Scrisori pierdute

● Constantin Georgian, Opere asiatice inedite. Paris-Leipzig-Berlin-București. 1872-1904, vol. II, ediție științifică și critică de Eugen Ciurtin, Editura Academiei Române, 2019. 

Ajunsă, în numai un an, la volumul al doilea, prezenta ediție îmi dă ocazia de a reveni cu cîteva note asupra personajului enigmatic și spectral care a fost Constantin Georgian. Am scris deja despre el aici (în Dilema veche, nr. 741, 3-9 mai 2018), așa încît nu voi mai trasa, nici măcar în survol, profilul acestui contemporan strict (căci născut tot la 1850 și numai cu trei luștri mai longeviv) al lui Eminescu. De-ajuns să spun că, dintre toți orientaliștii secolului al XIX-lea românesc, el e cel dintîi care întrunește atributele savantului cu legitimitate academică. Și singurul a cărui imagine publică a avut de așteptat mai bine de o sută de ani pînă să prindă un contur, fie el vag. Practic, fără zelul enciclopedic al lui Eugen Ciurtin, Georgian ar fi rămas, pur și simplu, o pată bibliografică albă. O pată care ar echivala absența Istoriei ieroglifice a lui Cantemir sau a Țiganiadei lui Budai-Deleanu din inventarul scrierilor autohtone. Comparația, poate forțată, nu e totuși lipsită de îndreptățire, de vreme ce ediția critică a tratatului Rasamañjari realizată de Georgian e, atît cît se poate estima, încă demnă de interes. E mare lucru, fără-ndoială. Dar nu din asemenea acte de pionierat stimabil provine meritul superlativ și fascinația acestui volum de inedite. Ci din bogăția, versatilitatea și expresivitatea corpusului de scrisori care pulsează în cele 350 de pagini ale lui.

Astfel că discretul erudit Constantin Georgian face tacit oficiul unui dispecer cu pedigree al forfotitoarei și gureșei lumi literare bucureștene din epocă. Ceea ce, pentru istoricii literari de azi e, adeseori, de neprețuit. Cuvîntul e exact și am să explic în cîteva tușe de ce. Există, de pildă, aici, o epistolă a lui Chibici-Revneanu din noiembrie 1884 care detaliază eforturile presupuse de internarea lui Eminescu la Ober-Döbling, asumată de expeditor în nume personal. Mărunțișuri omenești, prea omenești, desigur, legate de transport și formalități administrative. Dar mărunțișuri la care, ne dăm seama, nici unul dintre marii biografi ori exegeți ai poetului n-a avut, fatalmente, acces. Există, iarăși, un destul de consistent grupaj de scrisori primite de la Anghel Demetriescu. Autor de raftul al doilea, nemeritînd, poate, nici stigmatul călinescian („judecățile sale sînt acelea ale unui cretin“), nici lacrimile berlineze pe care le varsă Caragiale și Delavrancea în memoria lui („vedem în perete portretul lui Anghel, și-ncepem să plîngem“), acesta capătă, prin aceste secvențe, o a doua viață, mai împlinită stilistic și uman: el trece fluent de la citatul în latină la parafraza în engleză, jonglînd totodată cu distihuri nemțești și scufundîndu-se, firește, în franceza curentă. Totul, pe fondul unor relatări cu subiect picant și cu altitudine reflexivă. Ar merita, de asemenea, reconstituit chiar în treacăt dosarul reclamațiilor binemeritate de un profesor turbulent de la Liceul „Lazăr“, V. Păun, măcar pentru aceea că omul, profund antipatic, s-a numărat printre victimele adolescenților V. Voiculescu, Urmuz și G. Ciprian și ale ludicei lor societăți pe care ultimul avea s-o exalte într-o piesă cunoscută. Dar probabil că nici una dintre aceste mici revelații documentare datorate lui Eugen Ciurtin nu întrece în forță de impact ipoteza unui Cezar Bolliac pedofil, expusă explicit de C. Radovici (în februarie 1873) și completată ponderat de un foarte spectaculos sistem de note lămuritoare.

Sistem care ar merita, el singur, o cronică separată. Căci, dacă de data aceasta, editorul a ales să prefațeze restituirea cu un studiu introductiv mai succint (precedentul bătea spre două sute de pagini), impresionantul aparat de trimiteri și glose din subsol lasă senzația unui mare eseu fragmentar, nu lipsit de umor (o aserțiune pasageră de ordin etic e contestată, de exemplu, printr-un „nu“ răspicat), de revizuiri competente (neatenția muzicală a lui Georgian fiind corijată prin tabloul real al atmosferei sonore din Leipzig-ul anului 1875) și, n-am lăsat o la urmă întîmplător, de o electrizantă melancolie. Las cititorilor curiozitatea de a-i găsi resorturile, undeva în avalul paginii 159. 

Cosmin Ciotloş este critic literar. Cea mai recentă carte publicată: Elementar, dragul meu Rache. Detalii mateine sub lupă, Humanitas, 2017.