Comorile din Orient ale Occidentului
Şeicii din Emiratele Arabe sînt tot mai interesaţi de arta occidentală. Cumpără (aproape) orice, fără prea mare pricepere, dar cu foarte mulţi bani. Pînă în 2017, la Abu Dhabi se va construi o insulă gigantică – un fel de „Museuminsel“ (după modelul berlinez) cu cinci clădiri, printre care „filiale“ ale muzeelor Luvru şi Guggenheim. Clădirea viitorului Luvru oriental, a cărei construcţie a început deja pe insula Saadiyat (în arabă „Insula fericirii“), va avea o suprafaţă de 24.000 de metri pătraţi. Valoarea totală a proiectului e încă greu de estimat, însă numai pentru dreptul de folosire al numelui Luvru, în următorii cincizeci de ani, şi pentru contractul în baza căruia muzeul parizian va împrumuta instituţiei din Abu Dhabi operele sale s-a plătit peste un miliard de euro. Vedete ale arhitecturii precum Frank Gehry, Norman Foster şi Jean Nouvel au fost invitate să participe la acest enorm proiect. Cum se explică acest ataşament pentru cultura occidentală?
Ascensiunea celor şapte emirate a început în urmă cu nici cincizeci de ani. Înainte să devină unul dintre marile state exportatoare de petrol, acolo era doar deşert – adică nimic – şi nişte forme statale ciudate aflate sub protectorat britanic. După cîştigarea independenţei, la începutul anilor ’70, cele şapte state unite s-au impus nu numai în comerţul mondial, ci şi în diplomaţie, devenind lider regional şi un important mediator în lumea arabă. PIB-ul pe cap de locuitor e asemănător cu indicele vesteuropean, iar creşterea economică – net superioară lumii occidentale. Însă dependenţa de o singură resursă, petrolul, şi aceea limitată, constituie un factor de risc. Aşa că liderii Emiratelor au hotărît să investească cea mai mare parte a cîştigului, obţinut din vînzarea petrolului, în turism. O investiţie costisitoare şi un angajament pe termen lung, căci n-ai cum să atragi oameni într-o ţară deşertică. Însă nu e vorba doar de o afacere. Statele saudite vor să-şi cumpere imagine, adică identitate. Ambiţia de a ţine pasul cu puteri mondiale precum India şi China este de înţeles la un stat care a progresat atît de mult, în atît de scurt timp. Din nou, nu e vorba doar de o competiţie economică. Într-un stat precum Emiratele Arabe, banii în sine nu au valoare – căci se produc uşor şi pot cumpăra orice. Chiar şi artă. Dar pot cumpăra şi o istorie culturală? Căci, aşa cum arată acum planurile, asta pare să fie miza. Preocuparea Emiratelor pentru cultura occidentală şi acribia cu care investesc în bunuri culturale arată şi un imens complex.
În orice caz, lupta e strînsă, chiar şi în interiorul Emiratelor. Dubai tocmai şi-a amînat, din cauza dificultăţii de a finanţa, un megaproiect cultural (zece muzee, paisprezece teatre, unsprezece galerii de artă, cîteva biblioteci). Însă Abu Dhabi mobilizează toate resursele pentru realizarea la timp – adică pînă în 2017 – a Insulei Muzeelor.
Deocamdată, se fac pregătiri. Pe toate planurile. Construcţia Insulei fericirii pare cea mai uşoară dintre misiuni. Mult mai greu e să schimbi mentalităţile. Muzeografii şi curatorii de la Luvru şi Guggenheim încearcă deja să facă educaţie, să-i înveţe pe „emiraţi“ ce şi cum să privească. Căci publicul nu e format pentru arta moderă occidentală. Die Welt descrie într-un articol colorat cum învaţă profesorii de liceu să recunoască picturile lui Wassily Kandinsky şi să le înţeleagă geometria, sau cum explică nişte istorici de artă francezi pictura lui Andy Warhol (cea cu dozele de supă Campbell) pe înţelesul arabilor.
Un mare exportator de petrol devine mare importator de bunuri culturale. Petrol pentru artă – deja nu mai sună chiar aşa de rău. Şi ar mai fi ceva bun aici: Europa e în criză. Pentru artiştii obişnuiţi cu burse, subvenţii şi alte avantaje sociale, nu e tocmai cea mai bună perioadă. Arta contemporană se vinde greu, bursele sînt tot mai mici şi mai rare. Apariţia unor noi colecţionari poate relansa piaţa. Asta dacă nu cumva fondurile nemăsurate puse la dispoziţie vor strica piaţa de artă din Occident, aşa cum sugerează The New York Times: magnaţii din China şi din Rusia, precum şi galeriile din Japonia, şi, de acum, şeicii şi muzeele din Emirate, tulbură cotele şi ierarhiile stabilite de decenii pe piaţa de arte din Occident. Această mişcare produce însă efecte peste tot. În Europa, nu puţini sînt cei care vorbesc despre infiltrarea în lumea arabă a unor principii occidentale, despre colonialism cultural, despre paternalism blazat – după cum afirmă Frankfurter Allgemeine Zeitung. Alţii critică proiectul spunînd că el ar fi rezervat exclusiv unei elite – şeicii ar fi făcut contracte cu lumea largă, nu şi cu oamenii lor. Încă o dată, se confirmă că banii nu aduc fericirea. Dar dacă pot cumpăra artă, tot e ceva...