, iar participanţii, din ce în ce mai buni. 

feedback

-ul de pînă acum este destul de bun. Avem înscrise peste 50 de creaţii la cele trei categorii. Mai multe informaţii despre concurs şi întîlniri pot fi găsite pe site-ul asociaţiei

sau pe pagina de Facebook a proiectului „Échos Francophones“.  

Vlad Alui Gheorghe este poet şi organizator al proiectului.  

a consemnat Marius CHIVU

Mai multe