Cîteva zile am stat cu nasul în cărţi

20 mai 2011   La zi în cultură

Ideea unui Tîrg Naţional al Cărţii de Poezie a pornit de la Ioan Cristescu. M-a cooptat şi pe mine, am vorbit cu Muzeul Literaturii, Uniunea Scriitorilor şi Biblioteca Metropolitană, în principiu, am stabilit o echipă, după care am purces la elaborarea proiectului. Scopul iniţial, acela de a pune un mic reflector şi pe cenuşăreasa producţiilor editoriale – cartea de poezie –, a fost curînd completat de ideea unui spectacol poetic în toată regula. Prima ediţie a fost de un succes real. Tîrgul a avut peste 2000 de vizitatori, fără să mai socotim oamenii care au participat la lecturile publice, s-a vîndut carte de poezie de aproximativ 9000 de lei, iar timp de patru zile între Piaţa Romană şi Calea Victoriei a fost o densitate extraordinară de poeţi valoroşi pe metru pătrat.
 
Anul acesta vom avea standuri cu volume de poezie de la 18 edituri, iar publicului îi propunem patru spectacole de poezie (cu actori, muzicieni şi poeţi de marcă), 11 lecturi publice cu 36 de poeţi de primă mînă, un cenaclu, un colocviu şi o dezbatere, toate pe teme actuale ale poeziei şi toate concentrate în cele patru zile ale tîrgului.
 
Cred în eficacitatea tipului acesta de expunere publică a poeziei. Este un prilej rar pentru publicul restrîns al poeziei de a participa la un astfel de festival şi, iarăşi, un prilej pentru publicul străin de poezie de a o auzi, sau măcar de a auzi de ea. La prima ediţie, în public, erau zeci de oameni veniţi din provincie doar pentru a asculta. Sînt convins că şi anul acesta va fi la fel.
 
Cîteva zile am stat cu nasul în cărţi, căutînd poeme pe care să le punem pe bannerele festivalului. Am redescoperit capodopere, bijuterii de Turcea, Cezar Baltag, Virgil Teodorescu, D. Stelaru, Ştefan Baciu, Caraion, Gherasim Luca, Gellu Naum, Virgil Mazilescu, Radu Săplăcan şi mulţi, mulţi alţii. De ce, de ce să nu punem minunăţiile acestea de texte la loc de cinste pe zidurile oraşului, de ce să nu ne bucurăm de ele? Măcar patru zile o vom face!

Cosmin Perţa este scriitor. Coordonează Tîrgul Naţional al Cărţii de Poezie (Bucureşti, 18-22 mai).

Mai multe