„Cît de tare poate să doară indiferența“ – interviu cu Lisa TADDEO

29 octombrie 2019   La zi în cultură

Este jurnalistă americană, colaboratoare a revistelor New York, Esquire, Elle, și scriitoare de proză scurtă. Apărut în vară în Statele Unite, volumul de nonficțiune Trei femei al Lisei Taddeo a fost publicat de curînd și în România, tradus de Carmen Iulia Bourceanu la Editura Litera. Cartea este un portret al dorinței feminine, dar nu numai: urmărite timp de opt ani, poveștile lui Maggie, Lina și Sloane ridică probleme despre sexualitate și căsnicie, dar și despre control, hărțuire, viol și jocuri de putere, relații de familie și societate, rușine și victimizare. Am vorbit cu Lisa Taddeo la București, înainte de lansarea cărții. 

A fost cifra 3 una magică pentru dumneavoastră?

Am vorbit cu sute de oameni, și bărbați, și femei, înainte de a selecta în jur de cincisprezece pentru o primă schiță. Discutînd cu editorul meu, am ales în cele din urmă aceste trei femei, pentru că ele au avut poveștile cele mai puternice, dar și pentru că mi-au oferit cel mai mult acces la viețile lor. Cred că „trei“ funcționează, Trei femei sună mai bine decît Patru femei, dar nu a fost neapărat o alegere intenționată, pur și simplu așa s-a întîmplat.

De-a lungul acestor ani, ce ați învățat de la aceste femei?

Au fost atît de deschise, oneste și autentice în privința dorinței, încît mi-am dat seama cît de asemănători sîntem noi toți. Și, de asemenea, m-a inspirat cît de similare erau lucrurile care se întîmplau în viețile lor și lucrurile pe care le trăiam eu.

Despre ce v-a fost cel mai greu să scrieți?

Despre sinuciderea tatălui lui Maggie.

Gîndindu-ne la procesul dintre Maggie și profesorul abuzator, de ce credeți că există femei dispuse să protejeze tipul de bărbat-prădător?

Cred că e mai ușor să spui că cineva minte decît să recunoști că altcineva e un prădător. E mai greu de crezut că un profesor tînăr, drăguț, e capabil de așa ceva, e mai greu să crezi o femeie rănită, tristă, care pur și simplu își spune povestea. E vorba de femei care învinovățesc alte femei. Odată cu mișcarea #MeToo, femeile spun ce nu vor, dar nu spun neapărat și ce vor, din cauză că alte femei le-ar judeca, le-ar spune: „N-ar trebui să ți-l dorești pe acel bărbat sau pe acea femeie, n-ar trebui să te simți așa, ci altfel, acum sîntem puternice.“ Iar asta, cred, împiedică multe femei să fie sincere cu privire la dorințele lor.

Ce mesaj sperați să transmită această carte cititorilor bărbați?

Unul dintre lucrurile care m-au bucurat cel mai tare a fost cînd un cititor bărbat mi-a zis că, înainte să fi citit volumul, nu-și dădea seama cît de tare poate să doară indiferența. Am simțit că am făcut o treabă bună, ăsta era unul dintre lucrurile pe care îmi doream să le pot transmite.

Chiar îmi notasem, apropo de indiferență, un citat din povestea lui Maggie: „Un om te poate distruge chiar prin simplul act de a dispărea.“

Da, pur și simplu încheie orice contact cu tine – ghosting îl numim noi, nu știu dacă voi aveți termenul. Toată lumea are o problemă cu asta. Nu doar bărbații practică ghosting-ul, dar ei fac asta cel mai des. E amuzant că se numește ghosting, dar e vorba, de fapt, de bîntuire aici. Vorbești cu cineva, se întîmplă ceva între voi și într-o zi, brusc, nu mai discută cu tine. Te face să simți că înnebunești. E greu să recunoaștem că am pățit cu toții așa ceva, e jenant. E rușinos să spui că, da, am fost atît de dependent de cineva încît am ignorat orice altceva, inclusiv munca sau timpul petrecut cu prietenii, sportul sau propria sănătate, doar ca să fiu cu acest bărbat, să fiu disponibilă. Asta mi-a plăcut la Lina, că ea a recunoscut. Mă inspiră faptul că a fost atît de sinceră în legătură cu asta și, pînă la urmă, de ce n-am fi sinceri? Da, a dat fuga să se întîlnească cu acel bărbat. Tu n-ai făcut ceva asemănător sau nu te-ai gîndit la așa ceva? Atunci de ce o victimizăm?

