Toxic

● Françoise Sagan, Toxic, ilustraţii de Bernard Buffet, traducere din limba franceză de Mădălin Roşioru, Editura ART, 2010.

O carte frumoasă. Un „mic jurnal al dezintoxicării“. Françoise Sagan consemnează (cele trăite într-o clinică de dezintoxicare), Bernard Buffet desenează (pe marginea textului, printre rînduri, de-a lungul şi de-a latul lucrurilor sau stărilor povestite). Nu e doar un volum ilustrat. E, mai degrabă, rezultatul adorării unui text printr-o febrilă ceremonie grafică. 

Sîntem în 1957. Françoise Sagan are 22 de ani şi o vogă de copil teribil, dedat cu nesaţ exceselor (viteză, jocuri de noroc, droguri, alcool, amoruri). E o figură provocatoare şi o scriitoare de succes, cu un debut – Bonjour tristesse – care vexase Vaticanul. În urmă cu cîteva luni, a suferit un accident de maşină şi a trebuit să fie drogată pentru a suporta durerile multiplelor fracturi, iar acum, în clinica de dezintoxicare, reînvaţă trăitul cu sine însăşi. Suferă, dar totul – suferinţă, tristeţe, dezabuzare, spaimă – are, în notaţiile ei, ceva senzual, seducător. Cuvintele ei dezbracă, sonul lor e nud ca nudurile trase în tuş de Buffet pagini de-a rîndul. 

Mi-a plăcut această frază, de Céline mascat în Prévert: „Fraţii mei alcoolici, simpatic trib blajin al nopţilor pariziene, nu vă mai pot urma, din bar în bar, din maşină în maşină, chiar şi pe stomacul gol. Şi mi-e teamă că aşa nu merge. Mi se pare trist“. Dar ce m-a dat gata e asumarea unui enunţ precum acesta: „Nu-mi place invenţia în literatură, tocmai de aceea Faulkner nu mi-a spus niciodată nimic. Monştrii lui nu sînt şi-ai mei, astfel se justifică în ochii mei Oceanul Atlantic“..., după care urmează o asemenea precizare: „Nu pricep mare lucru din ultima frază“. Splendidă cochetărie a autenticităţii!