Şi porumbeii vorbesc englezeşte
● Stephen Kelman, Şi porumbeii vorbesc englezeşte, traducere din limba engleză de Ioana Filat, Colecţia "Literary Fiction", Editura Pandora M, 2012
Un cartier defavorizat al Londrei, un puşti înjunghiat în stradă, balta de sînge, sticlele de bere plantate, pe post de lumînări, la locul crimei. În faţa acestui tablou, un alt puşti, Harri, hotărăşte să se ocupe de descoperirea criminalului, cu mijloace specifice vîrstei de 11 ani (o rolă de scotch, un dinte de crocodil, un binoclu, o listă cu semnele după care-i recunoşti, în general, pe oamenii vinovaţi). Harri e imigrant din Ghana, a ajuns de puţină vreme în ghetoul londonez, lumea din jur e nouă şi extaziantă pentru el (mai ales metroul), dar şi terifiantă (mai ales gaşca „de la Dell Farm“, care îl tot şicanează). Ancheta sa detectivistă va merge, aşadar, în paralel cu explorarea acestei periferii urbane şi cu haioasele lui edificări de puber agitat.
Harri investighează o crimă, dar şi viaţa în acest colţ de metropolă, şi trăirile lui de puşti care vrea să se acomodeze cu ditamai lumea. Are doi prieteni care-l ajută, plus un porumbel cu care vorbeşte ca tot ingenuul cu îngerul său păzitor. Şi mai are un haz deocheat şi candid în egală măsură, cu care discută despre toate – de la clorul pe care-i place să-l toarne în veceu (pentru a se simţi apoi ca „Dumnezeu uşurîndu-se pe norul lui preferat“), pînă la caramelele Hubba Bubba Măr Atomic sau pînă la adevăruri definitive gen: „Primul lucru pe care l-ar face oricine ajunge în Franţa este să urce în vîrful turnului Eiffel şi să tragă o flegmă babană“.
Ancheta lui Harri iese din tipicurile policier-ului, jucîndu-se cu ele în fel şi chip, într-o poveste în care joaca rămîne totuşi o treabă foarte serioasă. E o poveste pe care ajungi s-o citeşti de drag şi care deschide frumos această nouă colecţie de ficţiune a Editurii Pandora M.