Cel mai bun film românesc din 2006

Iulia BLAGA A fost sau n-a fost? & Hîrtia va fi albastră Mie mi-au plăcut cel mai mult două filme şi nu le pot departaja: A fost sau n-a fost? de Corneliu Porumboiu şi Hîrtia va fi albastră de Radu Muntean. Mi-aş fi dorit să spun trei şi să includ şi filmul lui Cătălin Mitulescu, ca să iasă un triptic echilibrat şi complet, cu trei ferestre spre aceeaşi epocă. Trei priviri aruncate de cineaşti de vîrste apropiate, care în momentul Revoluţiei aveau între 15 şi 17 ani. Cele două filme merg împreună (eu aş recomanda să fie văzute la pachet), deşi sînt diferite ca subiect sau stil. Amîndouă se inspiră însă din evenimente reale legate de Revoluţie. La A fost sau n-a fost? mi-a plăcut dozajul de comedie şi dramă, însiropat într-o mare autenticitate. Găselniţele foarte simple şi de mare efect - de pildă, emisiunea TV şi mişcările aparatului - şi faptul că spune lucruri grave, neplăcute, discrete, pe limba oricărui spectator. Că nu e apucat, răzbunător, isteric. Că dovedeşte multă înţelepciune din felul în care se raportează la trecut. Că e deştept şi cu umor - combinaţia ideală - pentru că mi se pare că una nu merge fără cealaltă, ca la oameni. Hîrtia va fi albastră e foarte onest şi foarte adevărat, pînă în cele mai mici detalii. Lucrul care mi-a plăcut cel mai mult la el este faptul că din aceste detalii mai mari sau mai mici recompune exact atmosfera - sau mă rog, una din atmosferele - Revoluţiei. Spaţiul dintre două plăci tectonice umplut cu umori confuze - fericire fără margini, ură necontrolată, nebunie şi lipsă de control, poate mai ales inconştienţă şi inocenţă la cei care au crezut că lucrurile sînt pe bune şi că istoria se scrie cu mînuţele lor. Filmul lui Radu Muntean e de departe cel mai adevărat film despre Revoluţie (cea concretă) de pînă acum. Pentru mine, şi Porumboiu, şi Muntean au un foarte bun simţ al istoriei şi, deşi nu şi-au propus să afle cine-a tras în noi (tra-la-la), au reuşit nişte filme care ne pot ajuta la fel de mult ca o anchetă bine făcută. Pentru că ne lucrează pe alte planuri, mai profunde. P.S. Poate nu e relevant ce spun, dar mă bucur şi sînt, aşa, mîndră că Porumboiu şi Muntean sînt din aceeaşi generaţie cu mine. Filmele lor ne reprezintă cumva şi pe noi. Laurenţiu BRĂTAN A fost sau n-a fost? Ceea ce impresionează, în primul rînd, la filmul lui Porumboiu sînt inventivitatea şi măiestria cu care a ştiut să găsească soluţii artistice pentru a eluda lipsa de mijloace financiare (filmul e producţie independentă). Un stil minimalist, cu camera fixă, un umor coroziv, dialoguri savuroase (scenariul semnat tot de Corneliu Porumboiu), accente grave cînd şi cînd, o atmosferă dezolantă, de capăt de lume şi de sfîrşit (sau poate de neînceput) de istorie - toate fac din A fost sau n-a fost? unul din cele mai profunde şi mai convingătoare filme din România postcomunistă. În plus, foarte bine jucat: Mircea Andreescu, Teodor Corban, Ion Sapdaru, Mirela Cioabă, Luminiţa Gheorghiu... Simţul deriziunii (în sens ionescian) e pronunţat la Porumboiu (şi-n scurtmetrajele mai vechi, şi-n filmul de faţă) şi-l înrudeşte, pe undeva, cu Cristi Puiu. Cu diferenţa că la Puiu lipseşte partea "comică", sarcasmul. Acest simţ al deriziunii, bine susţinut şi bine argumentat, face din Porumboiu unul din cei mai interesanţi regizori români la ora actuală, care cu siguranţă că va avea multe de spus în cinematograful românesc din următorii ani. Mihai CHIRILOV Legături bolnăvicioase Cel mai bun film românesc din 2006 ar trebui să se cheme A fost sau n-a fost albastru sfîrşitul lumii?, dar cum acesta nu există decît în imaginaţia mea şi e făcut din tot ce-i mai bun în triada cine-revoluţionară alcătuită din A fost sau n-a fost?, Hîrtia va fi albastră şi Cum mi-am petrecut sfîrşitul lumii, sînt tentat să privilegiez Legăturile bolnăvicioase ale lui Tudor Giurgiu. Imperfect şi acesta, dar teribil de proaspăt şi de neobişnuit în peisajul cinematografic postrevoluţionar, un film de gen onest, cum nu găseşti în arhiva noastră recentă. Legături bolnăvicioase e o dublă poveste de dragoste, tandră şi