Un android livresc
● Gonçalo M. Tavares, Un om: Klaus Klump şi Maşinăria lui Joseph Walser, traducere de Cristina Bugheanu, Editura Paralela 45, 2018 & Enciclopedia: Scurte însemnări despre ştiinţă – teamă – legături (Llansol, Molder şi Zambrano) – muzică – Literatura-Bloom, traducere de Corina Nuţu, Editura Şcoala Ardeleană, 2018.
Nici unui alt scriitor nu i s-au tradus cărţile la atîtea edituri, de către atîţia traducători, rămînînd în acelaşi timp atît de puţin cunoscut cititorilor precum portughezul Gonçalo M. Tavares (n. 1970), un scriitor genialoid prolific, multipremiat şi multitradus peste tot în lume, scriitor pe care continui să-l recomand, aparent fără prea mare succes.
După Ierusalim (traducere de Micaela Ghiţescu, Humanitas Fiction, 2008), Să înveţi să te rogi în Era Tehnologiei (traducere de Micaela Ghiţescu, Vivaldi, 2012) şi O călătorie în India (traducere de Laura Bădescu, Univers, 2014), părea că Gonçalo M. Tavares îşi găsise, în sfîrşit, o editură care să-l preia cu mai multe titluri: Cinci plimbări prin cartier şi Alte cinci plimbări prin cartier (traduceri de Corina Nuţu, Editura ALLFA, 2014-2015). N-a fost să fie. Iar anul acesta i-au mai fost traduse două cărţi, la alte două edituri, cu un al patrulea traducător intrat în joc, după cum se poate vedea în caseta tehnică de mai sus. Aş zice că este unul dintre, altfel, nenumăratele cazuri majore de inadecvare a pieţei româneşti la valoarea unui scriitor străin. Bine măcar că editurile noastre perseverează, deşi în acest haos al traducerilor doar fanii lui, cîţi or fi, se pot orienta. Spre exemplu, cele două romane traduse vara aceasta la Paralela 45 şi tipărite între aceleaşi coperte (din care am preluat aproape la întîmplare fragmentul de mai jos) aparţin unei tetralogii numite Regatul din care mai fac parte romanele apărute acum zece ani la Humanitas Fiction, respectiv şase ani la Vivaldi; iar personajul din romanul în versuri tradus acum patru ani la Univers revine în cartea apărută recent la Şcoala Ardeleană; aşa cum un personaj din prima carte de la ALLFA reapare acum la Paralela 45. Printr-o metaironie, aceste bifurcări ficţionare disparate şi non-cronologice servesc literaturii lui Gonçalo M. Tavares care este, în fond, de o rară stranietate, scrisă/construită în aşa fel încît să-i descoperi frumuseţile, beneficiile, sensurile abia rătăcindu-te în ea.
Considerat copilul teribil al literaturii portugheze – ridicat în slăvi de Saramago (care i-a şi prezis Nobelul), Enrique Vila-Matas sau Alberto Manguel –, acest Gonçalo M. Tavares a scris enorm şi de toate: poezie, proză scurtă, roman, eseu, teatru şi alte „lucrări“. Unde mai pui că, în afară de literatură, omul a făcut sport, a studiat fizica şi istoria artei, iar acum predă epistemologie la Lisabona. Supranumit „un Kafka portughez“, în oricare dintre cărţile sale face figura unui ficţionar pursînge, în siajul livresc-filozofic al lui Borges. Nici o strategie literară nu-i e străină: rescrie, meta-scrie, preia personaje sau face personaje din alţi scriitori. La Gonçalo M. Tavares, ficţiunea are mai multe straturi, planuri, dimensiuni, grade, iar genurile sînt întotdeauna mixate, altoite, alterate, deturnate. Niciodată nu ştii ce anume citeşti cînd deschizi o carte a lui.