Privind povestea lui Sloane, mai ales, credeți că monogamia mai are șanse?

Sloane și Richard au o căsnicie foarte fericită, una dintre cele mai fericite pe care le-am văzut. Sigur, există confuzie și în căsnicia lor, ca în orice relație, iar ce e interesant la ei e că se află într-o relație non-tradițională, așa cum nu sînt multe cupluri. Nu știu dacă nu mai există speranță pentru monogamie, cred că asta e de negociat de la om la om. Am vorbit cu mulți swinger-i și poligami, care mi-au spus, cu sinceritate, că pentru ei sexul cu altcineva e doar atît, nu există gelozie. Ceea ce mi se pare fenomenal și încă am probleme în a înțelege în profunzime lucrul ăsta. În cazul lui Sloane, însă, ea încă avea mici gelozii și temeri, ceea ce mi s-a părut interesant. Esther Perel spune că femeile tind să caute pacea și acea persoană alături de care să aibă parte de confort, apoi obțin asta și se plictisesc puțin, ceea ce nu li se întîmplă neapărat bărbaților. Și încep să caute, încep să vrea să simtă din nou acel „pericol“.

Una dintre femeile pe care le-am intervievat, căreia îi spuneam că mă cert cu soțul meu, mi-a spus că ea nu face niciodată asta cu soțul ei. „De ce ne-am certa? De ce m-aș purta urît, de ce aș fi rea cu omul pe care-l iubesc?“ A fost o revelație fantastică pentru mine. Sigur, nu înseamnă că am și pus-o în practică, dar are foarte mult sens.

Despre Sloane mi s-a zis că trebuie neapărat s-o cunosc, și existau două zvonuri despre ea: că soțului ei îi place s-o urmărească în timp ce face sex cu alți bărbați, și al doilea lucru: că soțul ei vrea să facă sex cu ea în fiecare zi, iar ea nu doar că-i permite, ci îi și place asta. Există inclusiv această judecată asupra femeilor, doar pentru faptul că Sloane se simte bine făcînd sex cu propriul soț. Ca și cum, dacă eu nu am parte de asta, nici tu n-ai voie. Ca și cum ar fi ceva rău în a avea o relație fizică cu propriul partener. E ceva straniu aici, e invidie mascată în critică.

Credeți că generațiile tinere au sau vor avea parte de o educație mai bună în privința sexualității și a relațiilor?

Eu am crescut cu o perspectivă destul de închisă, pînă în punctul în care, atunci cînd m-am mutat cu primul meu prieten, am închiriat un apartament cu două dormitoare, doar ca să păstrăm aparențele. Nu știu cum m-a afectat asta, încă sînt curioasă în privința sexului. În ceea ce o privește pe fiica mea, atunci cînd a venit la mine, acum cîteva luni, și mi-a zis că, văzîndu-i costumul de Uma Thurman din Kill Bill, un băiat de la școală i-a spus că fetele nu pot fi ninja, m-am enervat și am scos telefonul ca să-i arăt clipuri cu Uma Thurman. Cred că trebuie să avem grijă cu generațiile viitoare. Cred că e de bun-simț ca părinții să-și învețe copiii să fie deschiși, să nu hărțuiască pe altcineva și să nu se lase nici ei intimidați, să fie buni și generoși cu cei din jurul lor. E o nebunie că lucrurile nu s-au întîmplat mereu așa, e o nebunie că probabil vor continua să nu fie în regulă.

Dacă ați putea schimba ceva la societatea contemporană, ce ar fi?

Ipocrizia, cred, și lipsa nuanțelor. Privim lucrurile în alb și negru, iar dacă cineva nu are loc într-o cutiuță anume, e o problemă. Odată cu mișcarea #MeToo, ori crezi că Al Franken (fost senator american acuzat de hărțuire – n.r.) a făcut ceva greșit, ori crezi că e nevinovat. Nu există o cale de mijloc, unde se poate discuta ce s-a petrecut. Iar lipsa discuțiilor mi se pare o maladie. Nu înaintăm, nu evoluăm dacă nu avem discuții, iar asta mi se pare periculos pentru democrație.

Aveți un model feminin?

Scriitoarea Joy Williams mă inspiră mult, și ca artist, dar și pentru cum gîndește, are o capacitate minunată de a înțelege lumea. E o prezență importantă pentru mine. La fel și Elena Ferrante, îmi plac oamenii onești și capabili de nuanțe, fără multă vorbărie goală.

a consemnat Cristina ȘTEFAN

Foto sus: J. Waite, jos: Mihai Baltă

Mai multe