Un om în întuneric

● Paul Auster, Un om în întuneric, traducere din limba engleză de Daniela Rogobete, Colecţia „Biblioteca Polirom“, Editura Polirom, 2010.

povesteşte o noapte de insomnie. Insomniacul aflat pe acest lung drum al nopţii către zi este un critic literar de gazetă, retras din activitate de trei ani şi septuagenar, văduv, aflat acum sub acelaşi acoperiş cu fiica sa şi cu fiica fiicei. El este, totodată, posesor al unei oarecari tristeţi, al cîtorva remuşcări, dar şi al unui picior strivit (într-un accident de maşină), fapt care nu-l lasă să se foiască în aşternuturi ca tot omul fără somn, ci îl obligă la foieli mentale, cu gînduri sucite pe toate părţile, cu ceva amintiri zgîndăritoare şi ceva ficţiuni pe potrivă – lucruri egal autentice, în fond (căci – spune el – gîndurile sînt întotdeauna „reale, chiar şi gîndurile despre lucruri ireale“).

Interesant este că noaptea aceasta de nesomn – care nu-i nici prima, nici ultima, nici de dragoste, nici de război, ci de bătrîneţe perfect civilă – face ce face şi adună, pînă la urmă, istorii legate tocmai de iubire şi de război, indiferent că ele vin dinspre rememorările protagonistului sau dinspre fabulaţiile lui. Cum s-ar zice, dacă insomnia tot e trează, măcar să fie şi de vis, şi de coşmar.

La capătul acestei nopţi albe, veţi avea „povestea vieţii“ protagonistului, „istoria familiei“ lui, o „cronică a unei lumi dispărute“, dar şi o proză care vrea să împace experimentele de arhitectură epică şi trucurile narative cu rara, greu avuabila, puternica, buna emoţie.

Un gest pe măsura unui senior al literaturii.