dureroasă, aproape solară, dar nu lipsită de penumbre, în care apetitul pentru provocare e dublat, ba chiar anulat, de refuzul manifest al regizorului de a exploata pînă la capăt senzaţionalismul inclus al celor două relaţii amoroase despre care vorbeşte: una între doi fraţi, alta între două fete. Pe de-o parte, poate părea o autosabotare motivată de teama de a merge pînă la capăt, şi tocmai de aceea frustrantă, pe de alta, o strategie de a deturna atenţia înspre agenda ascunsă a filmului, poate chiar mai provocatoare decît premisa. De oriunde ai privi, e un cinema al controversei suave, dar mereu cu acoperire, pe principiul că apele liniştite sînt adînci. În plus, e epurat de cenuşiul social care parazitează filmul românesc de ani de zile şi nici nu vrea să spună sau arate mai mult decît o face - aşa cum se întîmplă îndeobşte cu filmele de debut, pîndite de tentaţia epatării. Nu e genial şi nici nebun. Dar e binevenit de emoţionant şi de normal - genul de normalitate pe care nici măcar eroul din Balanţa n-ar împuşca-o cu mîna lui. Asta da, revoluţie. Marius CHIVU Hîrtia va fi albastră M-am gîndit îndelung de ce prefer, totuşi, filmul lui Muntean celui al lui Porumboiu (iar asta numai şi numai pentru că a trebuit să mă conformez regulilor topului). Motivul principal ar fi acela că, deşi partitura lui este mai complexă, Muntean nu se complică aşa cum face Porumboiu spre final (altfel, singurul defect al filmului) cînd devine patetic şi didactic. Spun complexă pentru că este într-adevăr o provocare să rezişti tentaţiilor temei şi să construieşti/să filmezi, fără cusur şi tot în cheie minimalistă, o poveste şi o atmosferă de haos şi absurd revoluţionar în care pornirile inocente/inconştiente de eroism, frica, ura, suspiciunea, incertitudinea şi paranoia se concurează în fiecare scenă şi (aproape) în fiecare personaj. Hîrtia va fi albastră are tensiune şi suspans - şi nu acel suspans brut al violenţei din Furia (de la care Muntean face un salt, în opinia mea, admirabil, şi asta se datorează, mai ales, excelentului cuplu de scenarişti Baciu-Rădulescu) -, te implică şi te solicită emoţional cadru cu cadru, pentru ca în final să-ţi lase în suflet ditamai frustrarea. Recunosc însă că nu ştiu care destin este, uman vorbind, mai dramatic. Cel al personajului lui Porumboiu care a făcut revoluţie cum a putut şi a supravieţuit, însă trebuind acum să suporte exigenţele minimalizatoare ale unui alt context, sau destinul personajului lui Muntean care doar a murit cum nu trebuia!? În fine, Hîrtia va fi albastră este nu doar cel mai adevărat film despre Revoluţia română, dar şi singurul posibil. Andrei GORZO A fost sau n-a fost? Corneliu Porumboiu a făcut un film despre lucruri mari văzute de la nivelul cel mai prăpădit cu putinţă (un talk show despre Revoluţie la un post de televiziune dintr-un oraş în care, după toate aparenţele, n-a fost revoluţie) şi de la nivelul acela (un fel de "culmea minimalismului", dacă vreţi) a ştiut să scoată atît spectacol (mai mult şi mai savuros decît în orice alt film românesc de anul acesta), cît şi adevăr universal (mai reverberant decît al oricărui alt film românesc de anul acesta). Viziunea lui înţeleaptă asupra destinului comico-melancolic al lucrurilor mari (e inevitabil ca, de la nivelul nostru, să vrem să punem mîna pe ele, fără să ne dăm seama că nu vom reuşi decît să le coborîm la nivelul nostru) şi respectul lui tandru pentru lucrurile mici (cu alea rămînem) fac din A fost sau n-a fost? cel mai bun film românesc al anului. Carmen MEZINCESCU A fost sau n-a fost? Cel mai bun film românesc al anului, adică. Şi, de fapt, unul dintre vîrfurile cinematografice ale lui 2006 - realizarea cît se poate de independentă a lui Corneliu Porumboiu nu are nevoie de eterna dublă măsură care-ţi cere suspendarea unei bune părţi a facultăţilor critice, atunci cînd judeci producţiile neaoşe. E o bucurie probabil egoistă, oricum imensă, cînd cineva în care ai crezut de la început (scurtele de şcoală Pe aripile vinului şi Călătorie la oraş) ajunge brusc pe buzele tuturor. Votul meu merge la A fost sau n-a fost? nu pentru grămada