Ceai chinezesc şi dialog public
„Dialog în spațiul public“ – acesta e titlul unuia dintre proiectele pregătite special pentru Anul culturii chineze în Germania. Acest festival care se întinde pe toată durata anului, în cadrul căruia au fost planificate evenimente în mai multe orașe germane, este organizat de Institutele „Confucius“ și de Ministerul Culturii din China. Scopul acestui „Dialog în spațiul public“ este prezentarea culturii contemporane. Chinezii vor să amplaseze în piețele și în spațiile pietonale urbane niște construcții joase din bambus, un fel de corturi – în chip de ceainării. Aici ar urma să aibă loc serate literare și discuții publice, precum și întîlniri cu artiști și intelectuali chinezi.
Pentru spațiul german și european în general, un asemenea proiect cultural ar putea părea de-a dreptul banal. Însă pentru chinezi, termeni precum „dialog“, „discuții publice“ sau „spațiu public“ au cu totul alte înțelesuri decît aici. De pildă – amintește Neue Zürcher Zeitung, care dedică un articol amplu acestui festival – în 1989, atunci cînd protestatarii adunați în Piața Tiananmen au cerut „dialog“, li s-a răspuns cu gloanțe. Există un imens écart – istoric, politic – între China și statele occidentale, care face ca întreaga terminologie pe care o folosesc acum chinezii să sune foarte bizar. De fapt, însuși raportul chinezilor (al acelora care dirijează ceea ce se numește „cultura oficială“) cu modernitatea e foarte dubios. Căci din dorința nestăpînită de a forma omul nou, încearcă să elimine tot ce e vechi. Casele de ceai sînt locuri tradiționale de întîlnire: oamenii se vedeau acolo ca să-și vorbească, să joace cărți, să se distreze. Astăzi, asemenea „spații publice“ sînt pe cale de dispariție. Pe de-o parte, autorităților le este probabil teamă de ce-ar putea rezulta din asemenea întîlniri pe care nu le pot supraveghea întru totul. Pe de altă parte, ca să le elimine din viața publică, chinezilor li se spune că ele reprezintă un model învechit, că sînt niște instituții depășite, neconforme cu modernitatea. Pare aproape un paradox că în China se închid cu bună știință casele de ceai, pentru ca tot China să se laude cu această tradiție, în Occident. E de-a dreptul cinic să numești apoi aceste ceainării artificiale, rupte din contextul lor cultural, spații de dialog.
Obiectivul acestui An al culturii chineze din Germania este schimbarea imaginii. China are o imagine proastă în Occident, în primul rînd din cauza carențelor în ceea ce privește respectarea drepturilor și libertăților fundamentale. {i libertatea de exprimare e un termen destul de vag. Cît despre dialog – și acesta e, din ce povestesc ziarele germane, cît se poate de subțire. Organizatorii încearcă să mimeze niște forme de participare civică pe care le-au văzut în țările occidentale. Evident, fără să înțeleagă ce presupune, de fapt, dialogul. Căci responsabilii din Institutele „Confucius“ au invitat la un ceai doar oameni de aceeași părere. La umbra corturilor din bambus se vorbește despre xin xiaoshuo („noul roman“) și despre xin wenxue („noua literatură“), cu scriitori aleși pe sprînceană. Cei cîțiva autori chinezi din diaspora germană nu au fost invitați la dialog, explicîndu-se că, de vreme ce scriu în altă parte, nu sînt tocmai chinezi. Cîțiva ar fi încercat să se bage, nepoftiți, în vorbă, dar n-au fost bine primiți. Casele de ceai „oficiale“ nu sînt deschise pentru oricine.
Anul culturii chineze din Germania ar trebui să arate „efervescența culturală“, „o altă față a culturii chineze“. Va reuși anul acesta Institutul „Confucius“ să convingă, la Berlin? Se va produce acea „schimbare de perspectivă asupra Chinei“ pe care o vizează șefii acestui Institut? Puțin probabil, de vreme ce, în Germania, oamenii au învățat să facă diferența între „cultura oficială“ promovată de partid, și realitatea, diferită, din China. După ce artistului Ai Weiwei i-a fost interzis de mai multe ori să plece în Germania, după ce numeroși intelectuali chinezi au fost urmăriți și arestați, după ce însăși cancelara Angela Merkel a făcut apel ca o seamă de disidenți chinezi să fie eliberați, e greu să mai depistezi schimbarea din China.