colţul scurt

22 decembrie 2005   La zi în cultură

* Dacă aţi aşteptat cu nerăbdare numărul de Crăciun al Dilemei vechi uitînd cu desăvîrşire de cadouri şi dacă nu v-au demoralizat articolele de mai sus, iată cîteva locuri unde s-au organizat tîrguri de cadouri care vor fi deschise şi în week-end-ul celui de-al doisprezecelea ceas: Piaţa George Enescu, Sala Dalles, Sala Polivalentă, shop-ul Muzeului Ţăranului Român (şi dacă tot ajungeţi acolo, expoziţia "Un timp la MŢR", pînă în 7 ianuarie) şi Muzeul Satului "Dimitrie Gusti" unde artişti plastici participă la o expoziţia cu vînzare. A nu se ocoli nici librăriile Humanitas şi Cărtureşti. * Iar dacă vă faceţi timp şi de artă, pînă la primul număr al Dilemei vechi din 2006 puteţi merge măcar la una din cele mai noi expoziţii: la H'Art Gallery, "Ups and downs" - fotografii de Vlad Nancă; la Galeria HT003, "Frumosul, sexualitatea şi arta" - instalaţie foto de Gabriel Baldovin, iar la Muzeul Naţional de Artă, expoziţia "De la Parmigianino la Tiepolo" - 100 de desene italiene. (M. C.)

Mai multe