Terminator lepădînd trandafirii
● Ștefan Manasia, Gustul cireșelor, Editura Charmides, 2017.
Ștefan Manasia este poetul cel mai cool al generației sale, un nemilos risipitor de imagini, trăindu-și cu naturalețe amorală generozitatea, neînțelegînd-o. Îmi amintește de Schwarzenegger în Terminator 2, androidul trimis din viitor ca să-l salveze pe copilul șef al unei viitoare revoluții, pe muzică de Guns N’Roses: Terminator lepădînd trandafirii dintr-o cutie de flori în care camuflează o armă. Un gest perfect poetic, aș zice, pentru că poezia nu se face gratuit, floricelele sînt doar decor, iar pariul poeziei este sever și doar el o face poezie.
În volumul Gustul cireșelor, Manasia pare să se lase tentat de valorile pozitive ale vieții, amintite prin trimiterea la celebrul film al lui Abbas Kiarostami. E un volum văratic și, adesea, jubilator, plin de poeme de dragoste diafane sau hard, tandre sau violente. Aflat într-o rezidență literară la Iași, în Copou, îndrăgostit și în-tîlnind mulți prieteni, poetul pare a fi intrat într-o zodie bună, pe care o păzește cu superstiție: „Vreau să mor la 30 de ani, spune Acosmei / Și se apropie binișor de 50. / Toți am rîs. Vreau să fiu fericit, / Mă gîndesc ascunzîndu-mi / În palmă zîmbetul“. Pe terasa lui Radu Andriescu sau la mesele de ping-pong de la Master Club, în serile britpop de la Acaju sau pe treptele casei cu hublouri din parcul MLR, universul se curbează favorabil, iubita strălucește, florile înfloresc. O asemenea infuzie de fericire e neobișnuită în versurile mereu tensionate, pătimașe, paranoice ale lui Manasia. (Iar, pentru mine, e la fel de neobișnuit să îl citesc pe Manasia descriind toposuri familiare, din Iași, pentru că de obicei spațiile din poezia lui par vaste și vag amenințătoare, deși nu e vorba decît de străzi sau ceainării din Cluj.)
Însă fericirea nu poate fi decît pasageră în poezia lui Manasia. Frumusețea din grădinile înflorite ale Iașiului nu servește decît la a aminti că toate grădinile sînt niște experimente peisagistice fragile, mici enclave de civilizație, amenințate de distrugere, ca grădina mexicană din Sub vulcan de Malcolm Lowry. Mereu se insinuează bănuiala că splendoarea din jur nu e decît o mistificare demonică: „Cine mă va convinge că pubelele uitate / În soare… nu sînt altceva / Decît artefactele înscenării, recuzita serei-refugiu, / Cu temperatura & lumina setate atent, ca să mă fixeze“. Însuși faptul de a se afla într-un interludiu al existenței, într-o rezidență artistică dintr-un oraș îndepărtat, unde fericirea îi este reglată perfect cît să devină productivă literar, alimentează astfel de suspiciuni. Și scenariile paranoic-critice reîncep imediat să defileze, evocînd fantasmele îndepărtate ale exploatării neocapitaliste și ale turismului sexual: „Bun venit în paradisul micuților nevăzători, / Thailandezilor shemale, clonelor-dansatori! / Bun venit în viața asta care deja / A extirpat umanitatea din ea“. Lumea reală de sub cartonul butaforiei e la fel de violentă, crudă și rea, iar mistificarea locală nu poate decît să amîne luarea brutală la cunoștință, revelația gravă.
Aceasta este zona „normală“ de res-pi-rație a poeziei lui Manasia. Teorii ale conspirației, simboluri obscure pe care le presimți periculoase, nonșalante vizite prin teritoriile ISIS, menționarea în treacăt a exercițiilor NATO, a caimanilor din lagună, a falseturilor lui Thom Yorke. Și tot în această zonă navighează el cel mai adesea, chiar și într-un volum plin de serotonină și entuziasm ca Gustul cireșelor. Deosebirea este că, acum, poetul are un copilot: iubita, alături de care începe să creadă că specia poate fi salvată de la nebunie și distrugere. Salvarea speciei va avea loc doar în forma unei noi retocmiri a pămîntului, după apocalipsă, cînd noul cuplu adamic va regăsi inocența în lumea pustiită, sau cînd va ateriza pe o nouă planetă care s-o înlocuiască pe cea veche, putrezită sub păcatele sale. Pînă atunci, rătăcind printr-o lume falsă, Manasia scrie poezii pline de miracole, care îi dau de gol acesteia inconsistența.
Doris Mironescu este critic literar. Cea mai recentă carte publicată: Viaţa lui M. Blecher. Împotriva biografiei, Editura Humanitas, 2018.