There she blows!

● Paul Auster, 4321, traducere de Iulia Gorzo, Editura ART, 2018. 

Uimitor acest roman al lui Paul Auster, primul pe care l-a publicat în ultimii șapte ani. Uimitor pentru că e, deloc caracteristic scriitorului american, a true door-stopper, uimitor pentru că reușește să fie, simultan, o declarație de admirație la adresa romanului realist victorian, bildungsroman sui generis, dar și o creație-fanion a postmodernismului literar, pentru mulți decedat și-ngropat de cazmaua romanului comercial contemporan.

Spuneți-i Ferguson. Archibald Isaac Ferguson se naște la New Jersey, în 1947. Familia, pe care Auster o ia de la bunicii evrei din Minsk încoace, își începe viața americană odată cu debarcarea de pe vasul Împărăteasa Chinei, în prima zi a secolului XX. Și de aici începe un roman care s-ar putea numi Anii de ucenicie ai lui Archie Ferguson, numai că, după un incipit tipic dickensian, cartea se transformă într-o borgesiană grădină a cărărilor ce se bifurcă: în cele 910 pagini ale romanului, Auster povestește nu una, ci patru vieți posibile și reale (în realitatea romanescă) ale lui Ferguson. Așa că, în loc să povestească „ce a făcut“ personajul lui, Auster mută literatura în zona posibilului, la puterea a patra: sînt patru versiuni ale unei vieți duse pînă la vîrsta de 20 de ani și, oricît te-ai strădui s-o ignori, teza e vizibilă în spatele literaturii – în ciuda permutărilor radicale (despre care limba comună ar spune că „i-au schimbat viața“), omul Ferguson pare predestinat să facă în mare același lucru. Predestinare cel puțin ciudată dacă ne gîndim că cel care scrie e Paul Auster.

Autorul superbului roman Cartea iluziilor spune cele patru povești de formare ale lui Ferguson în paralel, aproape simultan. Ceea ce elimină haosul din schemă, însă, e faptul că există o structură comună celor patru „formări“: în toate, Archie e unicul fiu al lui Rose Adler – care cîteodată e fotograf, cîteodată e casnică – și al lui Stanley Ferguson, bărbat taciturn, necomunicativ. În toate versiunile, familia trăiește în cîte un cartier izbitor de asemănător cu celelalte, din New Jersey. Cele patru versiuni ale primei părți din viața lui Ferguson sînt atît de similare încît trebuie să te lupți să rămîi pe o singură pereche de șine. În fiecare dintre variante, însă, are loc un eveniment decisiv legat de afacerea lui Stanley Ferguson, eveniment ce modifică decisiv circumstanțele vieții ulterioare ale lui Archie F. Numai că ceea ce Auster dezleagă, tot el leagă: indiferent de circumstanțele materiale în care crește, personalitatea lui Ferguson rămîne neclintită, ceea ce se schimbă fiind de domeniul amănuntelor: este mereu un foarte bun sportiv (fie că joacă baseball, fie basket), un elev silitor, cinefil aficionado, scriitor in nuce și un amant precoce.

Acum, pentru cei care urmăresc literatura lui Auster nu e greu să identifice marotele scriitorului american, cum nu e greu să ghicească umbra lui PA în spatele lui Archie Ferguson, 1234. Nimic nu e mai austerian decît un interminabil excurs dedicat baseball-ului, la fel cum e tipică pasiunea, concretizată în analiză, pentru film. O altă constantă variabilă a magnum opus-ului austerian e personajul Amy Schneiderman, anima, cu care are cîte o poveste de dragoste în fiecare dintre versiuni, chiar dacă uneori nu e consumată: calitatea ei de parteneră ideală, sexual și psihic, e atît de puternic impregnată în mintea cititorului, încît devine de-a dreptul frustrant s-o revezi în calitate de verișoară a lui Ferguson sau, și mai rău (dacă nu ești Nabokov), de soră vitregă (mama lui Ferguson, rămasă văduvă, se căsătorește cu tatăl ei, văduv și el). În toate versiunile, Amy dispare din viața lui și-l lasă să înfrunte de unul singur anii studenției, să cunoască sexual multe femei și bărbați (într-una dintre versiuni avem parte de un Ferguson bisexual), dintre care nici una/unul nu se poate compara cu pierduta Guinavere.

4321 nu e roman. Sînt prinse patru romane între două coperte, ceea ce transformă cartea într-un adevărat tur de forță literar sau, dacă vreți, într-un monstru. Este, cred, și cea mai autobiografică piesă ficțională scrisă de Auster (de la acel tată taciturn pe care-l descrie și în memoir-ul The Invention of Solitude, pînă la cariera de traducător din poezie franceză a unuia dintre Fergusoni), ba chiar mai mult, o frescă a Americii de după război care pare decupată din Bellow sau Roth. Sînt aici prezentate pe larg cam toate evenimentele iconice ale anilor ’60, ca-ntr-un documentar poate prea lung: avem de toate, de la Muhammad Ali la Martin Luther King și John F. Kennedy la cele mai tari meciuri de baseball ale perioadei și la Marșul asupra Washington-ului, Vietnam, Black Panthers, Charles Manson.

E evident că Auster a încercat să scrie Marele Roman American și că a vrut s-o facă with a twist. Mi se pare fascinant însă cum a reușit încă o dată, în ciuda harnașamentului postmodernist soft cu care s-a încins, să dovedească faptul că e un prozator tradiționalist excelent, unul dintre marii povestitori ai vremurilor noastre. Dacă 4321 e un eșec, după cum l-au catalogat mai mulți cronicari anglo-saxoni, atunci e unul măreț. (Traducerea Iuliei Gorzo e însă excelentă, fără dubiu.) 

Bogdan-Alexandru Stănescu este scriitor şi critic literar. Cea mai recentă carte publicată: Copilăria lui Kaspar Hauser, Polirom, 2017.