Spre exemplu, cărţile tetralogiei Regatul sînt o proză deopotrivă epică, confesivă şi poematică, minimalistă, absurdă şi parabolică, cu o fibră eseistică prezentă de la un capăt la altul. Cele zece cărţi ale „plimbărilor“ sînt exerciţii livreşti cu inserturi grafice, scriitorul portughez imaginînd zece personaje cu nume de scriitori care bat străzile unui cartier al literelor unde scriu şi desenează. Cu prenumele subînţelese, domnii Valéry, Henri, Brecht, Calvino, Walser, Swedenborg, Breton, Kraus, Juarroz şi Eliot îşi duc existenţa de hîrtie, gesticulînd, perorînd, gîndind în spaţiul fictiv imaginat de Tavares ca un fel de rezervaţie literară cu detentă filozofică. Fiecare „domn“ personaj este plămădit, în logica pastişei, conform cu psihologia şi stilistica scriitorului al căruit avatar ficţional este. Spre deosebire de aceste pilule literar-filozofice ludice însoţite de desene, O călătorie în India este gîndit ca romanul de travel filozofic împărţit pe cînturi, roman în versuri reluat la final şi ca un intinerariu grafic sub forma unui tabel conceptual. Asta în timp ce „conglomeratul“ numit Enciclopedia cuprinde însemnări la graniţa poeziei cu aforistica pe diverse teme, pagini care comunică uneori vag, alteori subtil, alteori în mod direct cu restul cărţilor sale, toate un fel de androizi livreşti complet echipaţi cu umor, poezie şi anxietate.
Precoce şi inteligent, dexter stilistic, inventiv compoziţional, Gonçalo M. Tavares oferă în oricare dintre cărţile sale inclasificabile un spectacol ficţional şi filozofic unic în felul lui.
P.S. Gonçalo M. Tavares este invitat de onoare la a VI-a ediție a Festivalului Internațional de Carte Transilvania (FICT) din Cluj-Napoca (2-7 octombrie). Găsiţi informaţii despre acest festival, absent din ancheta Dosarului numărului trecut dedicat festivalurilor literare, la https://transilvaniabook.ro.
***
Gonçalo M. TAVARES
Un om: Klaus Klump (fragment)
O femeie extraordinară priveşte îndelung o furnică. O furnică, unu. Un lucru prostesc şi negru. O vietate sfîntă şi neagră care înaintează într-o lume minusculă, mai jos de picioarele noastre, există lucruri mai jos de picioarele noastre, vezi?
Se spune că o femeie uluitoare s-a căsătorit făcînd să vibreze frazele din evanghelie: toţi bărbaţii vedeau în vorbele blînde anunţuri seducătoare, sentinţe care ascund erotismul lumii.
Bărbaţii mai puternici se înrolează în armată, bărbaţii mai puternici violează femeile care rămîn în urmă, femeile inamicilor care fug.
Un soldat foarte rumen la faţă îşi lasă pantalonii bărbăteşti cu putere în jos, pînă în pămînt. Braţele scot cu brutalitate rochia, ca şi cum ar smulge draperiile, dezvăluind o anatomie rară: sîni de mari dimensiuni, care tremură. Bărbatul este acum şi mai aprins la chip, iar penisul este la fel de roşu. Materie roşie care regulează îndelung o femeie slabă. E vineri şi a mai rămas un copac în grădină, deşi pe străzi trec tancuri. Nu e Johana femeia de sub soldat, dar a auzit ce i s-a întîmplat femeii de sub soldat.
Zgomotul cititului era zgomotul avioanelor pe cer. Nu bombardează ziua, spuse Klaus.
Klaus puse cartea deoparte şi privi ţintă zgomotul. Ăsta nu e sunet pentru lectură, spuse. Nu e nici sunetul firesc al cerului.
Avioanele se infiltrau în văzduhul înalt şi înspăimîntau.
Nu mai sînt marinari, marinarii au dispărut. Au închis marea.
Au o barcă încremenită pe apă. Nu se mişcă de acolo.
Filozofia cere minimul de resurse imediate, testul vine la bătrîneţe: încetineala care încă se risipeşte. Creşte încetineala nesfîrşită.
Copiii cu caiet nescris se bucură. Cel mai important lucru în copilărie sînt încercările.
Un fragment de ştire devine temeiul unui vers. Johana e liniştită, iar ziarul din mîinile sale e neliniştit. Cine a fost ucis azi?
Dimineaţa tancurile par obiecte specifice, lucruri enorme construite anume pentru a curăţa străzile. Curăţă pieţele, curăţă gunoiul din pieţe. Curăţă vocile din pieţe şi din cafenele, curăţă vocile, pentru că oamenii şoptesc atunci cînd trec tancurile. Ai băgat de seamă? Johana e cea care i se adresează lui Klaus.
Tancurile trec pe străzi. Străzile au numele eroilor noştri. Ei nu vorbesc limba: nu le pot spune pe nume. Se încurcă în pronunţie, nu pot să accentueze silabele. Iar tancurile n-au timp să înveţe limbi străine.
Klaus şi-a abandonat munca, dar numai pentru azi. Lucrează la tipografie, ba mai mult: e editor, vrea să scoată cărţi care să smintească tancurile.
Asta nu e o carte, e o mică bombă.
Vrei să sminteşti tancurile cu proză?