Un alt fel de jurnal de pandemie

28 octombrie 2021   Carte

● ÎPS Casian Crăciun (ed.), Rugăciune. Comuniune. Filantropie, Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Galați, 2020, 696 de pagini, format 13 x 20 cm.

În martie 2020, cînd am început să scriu la ceea ce urma să devină cartea Săptămîni interioare. Jurnal de coronavirus, îmi răsuna în minte fraza găsită într-o publicație americană potrivit căreia e bine să consemnezi ce trăiești acum pentru că peste treizeci de ani interesul pentru experiența pandemiei va crește, iar oamenii vor avea nevoie de mărturii directe din această perioadă. După un timp, am aflat că și alții s-au apucat de „jurnale de pandemie”. Sînt deja în România zeci de titluri publicate sub această zodie pandemică – și nu cred că exagerez. La ele s-ar putea adăuga și cele nepublicate deocamdată, aflate încă în faza de gestație, fie și pentru că și molima e departe de a se fi încheiat. Exemplul cel mai bun în acest sens mi l-a dat scriitorul și criticul literar Ion Bogdan Lefter, care mi-a spus că manuscrisul lui de consemnări pandemice zilnice are peste o mie de pagini – și asta acum cîteva luni, nu sînt la curent la cît a ajuns la momentul de față.

Dar surpriza cea mai mare pentru unul ca mine care se crezuse un soi de „înainte-mergător” în acest domeniu a constituit-o un volum de mărturii pandemice editat de ÎPS Casian Crăciun, arhiepiscopul Dunării de Jos. Dacă vreun cercetător va dori să afle, acum sau peste treizeci de ani, cum a reacționat Biserica Ortodoxă Română la încercarea la care letalul virus SARS-CoV-2 ne-a supus, nu va avea probabil un instrument mai potrivit decît acest volum de aproape 700 de pagini. Ca și Săptămînile interioare..., volumul de la editura arhiepiscopiei acoperă lunile șocante din perioada stării de urgență dintre 15 martie și 31 mai 2020, cînd lumea părea cuprinsă de o psihoză generalizată. Cartea se cheamă Rugăciune. Comuniune. Filantropie și consemnează primele reacții ale Bisericii la tsunami-ul ridicat de urgia acestui început de secol. De pildă, faptul că patriarhul Daniel recomanda încă de atunci „grijă pentru sănătatea psihică”, o preocupare care abia acum pare să înceapă a avea parte de atenția cuvenită. Dar sînt și declarații „istorice”, cum ar fi luările de poziție ale Bisericii față de măsurile restrictive oficiale prin care se încerca diminuarea răspîndirii virusului. Sînt și indicații privind reacția umanitară a arhiepiscopiei la greutățile suplimentare pe care cei nevoiași le-au încercat în pandemie. Sînt și exemplele biblice încurajatoare privind vindecarea bolnavilor, după cum prezente sînt și rugăciunile aducătoare de pace interioară în perioadele de încercări; pe scurt, un veritabil îndrumar creștin într-o perioadă complet atipică. 

Însă partea cea mai consistentă a volumului Rugăciune. Comuniune. Filantropie este cea de mărturii ale credincioșilor și preoților privind felul în care au făcut față încercării. Sînt pagini de o sinceritate deplină, în care preotul povestește cum oficia în biserica goală, primind răspunsurile doar de la preoteasa aflată în strană. Sau cum bătrîna care nu avea voie să iasă din casă decît în anumite intervale orare se ducea la biserică în ajunul unui praznic, cînd i se permitea, și lăsa un ghiveci de flori în locul ei pentru slujba pustie de a doua zi. Aproape o jumătate din acest volum e rezervată acestor mărturii de pandemie strînse de la aproximativ 150 de preoți și credincioși din cuprinsul eparhiei. Ele dau seamă de o replică esențial umană și fundamental creștină la tot ce a însemnat provocarea virusului pentru societate și comunitate.

Nu este întîmplător nici faptul că un asemenea volum a fost publicat la arhiepiscopia Dunării de Jos condusă de ÎPS Casian Crăciun, unul dintre cei mai prezenți și empatici chiriarhi ai Bisericii Ortodoxe Române. Tocmai această capacitate de a se alerta atunci cînd trebuie și cum trebuie a stat la baza cărții. Arată arhiepiscopul-editor în prefață: volumul își propune „să ne conştientizeze asupra importanţei mobilizării personale, a fiecăruia dintre noi în lupta cu virusul. El există cu adevărat. Nu contează vorbele noastre despre el. El nu vorbeşte! El nu înțelege! El nu critică! El nu alege! El nu ştie! El distruge, pur şi simplu, acolo unde i se deschide prea uşor «uşa», prin neatenţie şi prin perfida opinie că n-ar exista. Aşa face şi diavolul, spune sau ne lasă să credem că nu există! Atunci are cale deschisă! (...) Să ne ferească Dumnezeu de boala aceasta, să ne ferim însă şi noi cum ne învață Domnul, Biserica şi medicii!”.

Un an mai tîrziu, ÎPS Casian reitera îndemnul de a respecta știința și de a asculta de medici; de această dată, în contextul falsei controverse privind vaccinarea. Însă în presa noastră sînt mediatizate mai mult ieșirile din decor ale chiriarhului arhiepiscopiei învecinate, în vreme ce vocile raționale din Biserică se aud mai greu. Dar și ele glăsuiesc, dovadă e chiar volumul pe care l-am semnalat.

Ionuț Iamandi este jurnalist la Radio România Actualități.

Mai multe