Cînd personajul negativ devine the good guy

12 martie 2014   La zi în cultură

E un caz cît se poate de serios, care a devenit o sursă inepuizabilă de divertisment. Procesul lui Wolfgang Beltracchi, pictor condamnat pentru că a vîndut nişte falsuri după nişte mari maeştri, a fost urmărit etapă cu etapă de presa germană, ajungînd apoi şi în paginile culturale ale ziarelor de peste Ocean. Beltracchi a vîndut, între 1995 şi 2006, cîteva zeci de tablouri, lucrări recent descoperite de Max Pechstein, Heinrich Campendonk, Max Ernst, André Derain, Kees van Dongen. Colecţionari privaţi şi muzee le-au cumpărat la licitaţii. Pentru întreg lotul, Beltracchi a reuşit să obţină 16 milioane de euro.

Tablourile aveau o poveste credibilă: soţia sa, nepoată a omului de afaceri şi colecţionarului Werner Jäger, ar fi moştenit fabuloasa sa colecţie de artă. Colecţia lui Werner Jäger era, într-adevăr, foarte valoroasă, dar, cum nu fusese inventariată şi expertizată în totalitate, soţilor Beltracchi nu le-a fost greu să mai adauge, pe lîngă lucrările autentice, şi nişte falsuri pe care le-au vîndut, apoi, drept originale. El însuşi pictor (necunoscut), Wolfgang Beltracchi a pictat singur lucrările respective. A primit şi certificate de autenticitate – povestea cu moştenirea i-a convins imediat pe experţi, care n-au întreprins cercetări amănunţite. Iar Beltracchi chiar era un falsificator meseriaş, după cum avea să se laude: un creator de operă, nu doar un imitator. Experţi, colecţionari, istorici de artă, directori de muzee au văzut lucrările şi s-au minunat de inestimabila lor valoare şi raritate. Îndoielile au început să apară de-abia cînd pe dosul unui tablou a fost descoperită ştampila unei expoziţii în ale cărei registre nu s-a regăsit şi lucrarea respectivă. Încetul cu încetul, s-a dus vestea printre colecţionari că ceva nu e în regulă cu tablourile din colecţia „Werner Jäger“. De-abia atunci au început şi verificările. Expertizele care au urmat au dovedit înşelăciunea.  

Procesul nu a durat prea mult. Iar verdictul a fost previzibil. Beltracchi a fost condamnat la şase ani de închisoare. Soţia sa, care i-a fost complice, are de executat o pedeapsă de patru ani.

Povestea lui Beltracchi şi marea înşelăciune cu opere de artă falsificate continuă să-i fascineze pe germani. Într-o carte apărută recent, cu titlul Autoportret, cei doi povestesc detalii incredibile despre cum au reuşit să-i păcălească pe colecţionari. Este, spun autorii, o istorisire „sinceră“ a faptelor – la fel de sincere sînt şi scrisorile de dragoste trimise de cei doi din închisoare şi publicate, ca probă a sincerităţii, în acelaşi volum. Dar cîtă încredere poţi avea în nişte oameni condamnaţi pentru fals?  

La începutul acestei luni a apărut şi un film despre cazul Beltracchi. Cronicile sînt foarte bune, iar reacţiile publicului – pe măsură. Cel care a realizat filmul este nimeni altul decît fiul avocatului care i-a reprezentat pe soţii Beltracchi la proces. El a urmărit toate pledoariile, a stat de vorbă cu martorii, cu victimele, cu făptaşii. Şi a spus propria poveste într-un film documentar. Un pseudodocumentar, de fapt, căci autorul nu-şi propune să ilustreze un fenomen, ci inventează nişte personaje, „înscenează“ o realitate cu oameni reali şi fapte reale. În această poveste, Beltracchi e personajul pozitiv: un artist autentic, un creator adevărat, poate chiar genial. El nu apare precum falsificatorul de artă lipsit de scrupule, nu e un imitator oarecare, ci un mare maestru care inventează o operă de artă pornind de la practicile artistice ale unui alt mare maestru. O spune el însuşi în film: actul de creaţie e cît se poate de autentic, doar „ambalajul“, „vînzarea“ operei de artă stau sub semnul falsităţii.  

Pe de altă parte, păgubiţii, cei care au cumpărat tablourile falsificate, sînt personajele negative din film. Ei sînt nişte prefăcuţi, nişte falşi iubitori de artă, nişte pretinşi cunoscători. N-au cumpărat tablourile pentru că iubesc pictura, ci pentru a face o investiţie. N-au achiziţionat artă, ci nişte active. Şi, mai ales, n-au fost în stare să depisteze falsul – ceea ce arată cît de genial e artistul şi cît de nepricepuţi sînt cumpărătorii... 

Mai multe