Zona Sinistra

● Ádám Bodor, Zona Sinistra, traducere din limba maghiară de Marius Tabacu, Colecția „Cartea de pe noptieră”, Editura Humanitas, 2010

Prima dată am auzit de această carte acum vreo doi ani, de la Filip Florian. Dăduse peste acea primă ediţie a traducerii ei româneşti (apărută discret, în 2005, la editura clujeană Koinónia) şi, îndrăgostit de ea lulea, se gîndea cum să pună de-un lobby pentru reeditarea textului într-o formulă mai vizibilă, dar şi „mai curată, mai uscată“, cu dereticările cuvenite de corectură şi redactare. Bag seama că a reuşit – şi tare mă bucur fiindcă, într-adevăr, textul te hipnotizează.

Ádám Bodor (maghiar clujean, deţinut politic în anii ’50, imediat după încheierea liceului, şi emigrat în Ungaria în 1982) are un firesc extraordinar al straniului, din care extrage şi poezia unor scene memorabile (ca din adînc de vis sau de coşmar), şi un absurd de o stupefiantă nonşalanţă, şi jocul unor aparenţe perfect naturale în locul artificialităţii unei parabole „de sinteză“. Povestea din Zona Sinistra plasează sub cerul liber spaţiul concentraţionar – între munţi, ape, păduri, păsări, circari de iarmaroc –, făcînd astfel cu atît mai sinistră lipsa de libertate. Aici, personajele îşi gospodăresc spaţiul şi timpul acordate după o rînduială năuc-poliţienească, mai trăgîndu-se singure în ţeapă, mai pierzîndu-şi o ureche sau un ochi, mai jucînd un şah pe un petic de cămaşă în carouri, mai împrumutîndu-şi femeile, incendiind nişte bolnavi de „guturai tunguz“ sau adulmecînd mirosul de gîndaci pisaţi pe care-l emanau tampoanele gălbui de vată din urechile unei colonelese.

Nebunia din Zona Sinistra e larg cosmopolită: siberiană ca apăsare, balcanică în pitorescul figurilor, central-europeană ori de cîte ori mai trece peste păduri o misterioasă umbrelă neagră de piele.