Un viitor strălucit

• Catherine Cusset, Un viitor strălucit, traducere din limba franceză de Doina Jela Despois, Editura Leda, 2010

Romanul acesta a fost premiat în 2008 cu Goncourt-ul liceenilor şi are ca personaj central o româncă: Elena, născută în 1936 în Basarabia, fugită apoi din calea ruşilor pe ruta Aiud – Turda – Craiova – Brăila – Bucureşti, după care, în 1974, emigrată în Israel, iar de acolo în SUA, unde va coborî ancora definitiv şi unde familia ei va căpăta alura unei multinaţionale româno-iudeo-franco-americane. Povestea e complicată, la fel ca vremurile pe care le traversează. Peste toate tronează însă angoasa necontenită a Elenei, care o face să n-aibă pace nici chiar în timpuri tihnite. A vrut şi ea, ca tot omul, să-şi gospodărească viitorul mic, de familie, dar, ca un făcut, planurile ei se văd „implementîndu-se“ într-un prezent lipsit de „strălucirea“ visată. Cînd încetează conflictele istoriei mari, rămîn neînţelegerile Elenei cu cei care-i alcătuiesc viaţa personală. 

Epica e nudă, dialogurile transmit, pur şi simplu, informaţie. Romanul pare o dare de seamă amănunţită, obsedată de sensul propriu al termenilor. Singurul „efect“ special rămîne jocul timpurilor, alternanţa între instantaneele din trecut şi cele ale prezentului, între timpul „proiectelor“ şi cel al „implementării“. 

Pe scurt, nu cartea m-a impresionat, ci faptul că ea i-a putut impresiona pe liceeni. În fond, e vorba de un reportaj „rece“, cu ceva puseuri à la Anişoara Odeanu şi cu vreo trei îndrăzneli de nivel Mihail Drumeş. Puţin, foarte puţin pentru aşteptările unui liceean sadea. Ce-i drept, povestea are miez consistent, se discută cap-coadă un destin, dar, chiar şi-aşa, tot nu-mi explic. Ori juriul a fost mai de „tocilari“, ori eu am îmbătrînit mai mult decît credeam, ori şi-şi.