Ciprul sfîrşitului de noiembrie
Cu două săptămîni înainte, nu ştiam c-o să merg în Cipru la final de noiembrie. Decizia a fost spontană, după o idee prinsă în zbor de la un prieten – care nu-şi mai suporta programul încărcat şi voia să evadeze, preferabil la soare –, susţinută de nişte bilete de avion care, luate cu o săptămînă înainte, costau cam cît trenul pînă la ai mei, în provincie. Şi ai mei stau aproape de Bucureşti.
A fost minunat. Mai frig decît ne aşteptam (am prins singura săptămînă cu 19-20 de grade, între mai multe cu 24-25 – ghinion, ca să parafrazez o vorbă celebră), dar linişteee, o linişte care mi-a şters cu buretele de mare agitaţia ultimelor săptămîni, cu toate alegerile lor cu tot. Iar o ţară cu o populaţie cît două sectoare ale Capitalei, şi în extrasezon, e exact ce trebuie cînd vrei doar să zaci, să citeşti mult şi să mănînci cantităţi considerabile de fructe de mare.
Probabil că în sezon, cu turişti bîzîind peste tot, insuliţa asta ar fi arătat altfel. Aşa, îţi dă sentimentul de loc semipărăsit, de capăt de lume unde nu se întîmplă nimic, o plăcută senzaţie de lene, de aşteptare, de izolare, totul prins într-o plasă de melancolie caldă. Şi în sezon probabil că nu prea vezi localnicii, nu au timp să stea de vorbă, să-ţi spună de conflictul cu Turcia, sau de cum, brusc, au rămas toţi săraci pentru că s-a prăbuşit, la propriu, peste noapte, sistemul bancar.
Recunosc că nu mă aşteptam ca, în Nicosia, graniţa dintre partea cipriotă şi partea ocupată de turci să fie mai mult decît o formalitate. Nu, e chiar graniţă, cu verificarea paşaportului, cu viză temporară pe o foaie separată şi cu gărzi înarmate. Iar separarea dintre cele două nu e doar una geografică – dacă Nicosia cipriotă arată occidental, luminată, cu magazine, restaurante pe străduţele oraşului vechi, partea turcească e practic altă lume, cu străzi neasfaltate, prost luminată (am fost seara acolo şi ne-am rătăcit în mod repetat prin labirintul de străduţe întunecate) şi cu atmosferă orientală ce contrasta puternic cu cea „de dincolo“. Cum privesc ciprioţii faptul că au ultima capitală din lume care e divizată şi că, din 1974, turcii i-au – citez – invadat? Şi că aproximativ 200.000 de oameni au fost mutaţi de la locul lor, cu cîteva mii bune de victime? Prost. Au sperat că intrarea în UE le va rezolva problema, că Turcia va fi obligată să-i lase în pace, dar iată că nu. Recunoşti aici Grecia atît de familiară, dar şi Turcia, cu o mică influenţă englezească. E un mix cultural pe micuţa insulă, la care se adaugă mulţi imigranţi (foarte, foarte mulţi români, veniţi la muncă aici, sau englezi şi ruşi cu case de vacanţă cu vedere la mare) şi cu o istorie recentă complicată. Cît despre criză, i-am întrebat cum trăiau înainte. Ca nişte prinţi – ne-a răspuns cineva glumind –, din petrecere în petrecere. Erau foarte mulţi bani pe insulă, care au dispărut peste noapte. Din nou, ghinion.
Cipru e o ţară pe care o descoperi cu maşina închiriată, cu volanul pe dreapta şi condusă pe stînga. Ţinînd cont că nu e prea mult trafic, te obişnuieşti repede. Te obişnuieşti să mai vezi, din cînd în cînd, mai ales în partea de est, baze militare, iar surpriza e cînd îţi dai seama că sînt englezeşti. Sau centre de refugiaţi – în Cipru vin, se pare, oameni din Siria sau din alte zone cu probleme din regiune.
Aşa am ajuns din Larnaca, unde stăteam, la Konnos Beach, o plajă ascunsă, superbă, cu apă turcoaz şi cu pisici cerşetoare de atenţie şi de mîncare la terasă. Aşa am ajuns şi la Lefkara, un sat de genul „turistic“, cu faţadele renovate şi cu magazine de goblenuri şi bijuterii din argint, dar care, văzut seara tîrziu, fără ţipenie de om pe stradă şi fără nici un zgomot auzit, cu absolut totul închis, avea un farmec aparte, cu străduţele pietruite, cu florile de la ferestre, dar mai ales cu aerul de „nelocuit“, ca un decor impecabil de film, după ce-au plecat actorii. Nu atît de părăsit, dar nici prea agitat, părea Limassol, al doilea oraş ca mărime din Cipru, după Nicosia, şi principalul centru de business al insulei, cosmopolit, animat şi cu cîteva cartiere mai moderne, cu o marină plină de iahturi luxoase şi construcţii noi.
Sînt sigură că, în sezon, Cipru arată cu totul altfel. Că e vesel, aglomerat, comercial, că forfoteşte de lume. Mă bucur însă că l-am văzut în linişte, fără presiune, cu plajele goale şi cu un soare ce nu te obliga la o bronzare insistentă şi uniformă, ce-ţi lăsa timp de citit, de observat detalii şi de mîngîiat pisicile omniprezente.
Foto: C. Foarfă