de premii (deşi îi ţin pumnii la Independent Spirit), ori pentru cronicile laudative. Ci pentru aparenta simplitate, perfect construită şi condusă, a istoriei celor trei indivizi anodini pe care mai nimeni nu s-ar fi ostenit să îi observe altminteri. Pentru maturitatea extraordinară (şi atît de rară în rîndul tinerilor cineaşti) a regizorului care n-a vrut să epateze vreo secundă, alegînd în schimb exact stilul minimalist şi tonul empatic care serveau povestea. Pentru că nu îşi judecă personajele, lăsîndu-le să ţi se dezvăluie în toată umanitatea lor, cu tot ridicolul, micimile şi candoarea aferente. Fiindcă într-adevăr mai nimănui nu-i mai pasă de răspunsul la întrebarea din titlu, dar era nevoie exact de o astfel de abordare, lipsită de încrîncenare şi la suprafaţă detaşată, în fapt devastatoare prin ceea ce nu spune, ci doar implică, despre nepăsarea şi furiile noastre revanşarde. Un portret lucid şi impecabil al României provinciale şi, pînă la urmă, al oricărui loc "în care nu s-a întîmplat nimic" la care rîzi cu lacrimi pînă spre finalul în care realizezi tragedia care a colcăit tot timpul în spatele ironiei. Alexandra OLIVOTTO A fost sau n-a fost? & Hîrtia va fi albastră Dacă anul trecut era dominat fără putinţă de a crîcni de Moartea domnului Lăzărescu, 2006 are nu unul, ci doi aşi în mînecă: A fost sau n-a fost? şi Hîrtia va fi albastră. Mie, una, mi-e imposibil să-l pun pe unul înaintea celuilalt într-un clasament, mai ales că, la anumite nivele, partiturile lor scenaristice rezonează (cel mai evident, în structura ciclică, dar şi în faptul că ambii lucrează excelent cu actorii). Fiecare manipulează convenţiile unui gen, defamiliarizîndu-se cu respectivul, dar şi exploatîndu-l. Comedia lui Porumboiu, încadrată de două secvenţe care îi alterează sensul, are un umor amar şi te lasă cu un surîs formulat cu jumătate de gură. La Radu Muntean, genul e şi mai greu de definit, umorul verbal nu are aceeaşi concentraţie ca în A fost sau n-a fost?, dar apar "procedurile" filmului de acţiune, golit de toată finalitatea fermă care serveşte de obicei drept piatră unghiulară acestei categorii. Ambele filme sînt, într-un sens, postmoderne pînă în vîrful unghiilor, deoarece proclamă penuria unui sens totalizant, ultim. La Porumboiu, te lasă cu gura căscată modul în care încorporează, într-un comic spumos, un concept abstract care a generat deja destule tomuri de filosofia istoriei. La Muntean, e fenomenal cum readuce în perimetrul Revoluţiei, epuizat de teorii ale conspiraţiei, de toate, de la suprarealism la eroism şi, nu în ultimul rînd, natura existenţială a confuziei/ inconştienţei, pe care am resimţit-o atunci şi n-am recuperat-o pînă acum. Alex. Leo ŞERBAN Hîrtia va fi albastră Cele mai bune filme româneşti ale anului trecut mi s-au părut A fost sau n-a fost? şi Hîrtia va fi albastră. OK, ştiu că trebuie să mă fixez asupra unuia. Aşa că va fi... Hîrtia va fi albastră, filmul lui Radu Muntean. (A fost sau n-a fost? rămîne cel mai bun debut românesc!) De ce n-am ales filmul lui Corneliu Porumboiu - marele cîştigător (pe secţiunea lui) la Cannes, la TIFF, în presa scrisă şi orală, oriunde a fost proiectat? Pentru că, în ciuda popularităţii sale "trans-frontaliere", a umorului său contagios, a actorilor şi a virtuozităţii lui Porumboiu ca regizor şi scenarist, A fost sau n-a fost? are o problemă de final. Filmul (care se ţine, şi te ţine îndoit de rîs pînă aproape de minutul 80) mută turaţia pe "slow poetic" la intervenţia Cocăi Bloos despre-ninsoare-bla-bla şi continuă cu un deconcertant comentariu din off al operatorului de televiziune... Imaginile sînt frumoase, dar concluzia sună didactic. Filmul lui Radu Muntean, în schimb (pe scenariul acestuia, al lui Răzvan Rădulescu şi Alex. Baciu), este impecabil cap-coadă! Inteligenţa şi rigoarea construcţiei ("începutul" = finalul, cu suspansul aferent care ţine tot filmul), excelenţa interpretărilor şi a imaginii, amestecul de umor şi emoţie şi, mai ales, tonul deloc sentenţios fac din Hîrtia va fi albastră cel mai curat şi mai adevărat film despre adevărul uman din spatele Revoluţiei.